DECEMBRIE E doar un radio vechi, la care părinții mei ascultă bancuri răsuflate din anii ‘90 e doar un radio la care cândva cuvântul „Brașov” era spaimă, revoltă și moarte, arme și tancuri e doar un radio vechi, prin care, în zilele întunecate de iarnă frigul ne intra în oase și în inimile noastre mici strânse covrig de prea multă teroare ascultam oftaturile oamenilor cenușii strânși la coadă la lapte la 5 a.m. trupuri în care foamea se lăfăia ca un parazit permanent simțeam mirosul pâinii vechi din alimentare izul de șobolani din depozitele goale radioul era mare cât trupul meu de copil când spunea „aici Europa Liberă” mă ascundeam sub pat părinții mei îmi spuneau să nu povestesc nimic la școală am povestit o dată și în clasă s-a lăsat o tăcere friguroasă tovarășa mi-a făcut semn să stau jos și a predat lecția mai departe pe stradă autobuzul hărtănit ducea minerii la mină trupuri negre înfofolite în pufoaice frigul înghițea pofta de râs și de viață se lățea în spațiul carpato-danubiano-pontic și creștea în inimile noastre ura ei spuneau că dușmanii stăteau la pândă la graniță numai că dușmanii eram fiecare dintre noi ne urmăream fiecare mișcare, fiecare vorbă, fiecare gând și ca într-un joc pe computer ne dinamitam unii pe alții cu o iscălitură e decembrie, pe ușa dulapului stă atârnat un sutien sunt singură și în trupul meu încap câteva radiouri frigul îmi locuiește în oase precum laptele mamei o viață în celulele copilului mă ascund sub pat de fiecare dată când aud cuvântul „libertate”. |
miercuri, 2 decembrie 2020
Poesis - Anca GOJA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu