Oamenii şi-au pierdut răbdarea. Dacă şi
nemţii şi-au pierdut răbdarea şi ies în stradă să protesteze împotriva
măsurilor de protecţie împotriva coronavirusului ce să mai aşteptăm din partea
romilor?
Prin simpla obligaţie de a sta închişi
în case oamenii simt că lumea întreagă s-a transformat într-o închisoare. Omul este o
fiinţă eminamente socială.
Dacă până la pandemie se spunea că
reţelele de socializare au înlocuit relaţiile directe dintre indivizi iată că
după numai două-trei luni „socializarea” exclusivă pe internet este insuficientă
şi banală.
De la o zi la alta apar în întreaga lume
focare de nemulţumire. Ce va urma nu se ştie. Protestele s-ar putea extinde la
fel ca pandemia. Într-o astfel de situaţie lumea ar fi cuprinsă de haos.
Întrebarea este dacă liderii care conduc
în acestă perioadă lumea au capacitatea de a găsi soluţii.
Cea mai gravă criză medicală din acest
secol al tehnologiei testează capacitatea liderilor mondiali de oferi soluţii
la o problemă ignorată. Odată cu apariţia coronaviruslui s-a văzut că
specialiştii au tras semnale de alarmă de ani de zile privind apariţia unei
pandemii, dar nu au fost luaţi în serios sau au fost lăsaţi să vorbească
singuri.
Preocupările tuturor liderilor din toate ţările, mari
şi mici, s-au axat pe înarmare şi dezarmare, pe competiţia economică, pe
extinderea pieţelor. Cel mai important acord a României pentru care SUA
felicită ţara noastră este decizia de a aloca anual 2% din PIB pentru achiziţionarea de tehnică militară.
Se înţelege că majoritatea sumei merge spre Statele Unite. Asta înseamnă pe puţin patru miliarde de euro pe an.
Este o sumă frumuşică drept pentru care, anul trecut preşedintele României s-a
aflat printre cei 6-7 privilegiaţi care au fost invitaţi la masă de
preşedintele Donald Trump, în timpul unei reuniuniuni NATO de la Londra.
Instituţia prezidenţială anunţă, cu
mândrie, că preşedintele Trump a cerut să vorbească la telefon cu preşedintele
Iohannis. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Este, cum se spune, o lovitură de
imagine.
Oficial s-a anunţat că cei doi preşedinţi
au vorbit despre lupta împotriva pandemiei, Klaus Iohannis mulţumindu-i pentru
cei 800.000 de dolari oferiţi României. În realitate este posibil ca Donald
Trump să-i fi amintit lui Klaus Iohannis să nu cumva să-i treacă prin cap să
transfere cele două procente din PIB de la Apărare la Sănătate.
Deocamdată niciun politician român, de
la putere sau din opoziţie, nu a avut curajul să pună acestă problemă.
Măcar pentru un an procentul de 2% din PIB ar fi de mare ajutor pentru
repornirea economiei.
Dacă s-ar organiza un referendum pe
această chestiune în mod sigur s-ar vota pentru adoptarea acestei soluţii.
Dacă, totuşi, preşedintele Iohannis i-a
propus acest lucru preşedintelui Trump? Economia, grav afectată de criză, ar
primi o gură de oxigen.
În ciuda ameninţării globale, a
pericolului comun în faţa noului coronavirus Covid 19, marile puteri nu vor
renunţa la cursa înarmării.
Politicienii nu vor renunţa nici la
controlul sever al populaţiei. Germania va reinstaura ordinea. Protestele, câte
vor fi, vor fi înăbuşite. Lumea s-a schimbat şi se va schimba în continuare,
dar nu în sensul extinderii drepturilor fundamentale
ale omului. Poate că drepturile individuale nici nu vor mai fi considerate
„fundamentale”.
Într-un timp extrem de scurt, toată
suflarea omenească pare să fi căzut de acord că lumea după pandemie nu va mai
fi lumea de dinainte de coronavirus.
Nicidecum asta nu înseamnă că va fi mai
bună.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu