Mircea Dinescu, membru CNSAS a pledat, joi, intr-o conferinta de presa, tinuta pe scarile institutiei, pentru "transparenta totala" a activitatii Colegiului, considerand ca numai asa CNSAS poate iesi din criza in care se afla.
"Singura solutie este ori dizolvarea Colegiului
CNSAS ori o transparenta totala. Toate dosarele politicienilor romani sa fie
puse pe internet si sa aiba acces toata presa la ele si populatia Romaniei. E
vorba de dosarele de colaborare", a precizat Dinescu.
In acest sens, Dinescu a cerut partidelor puterii sa
modifice legea CNSAS, in caz contrar amenintand cu demisia.
Criticand dur lipsa de transparenta a CNSAS, Dinescu
a promis presei sa tina in fiecare marti si joi, dupa sedintele Colegiului,
cate o conferinta de presa, pentru a informa jurnalistii.
Pe de alta parte, Mircea Dinescu a acuzat SRI ca a
protejat anumiti politicieni pe care i-a lasat sa aiba cariere politice, desi
stia ca ei sunt compromisi, deci vulnerabili.
Dinescu spune ca cei care au facut politie politica
trebuie sa plateasca, dar a acuzat ca in politica romaneasca nu se intampla
nimic in acest sens.
Sursa: HotNews
"Acum, scotandu-se la iveala aceste documente,
normal ar fi fost sa se declanseze in zona politicului acea poveste de curatare
a partidelor, dar sub o forma juridica: cei care au dat declaratii in fals, in
clipa cand au candidat, sa fie exclusi si deferiti justitiei", a spus el.
Referindu-se la Mona Musca, Dinescu a spus ca ea a
semnat "un pact cu diavolul" si deci trebuie sa demisioneze din toate
functiile pe care le are.
Dinescu a decis sa-si tina conferinta de presa
afara, in fata scarilor institutiei, pentru ca nu a gasit o sala libera in
institutie, unde sa stea de vorba cu jurnalistii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu