Eroziunea elitelor

 Am vorbit în eseurile anterioare despre multe subiecte contemporane. Prin prisma celor întâlnite sau a celor întâlniți, am descris ipocrizia, egoismul, fariseismul, snobismul, prostia pe diferitele ei paliere, dar nu am avut timp până astăzi să aștern câteva cuvinte despre eroziunea elitelor.

            Pentru că, fie că ne place să recunoaştem sau nu, în toate societăţile există elite. Unele adevărate, altele proclamate.

            Însă, indiferent de societate, elitele adevărate se distanțează de nivelul mediu,  nu prin gesturi grobiene, nu prin acte care să nască comentarii peiorative, ci prin noblețe, rafinament, eleganță, dar mai ales educație.

            Este absolut normal ca un erudit să-și formeze propria colectivitate, să adune în jurul lui alți erudiți și prin prisma subiectelor culese din mediul în care trăiește alături de cei mai puțin consacrați intelectual, să ajute prin sfaturi, idei, susținere materială și morală, dezvoltarea ascendentă a societății.

 Progresul are nevoie de sprijin și coordonare din partea elitelor. Nu doresc sub nici o formă a confunda intelectualii rasați cu parveniții vânători de funcții, onoruri, demnități sau titluri nemeritate. Ariviştii sunt precum umbrele. Dispar la prima rază de soare şi nimic în urma lor nu lasă loc de reflecţie. Pe când elitele dăinuie peste veacuri.

            Acolo unde este elitism, acesta se transmite vrând-nevrând. Prin educaţie. Prin învăţare. Prin cultură. Prin dorinţa de a face bine. Prin disponibilitatea de a pune la dispoziţia celorlalţi metode potrivite pentru satisfacerea dorinţei de cunoaştere, de învăţare, de perfecţionare.

            Din păcate, în ultima jumătate de secol, din cauza schimbărilor de regimuri, orânduiri şi mentalităţi, şi în rândul elitelor au reuşit să pătrundă  non-elitişti. Proclamaţi. Inchipuiţi. Dornici de afirmare.

            Acolo unde există grupuri elitiste, acestea sunt bine conturate, bine organizate, funcţionează după principii şi reguli autoimpuse iar rabatul de la calitate nu este agreat și nici tolerat.

        Dacă, din nefericire, printr-un tertip neglijat sau ignorat ca fiind un prezumtiv pericol, un pehlivan reușește să răzbată în mijlocul unor elite, va fi cu certitudine începutul destrămării grupului elitist. Cabotinul ajuns în proximitatea intelectualilor rasați își va da seama că nu înțelege nimic din ce se vorbește sau se construiește în cercul elitist. El a vrut aici doar pentru a fi arătat cu degetul și indicat a fi: prietenul dascălului, prietenul doctorului, prietenul inventatorului, prietenul ofițerului, prietenul avocatului, prietenul inginerului sau prietenul oricărui individ ce-a prețuit cartea mai mult decât: infatuarea, indolența, clevetirea, anturaje pegre, superficialismul, promiscuitatea sau belicismul.

    Bufonul cocoțat pe divanul nemeritat al înțeleptului percepe imediat că locul lui nu este acolo. Dar, dacă tot a reușit să penetreze perfid această sferă glagorie, vrea musai să fie căpetenia ei și nu unul din cei ținuți la poartă și nevoit de a da ascultare celor de la care ar avea cu siguranță câte ceva de învățat.

      Venalitatea este principiul ce-l caracterizează și îl ghidează, iar prin intrigi belicoase va încerca destrămarea  coeziunii clădite cu multă muncă și asiduitate de cei din elită. Constructorii edifianți simt pericolul asocierii cu un astfel de trepăduș și prin gesturi elegante vor dori a scoate molima ce mușcase din zidul purității intelectuale pe care-l zidiseră cu multă răbdare și persuasiune. Nerodul, așa nătâng cum e, a aflat mici cusururi ale proaspeților lui oaspeți. Va încerca extorsiuni pentru a-și putea realiza visul. Unii vor ceda presiunii șantajiste și vor face pași în spate. Alții vor pleca pur și simplu pentru a nu fi homocromiați cu intrusul viciat genetic.

    Năzuințele ipocritului încep a prinde roade. A scăpat de cei foarte buni. Are la ușă servi obedienți. Va aduce în grup alții ca el. Permutările se fac cu repeziciune. Se fac compromisuri, se trece peste principii. Elitele șantajabile, ar pleca, dar cusururile îi țintuiesc la cheremul proaspătului lider autoproclamat. El are nevoie de ei. Va îngurgita de la aceștia cuvinte și expresii pe care, deși nu le înțelege, le folosește stâlcit și deformat, încercând a se erija în intelectual. Acesta este pasul prin care eroziunea începe a săpa în elitism.

    Măscăriciul, cu banii adunați din șarlatanie, va cumpăra imagine și va dori să fie privit ca model, ca un trimis al divinității printre muritori. Parțial, planurile dau roade. Cei ca el sau cu factură mediocră suburbană, aplaudă ascensiunea și-i pupă mâna îmbălsămată în creme și parfumuri pariziene. Scoate într-o manieră evidentă, snobistă și doar cînd e privit de mase, niscaiva leuți din buzunare și-i întinde să-i vadă toți mărinimia. Lingușitorii îi atribuie elogii efemere și culeg, înjosindu-se, mărunțișul aruncat în mod arogant la picioarele lor.

    Elitele evadate din cercul construit de ei și pentru ei, observă eroziunea și fragilitatea edificiului lăsat în urmă. Ar interveni să-l consolideze și igienizeze. Dar nu pot. Stâlpii năzuinței, strălucirii și chibzuinței au fost pângăriți și blasfemiați. Și totuși, perseverența unui educat va fi superioară frivolității unui fals comediant.

    Doar tenacitatea maeștrilor ar putea deschide calea spre învățare a ucenicilor. Intrușii vor fi la fel de fragili precum puful păpădiei în bătaia vântului.

    Privesc o luptă acerbă după putere, după privilegii. Ambele sunt vremelnice și înșelătoare. Voi, cei ce ați învățat a fi raționali, transmiteți elucubraților că locul lor se află la periferie și oferiți-le paliative pentru a-și reveni din obnubilare.

    Potlogarii sunt insignifianți, viciați și trecători, dar se pot înmulți cu ușurință și repeziciune, dacă sunt lăsați, prin metode la care elitiștii nici măcar nu-și permit să se găndească, însă doar benedictinii dăinuie prin operele lor, dăinuie prin simplitate, dăinuie prin modestie și raționament.

    Elitele și elitiștii se vor detașa prin verticalitate față de parveniți.

    Eroziunea va încerca mereu să sape la temelia templelor dar înțelepciunea constructorilor va face să dăinuiască opera lor.

    Vă zic vouă, înțelepților: Alegeți-vă ucenici de nădejde și nu fiți îngăduitori cu proștii! Stăruiți, oferiți, învățați, perseverați, continuați pe drumul pe care îl aveți, pentru că locurile lor și locurile voastre nu sunt interșanjabile!

Autor: Dorin Ioan COSTE