„Elita” noastră revoltată că țara-i imbecilizată...
(Comentarii la cald pe marginea
textului „Trecerea la prostocrație”)
Recent a
apărut în publicația Cotidianul
textul „Trecerea la prostocrație” al profesorului Andrei Marga. Dincolo de
riscantele exerciții pe marginea triadei meritocrație-mediocrație-prostocrație
(riscantă întrucât autorul vede foarte bine paiul din ochiul semenului, în
speță a președintelui Klaus Iohannis, dar este incapabil – sau, mă rog, nu vrea
– să ia seama la bârna din ochiul său) și dincolo de motto-ul „Țara a ajuns o
prostocrație condusă de un prost și un neisprăvit, ales de niște incapabili, în
beneficiul altor neisprăviți”, rețin atenția cititorului câteva pasaje
edificatoare pentru ceea ce se cheamă „înalta” ținută neacademică a articolului
și dezgustătoarea înverșunare a făcătorului acestuia:
a)„Tot
felul de nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare. Un suplinitor
dădea «lecții de drept» lui Tudorel Toader, un trepăduș îl voia plecat pe Raed
Arafat, un subinginer fără slujbă îl elimină pe profesorul Streinu-Cercel, alt
trepăduș dă șah unui șef de promoție, fost ministru la agricultură, cu prețul
distrugerii ei”;
b)„Nici
chiar în politică ura nu poate înlocui priceperea”;
c)„Promovarea
celor mai slabi (der Untersten, cum
spunea Thomas Mann) este fără precedent în istoria României. La ilegalități și la
corupție (cum semnala și Washington Post)
se stă tot mai bine!”;
d)„Cetățenii
calificați, care spun lucrurilor pe nume, sunt ba «penali», ba «securiști», ba
«informatori», ba «neromâni și vânduți», ba ar ține de «guvernări proaste», ba
«vând Ardealul»”;
e)„(...)
persoanele esențialmente proaste sunt periculoase și dăunătoare”, deoarece –
așa cum spunea Schiller – „contra prostiei chiar Dumnezeu luptă zadarnic”;
f)„(...)
în societățile cu slabă exigență, se petrec două fenomene: «ceilalți membri ai
societății permit proștilor să preia conducerea, iar compoziția tipurilor umane
lasă să crească ponderea proștilor»”;
g)„Prostul
are și el diplome, iar dacă nu le are, le procură, fie și la schimb”;
h)„(...)
în România actuală s-a intrat într-un cerc vicios: inși incapabili se agită și
«aleg» un ins depășit de funcție, care, la rândul său, abuzează de Constituție și dă funcții
neisprăviților, care trompetează cât de «bun guvern» sunt, în vreme ce țara nu
a realizat cu ei decât pierderi!”.
Cum
toată străduința autorului este aceea de-a vârî în căpățâna neelitei că „aici
(în România postdecembristă, nota mea,
G.P.) prostocrația a ajuns sistem” și că „În joc este oricum mai mult decât «diletantul»,
«confuzionarul» și «necivilizatul», semnalați de presa internațională” (prima
idee mai treacă-meargă, dar a doua este de tot hazul ilogicului certat la
cuțite cu gramatica), concluzia nu putea să fie decât după chipul acestora,
adică în perfectă armonie cu întregul text al „înaltei” frustrări elitiste și
necruțătoare: „Iar la orizont se anunță costuri enorme, pe care le vor plăti nu
alții decât cetățenii României”.
Prima
impresie cu care rămâi după citirea acestui articol de toată pomina, este
oribila și suburbana furie cu care elitistul Andrei Marga îl atacă pe
„președintele” (între ghilimelele auctoriale) Klaus Iohannis și pe toți românii
ce au îndrăznit să-i prelungească, cu încă un cincinal, mandatul de primul om
în stat, „nobil” scop patriotic (!) pentru care fostul profesor, rector și
circumstanțial politruc țărănisto-liberal nu ezită să sacrifice fondul întru
afirmarea unei jenante forme, din belșug condimentată atât cu năucitoare
contorsionări propoziționale („costuri enorme, pe care le vor plăti nu alții decât
cetățenii României”, „mai mult decât «diletantul», «confuzionarul» și «necivlizatul»,
semnalați de presa internațională”), dovadă că – aidoma lui F.M.Dostoievski la
vremea lui, însă într-un registru moral-spiritual net inferior genialului
romancier rus – omul nostru din Cluj-Napoca și-a scris „capodopera” cu mâinile
tremurînd de mânie neputincioas, cât și cu termeni inventați de ilustrul
izgonit din ecuația actualei puteri politice: trompetează (un atare verb nu există în Dicționarul limbii române),
respectiv confuzional (pesemne
suprema formă de dispreț elitisto-neacademic la adresa unui președinte
etichetat drept confuz).
E drept
că marii cugetători ai omenirii, începând din antichitate (Socrate, Platon,
Aristotel ș.a.m.d.) și (ne)terminând cu cei modern-contemporani (Francis Bacon,
Descartes, Spinoza, Leibniz, Kant, Hegel, Nietzsche, Henri Bergson, dar mai
ales Martin Heidegger) s-au confruntat cu limitele limbajului încetățenit întru
surprinderea unor profunde, jucăușe și încă neexplorate meandre ale gândirii
umane, așa că au fost nevoiți să-și îmbogățească aparatul conceptual fie prin
introducerea unor termeni noi (noțiune, idee, anamneză, formă, actual,
potențial, apriori, aposteriori, fenomen, numen etc.), fie prin atribuirea de
noi și surprinzătoare sensuri/conotații filosofice unor cuvinte insuficient
exploatate în vorbirea curentă sau unor construcții lingvistice plăsmuite de
ei, fapt care în mod incontestabil furnizează nebănuite delicii culturale și
întărește superba idee că limba (prin „limbă” înțelegând toate graiurile
pământenilor) constituie un organism spiritual-comunitar mereu viu.
Atâta
doar că (iar acest lucru este esențial!) toți cei menționați mai sus au statut
de filosofi în spiritualitatea universală, pe când Andrei Marga și cei aidoma
lui din generoasa noastră „elită” postdecembristă (bunăoară bolșevicul și
cacademicianul fără operă Alexandru Bârlădeanu, președintele primului Senat
postdecembrist) fac parte și întăresc respingătoarea tagmă a profesorilor (de
filosofie, istorie, limba română, economie, științe exacte etc.), mai mult sau
mai puțin destoinici și cu toții înciocoiți, care se pretind formatori de
opinie și modele pentru tineri, dar – în realitate – fac tot ce le stă în
putință (prin necinste, minciună, ipocrizie, demagogie, trădare, crimă) ca să
se vadă în fruntea mesei cu bucatele națiunii.
Iar
atunci când nu izbutesc cu niciun chip să-și atingă detestabilele scopuri
eminamente materiale (parlamentari, miniștri, ambasadori, consuli, conducători
de instituții cu rang ministerial), pozează în victime/nebăgați în seamă de
noii cârmuitori și-i fac troacă de porci nu numai pe foștii gășcari politici,
inclusiv pe foștii ștabi (cărora până mai ieri, când alde ăștia prezentau
niscaiva interes politic, le pupau mâinile și dosurile), ci și pe alegătorii
care îndrăznesc ca, fără acordul lor elitisto-cenzitar, să-i voteze pe acești
netrebnici. De parcă nu se știe prea bine că toți politrucii noștri (și nu de
azi sau de ieri) sunt o apă și un pământ în ceea ce privește onestitatea,
competența și devotamentul față de țara pe care o crucifică ori de câte ori
le-o cere mizerabilul interes personal sau de clan-partid...
Sigur,
elitiștii de teapa margaandreiului au dreptul patriotic să se revolte (sic!)
atunci când scandaloasele derapaje ale politrucilor postdecembriști de toate
culorile devin intolerabile (furturi mai ceva ca-n codrii noștri măcelăriți,
incompetență și minciuni cu carul, traseism fără sfială, „speciali” cu venituri
supranerușinate, ba chiar supraoccidentale), îngreunând ascensiunea lor spre
ceea ce-i îndreptățește (!) casta din care fac parte, gusturile mult mai
rafinat-costisitoare și „fireștile” trebuințe materiale întru satisfacerea
acestora, diplomele și tinichelele academice pe care-și întemeiază pretențiile,
notele și premiile obținute în școlile urmate, pretinsele persecuții îndurate
în perioada antedecembristă de grosul acestor universitari doar cu numele
(corupți, cu o pregătire precară) și al academicienilor turnători la fosta
Securitate și/ sau notorii plagiatori.
Aceasta
fiind dezastruoasa stare de lucruri economico-financiară și, mai ales,
moral-intelectuală din România postdecembristă, înclin să cred că foarte puțini
dintre români se sinchisesc de faptul că cetățeanul Andrei Marga îl face „prost
și neisprăvit” pe președintele reales „de niște incapabili”, cu toate că
ponderea acestora în totalul alegătorilor prezenți la urne depășește 66% ,
respectiv că același venerabil și controversat cetățean (fost președinte al
Asociației Studenților Comuniști din Cluj-Napoca) scrie cu dispreț despre
prostocrația din România și despre proștii care au diplome (iar dacă nu le au.
„le procură, fie și la schimb”), cu toate că, prin funcțiile politico-obștești
pe care le-a deținut, el a contribuit din plin la ruina țării sale și a
majorității concetățenilor: timp de trei ani a fost ministru țărănist al Educației,
apoi ministru liberal al Afacerilor Externe în vremea de amarnică glorie a
Uniunii Social-Liberale (USL) și, în final, șeful „cu cântec” al Institutului
Cultural Român (ICR).
Evident,
jaful și ruina României postdecembriste nu este condamnabila operă a unui
singur partid sau guvern, cu atât mai puțin a unui singur om (președinte,
premier, ministru, afacerist), ci este catastrofalul rezultat al tuturor
cârmuirilor stângiste, dreptiste și în diverse alianțe conjuncturale din cele
trei decenii de coșmar pentru țară și popor!
Sinistra
listă a cârmuitorilor/răufăcătorilor noștri postdecembriști este foarte lungă,
căci pe lângă cei patru președinți (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian
Băsescu, Klaus Iohannis), din ea nu pot să lipsească nici „revoluționarii”
(Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu. Petre Roman, kaghebistul Nicolae
Militaru, penibilul general Victor Athanasie Stănculescu etc.), nici
„elitiștii” cu funcții decizionale de prim rang în statul la vedere (Theodor
Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, acad. Mugur Isărescu, prof. univ.
Adrian Năstase, Emil Boc, Victor Ponta, acad. Răzvan Theodorescu, prof, univ.
Ecaterina Andronescu, prof. univ. Valentin Popa, prof. univ. Tudorel Toader,
prof. univ. Daniel Breaz etc.) sau în statul paralel (alde Virgil Măgureanu,
dubiosul general Florian Coldea), nici armata de consilieri și secretari de
stat (dr. Raed Arafat, chestor doftor Bogdan Despescu, prof. univ. Adrian
Streinu-Cercel, prof. univ. Alexandru Rafila și mulți alții), nici procurorii
și judecătorii cu venituri lunare de peste 10.000 euro (Valer Dorneanu,
încasează lunar peste 13.500 euroi din cele două pensii „speciale” și din uriașa
leafă de președinte al Curții Constituționale), nici zecile de generali din
micuța noastră armată, respectiv mulțimea chestorilor inutili din Poliție și
Jandarmerie, și – desigur – nici parlamentarii cu dezgustătoarea lor
solidaritate atunci când își votează la iuțeală nemeritatele profituri, iar mai
nou cu respingerea în bloc (inclusiv de către liberali) a propunerii înaintate
de parlamentarii Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru abrogarea subvenției
partidelor politice...
Amintesc
ca divertisment că, pe data de 2 iunie 2013 (deci în plină epidemie uselistă),
am publicat textul „Unde dai și unde crapă...”, un foarte izbutit răspuns la
atacul pornit de Prof. Univ. Dr. Mihai Berca (tot cârnatul scris cu majuscule!)
pe marginea articolului meu „Politica românească – o sursă inepuizabilă de
rușine și indignare”, articol în care, printre altele afirmam următoarele: „De neînţeles pentru mine rămâne
comportamentul sfidător al ortacilor lui Ponta din USL. Aceştia nu numai că
nu-l trag de mânecă, doar astfel dovedind că vor să-l ajute ca să scape de
penibilul nimicitor al situaţiei ivite, dar chiar îl împing de la spate ca el
să calce şi mai zdravăn în străchini. De pildă, era de aşteptat ca
universitarul Andrei Marga, el însuşi conducător de doctorate, să se arate
într-atât de ruşinat de acest guvern al plagiatorilor, iar acuma într-atât de
indignat de superplagiatul lui Ponta, încât pe dată să-şi dea demisia din
postura de ministru al Externelor (care, după gafele făcute, i se potriveşte
cam aşa cum i s-ar potrivi lui Vanghelie postul de ambasador al României la
ONU), nicidecum să admită să-l însoţească la Bruxelles, mai înainte ca
premierul să facă dovada că acuzaţiile ce i-au fost aduse sunt nefondate.”
Indignat
la culme că am îndrăznit să scriu neelogios despre „un remarcabil filosof și
eseist” de teapa lui Andrei Marga, universitarul Mihai Berca sare ca fript pe
internet (mă rog, nu putea să se opună „demnului” șut primit de la
„solidaritatea elitistă”) și mă întreabă, printre nenumărate erori gramaticale,
unde-i logica reproșului adresat profesorului politruc din Cluj în calitatea sa
de ministru al Afacerilor Externe în primul Guvern Ponta, cel mai curat guvern
de la Decembriadă (se subînțelege, am completat eu în răspunsul dat, fără
plagiatori mărunți ca prof. univ. Ioan Mang, dar în continuare la timonă cu
prim plagiatorul țării).
Nu-i așa
că mirarea lui Mihai Berca se potrivește ca o mănușă a îngâmfării elitiste cu
supremul dispreț al margaandreiului din fragmentul (a) („Tot felul de
nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare...”)?...
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
10 Mai 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu