Demolarea statuii lui Mihai Viteazul, aflată în Piața Unirii din Oradea, e o mișcare perfidă a lobby-ului separatist, a
transilvanismului secesionist. În fond, ce poți
reproșa când este înlocuit de statuia
Regelui Ferdinand? Nu mai poți spune
nimic, nu-i așa, căci tot un unificator
a fost. Doar că au înlocuit un muntean, un Ban al Craiovei, cu origini materne
aromâne (alții spun grecești, e de discutat), în tot cazul, un
„balcanic” de geniu, cu un neamț, mult
mai acceptabil pentru spiritele secesioniste.
Mihai Viteazul – care sper să fie canonizat într-un final –
are câteva păcate de neiertat în ochii „transilvaniștilor”:
*A unit cele trei state românești,
chiar dacă pentru scurt timp, dând românilor prima dată conștiința
faptului că Unirea este un act posibil; și-au
găsit apartenența comună.
**A înființat la
Alba Iulia o Mitropolie ortodoxă și a
ridicat o Catedrală (1597) pe măsura importanței
administrative, instituind o capitală a ortodoxiei din Transilvania. A dotat
Mitropolia cu o tiparniță de carte
bisericească, necesară pentru răspândirea Cuvântului între români. Catedrala
fost demolată de austrieci odată cu ridicarea fortificației de tip Vauban, la 1715.
***A introdus româna ca limbă de cancelarie domnească și dat legi, care înainte se dădeau doar în
maghiară, germană și latină.
Asta este pe scurt. A făcut mult mai mult pentru români și Ortodoxie – printre altele, ca fapt
divers, a pus primar român la Cluj – însă cel mai important este că a dat
statut și a oficializat ierarhia și preoțimea
Bisericii Ortodoxe: în Transilvania erau patru biserici oficiale, dar nu și cea Ortodoxă.
Mihai Viteazul a redat demnitatea poporului român înrobit în
Ardeal, ceea ce slugile trădătoare de azi nu pot uita și ierta.
Iulian Capsali

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu