sâmbătă, 5 decembrie 2020

Ecranul alegerilor de mâine


de Gheorghe Pârja

Care mâine? Mâine, 6 decembrie, de Ziua Sfântului Ierarh Nicolae, țara este chemată la urne pentru alegeri parlamentare. S-a consumat o campanie electorală dificilă, delicată, într-o atmosferă pandemică și cu efecte difuze pentru candidați. În urmă cu un an, când liberalii au preluat guvernarea, iar președintele Iohannis obținuse lejer al doilea mandat, nu prea știau ce-i așteaptă. Nu au exclus dificultățile economice, deficitele bugetare. Aveau în calcul reacția opoziției, cu un PSD majoritar în Parlament. Ne aducem aminte că i-a bătut vântul alegerilor anticipate și chiar au făcut demersuri consistente în acest sens. Dar a venit ina­micul nevăzut, care a tulburat mersul lumii, de care, cum se vede, nu a scăpat nici România.

Sunt necesare alte strategii, alte priorități. Și în jurul alegerilor parlamentare au fost discuții aprinse. Unii pledau pentru amânare, pesediștii, liberalii au rămas fixați pentru 6 decembrie. Pandemia i-a mai domolit. A început lupta împotriva ei, spitale în alertă, carantină totală ori parțială, cu politica măștilor. Nu au anticipat nici medicii, nici alți meșteri ai prognozei dimensiunea pandemică. Alături de programele electorale ale candidaților, pentru alegerile parlamentare, se numărau infectații și morții. Tablou fără precedent. Sondajele de opinie s-au îndesit, tocmai pentru ca partidele să-și testeze alegătorii. Pe acest fond nu au lipsit atacurile politice doritoare de voturi.

Memorabil va rămâne președintele Iohannis, ca agent electoral pentru liberali. Uneori a mers până la ușă, cu mesajele agresive. Cu toate acestea, ierarhia partidelor nu a cunoscut mutații semnificative. După alegerile locale, efectul pandemiei nu a fost atât de drastic pe cât se așteptau unii. Liberalii, în frunte cu președintele Iohannis, sunt cotați ca favoriți, dar nici social-democrații nu sunt excluși. Depinde ce sondaje ați citit. Campania electorală are ascunzișurile ei. Liberalii, cu această Golgotă a guvernării, au reușit să nu fie crucificați. Au condus țara decent, nu fără greșeli, confuzii și compromisuri. În condițiile în care, nici în alte state, mai zdravene economic, nu s-au găsit soluții clare, salvatoare. Și dincolo au fost restricții care au afectat locurile de muncă, sistemul de învățământ, libertatea de mișcare. Și acolo s-a murit.

Dar necazurile te pun la încercare. Și opoziția a început să se renoveze, să aducă în capul listelor personaje care par necesare momentului. Cum sunt cei câțiva reputați medici infecționiști. Să vedem cu ce rezultate. Și în vremuri de criză, în politică funcționează principiul de a nu da pasărea din mână pentru cea de pe gard. Experiența asta s-a consumat și în alte țări, în care au avut loc alegeri în vreme de pandemie. Dar într-o confruntare electorală, se știe, pot fi și surprize. Liberalii afișează motive de optimism, centrul lui de greutate se află la Cotroceni. Președintele țării și-a asumat guvernarea liberală cu voce tare. A fost neiertător cu Opoziția, dar a fixat din vreme structura noului guvern. Adică din PNL și USR-PLUS. Ba a fost desemnat și premierul. Același de acum. Numai că și partenerii liberalilor – în viziunea președintelui – au o propunere de premier în persoana lui Dacian Cioloș. Pe această temă s-a discutat mult, ba liberalii au fost deseori atacați din partea alianței.

Tocmai pentru a mai rupe, dacă se poate, din procentele liberale. De unde se vede că vor la guvernare cu un premier propriu. Dar nu se poate fără liberali, iar ștampila se află la Cotroceni. Celelalte partide, cu un procent mizat de sub zece la sută, vor deveni eventuale partide-balama. Unele riscă să nu intre în Parlament. Temele de campanie mi s-au părut restrânse, plimbându-se mai pe la toate partidele Autostrăzi, locuri de muncă, depolitizarea, promovarea celor competenți, mediul antreprenorial. Toate extrem de necesare, vitale aș zice. Despre justiție mai puțin, despre vectorul național aproape deloc.

Eu tot o dau înainte cu cultura, istoria din școli, valorile artei ro­mâ­nești, sprijinirea culturii scrise, importanța bibliotecilor, starea satului românesc. Nimic ferm și cu program pe aceste teme. M-au mirat programele aspiranților din Maramureș care au uitat de esența acestui Ținut. Mai ales că în anul care se încheie nu a fost onorat niciun proiect cultural. Un gol care se va resimți. Face parte din schimbarea lumii? Oamenii sunt nemulțumiți, speriați, închiși în ei, cu nervii întinși. Ca un miracol își caută alinarea. Pe acest ecran se proiectează alegerile parlamentare de mâine. Cu mască, cu distanță sanitară, cu echilibru interior, este nevoie de noi la urne. Că nu putem glumi cu democrația, atâta câtă este. De ziua de mâine depind viitorii patru ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu