Seniorii lor, bătrânii noștri…

 Să te pensionezi când vrei?! Sau când (mai) poți?! Cam aici ar fi, aparent, discuția actuală legată de creșterea vârstei de pensionare. Dar să vii într-o țară în care pensionarea anticipată, pensionarea pe cazuri închipuite de boală, șuntarea de-a dreptul a muncii în favoarea ieșirii la pensie, fie și cu un venit mai mic, fie și după o cheltuială pentru obținerea actelor „doveditoare”, să pui în discuție o asemenea temă, fie ea și în trendul Europei, implică un risc politic electoral pe care trebuie să-l iei bine în calcul. Nu mai contează că, din nou, informația a fost receptată greșit, mulți au „citit” doar amenințarea cu obligația de a munci până la, realmente în cazul nostru, adânci bătrâneți. Pe de altă parte, însă, să poți lucra până la ce vârstă vrei, sigur, cu amendamentul unor controale medicale periodice, reprezintă un drept.

Proiectul pe care l-au adus în discuție liberalii, mult prea abrupt pentru mersul societății noastre, ar părea a fi undeva la mijloc. Doar că nu a fost redactat, iarăși!, inspirat, neîncepând tocmai cu liniștirea acelei părți a societății care era de așteptat să se inflameze.

În primul rând, sublinierea, asigurarea și chiar garantarea caracterului opțional. Sigur, liberalii știau ce paie aruncă pe un foc mocnit, ăla la care nu se mai uită nimeni, nu mai verifică nimeni pensionările anticipate, cele pe caz de boală, nu mai numără nimeni „orbii” de pe scutere și nici bolnavii cronici de prin cârciumi, ori trecutele disponibilizări la cerere, urmate de pensionări anticipate motivate în felurite chipuri (și forme de suferințe medicale), dar și în cazul lor este o măsură duplicitară.

De fapt, ei vin cu posibilitatea de a opta pentru a lucra și dincolo de vârsta de pensionare. Dar o fac într-o formă cosmetizată doar pentru a scoate din calcul veșnica rebranduiere a formelor de a desface pensia de cumulul cu salariul. Și asta pentru că, printr-o asemenea „ofertă”, guvernanții ar putea evita mojicia, uneori necesară (deh’, crizele economice nu s-au sfârșit, vor mai veni și vor mai impune austerități), de a cere unor angajați să aleagă între salariu și pensie. Pentru că, evident, introducerea opțiunii de a lucra până la 70 sau chiar 75 de ani ar veni, juridic, cu actul de continuare a muncii fără artificiul ieșirii la pensie și apoi al reangajării, fiind o opțiune asumată. Iar un asemenea proiect ar fi poate fezabil, dar cu unele „asigurări”. Cel mai important, liniștirea acelor categorii care se vor vedea vizate, prin mai atenta definire a scopului proiectului ca fiind, nu o creștere obligatorie a vârstei de pensionare, ci o alegere opțională.

Din păcate, asta nu va ameliora criza forței de muncă… Pentru că domeniile în care suferim de o tot mai accentuată lipsă de angajați sunt tocmai acele domenii în care oamenii abia așteaptă ieșirea la pensie. Și nici nu va despovăra bugetele sociale. Partea pozitivă a posibilității creșterii vârstei de pensionare ar viza poate anumite profesii, mai ales cele vocaționale, pe acei angajați care se sting efectiv la pierderea rostului lor social o dată cu pensionarea. Medici, profesori… Dar și aici, trebuie „ajustat” proiectul. Pentru că nu este suficientă doar oferirea cadrului legal ca un astfel de salariat să-și întârzie ieșirea la pensie. Mai ales dacă se vizează, de fapt, ruperea lanțului dintre ieșirea la pensie și reangajarea ulterioară. Trebuie să oferi și ceva, o soluție fiind tocmai aceea ca, între vârsta minimă necesară pentru pensionare și vârsta maximă, pentru care pot opta angajații, să existe o prevedere clară privind eliminarea obligației de a cotiza la pilonul de pensie. Într-adevăr, lipsind partea contributivă, și aducerea de bani la buget, s-ar putea ca o asemenea prevedere să reducă din start disponibilitatea guvernanților de a da o șansă celor ce vor să mai lucreze.

Oricum, este un drum complicat. Pentru că ieșirea la pensie la o vârstă înaintată, prevăzând un caracter opțional, ridică alte probleme, precum cele legate de posibilitatea fizică și/sau mentală a celor vizați de a putea să lucreze la un nivel optim, apoi stabilirea, mai ales pentru domeniile sensibile, a nivelului de „performare”, ba chiar a posibilității în sine de a lucra la un nivel de siguranță pentru restul societății.

În fapt, proiectul ideal pentru oricare guvernare ar fi acela de a crește vârsta de pensionare apoi, rapid, de a elimina criteriul opțional. În acest fel, ar veni la buget și contribuțiile pentru următorii cinci sau chiar zece ani pe care guvernanții vor să-i stoarcă din ultimele resurse ale angajaților, ar dispărea și problemele de etică ridicate de posibilitatea reală de a continua să lucrezi până la 70 sau chiar 75 de ani.

Restul „discursurilor”? Doar manipulări… De la „descoperirea” unei întârzieri a îmbătrânirii efective, de la relocarea cu câțiva ani a „pragurilor” de la care se „trasează” începutul vârstei a treia… Iar totul se va face sub actualul trend european, deși diferențele între vârstnicii („seniorii”) lor și bătrânii noștri sunt evidente. Pentru că totul pleacă de la diferențele dintre societăți, dintre formele de bunăstare social-economică, dintre „plinurile” coșurile de trai zilnic (de existență, ba chiar subzistență, în cazul nostru…), dintre dimensiunile păturilor de mijloc, dintre calitatea actelor medicale și starea generală de sănătate a societății.

Iar cel mai important: conturarea unei prime generații de seniori, pentru a depăși handicapul, și nu doar psihologic, al termenului de bătrân, nu poate începe fără reformarea sistemului, în primul rând prin ceea ce oferă copiilor. Dar, pentru noi, un asemenea proiect vine mult prea târziu. Pentru că noi, încă înainte de a fi bătrâni suntem bolnavi. Indiferent de ce forme ia această „boală”…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea