joi, 17 decembrie 2020

Şansa de afirmare a USR-ului

 


USR ţine cu tot dinandinsul să rămână copilul zburdalnic din parlament. Nu vrea să-i lase nou intratului în cel mai înalt forum al democraţiei, AUR, şansa de a a-şi trăi copilăria pe holurile parlamentului.

După ce  lideri ai USR-PLUS au declarat că se negociază principii nu persoane, în cel mai dificil moment al negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare, Dan Barna iese într-o conferinţă de presă şi anunţă că USR-PLUS îl propune pe un domn Drulă pentru funcţia de preşdinte al Camerei Deputaţilor. Bif, baf, buf! Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Atât PNL cât şi UDMR au sancţionat aspru ieşirea lui Dan Barna.  Într-un moment crucial al negocierilor, liderul USR s-a decis să joace tare. Ca orice politician, are altă agendă decât populaţia.

Oamenii aşteaptă să se facă odată guvernul şi să-şi vadă de treabă. Partidele au alte priorităţi. Aşa cum îşi aştern acum, cred că vor dormi până la alegerile de peste patru ani.

După cum se prezintă spectrul politic rezultat din alegeri, s-ar  părea că, probabil imediat după ce va trece pandemia, vom asista la mişcări politice spectaculoase.

Se prea poate să avem schimbări dese de guvern. Atâta vreme cât puterea executivă nu este în aceeaşi mână cu puterea politică, în sensul că preşedinţii partidelor de guvernare nu fac parte din guvern, nu se poate vorbi despre stabilitate politică. 

Cea mai funcţională formulă este preşedintele PNL premier, preşedintele USR şi preşedintele UDMR, vicepremieri. Orban se vrea preşedintele Camerei Deputaţilor, dar Barna îl propune pe Drulă de la USR. Este mai mult decât o cacialma. Liderii UDMR au sesizat absurditatea acestei felieri a deciziilor politice care trebuie luate şi pe drept cuvânt, având o vastă experinţă în spate, nu sunt de acord cu propunerea lui Dan Barna.

Se ştia că negocierile s-au întrerupt tocmai pentru că PNL îşi dorea această funcţie pentru preşedintele partidului, Ludovic Orban. Un sistem, un stat, funcţionează după reguli foarte clare, verificate în timp.

Astfel, pentru buna funcţionare a unui guvern, primul ministru trebuie să fie şi liderul principalului partid de guvernare. Altfel, deciziile se încurcă în diferite chichiţe birocratice. 

Această condiţie a fost încălcată chiar de Ludovic Orban când şi-a dat demisia din fruntea guvernului. A fost un gest de falsă glorie. Dacă PNL a pierdut alegerile preşedintele partidului îşi dă demisia, nu şeful guvernului. Prin urmare Ludovic Orban trebuia să demisioneze din fruntea PNL.

Ce ar fi urmat? Foarte probabil ar fi avut probleme la nominalizarea pentru funcţia de prim ministru. Toate problemele vin, în realitate, din faptul că PNL a pierdut alegerile. Orice pierdere se plăteşte.

Una dintre soluţii pentru deblocarea situaţiei, cea  mai simplă, ar fi numirea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte interimar al PNL.

În politică cel mai greu de luat sunt tocmai soluţiile simple. Politicienii preferă soluţiile non-invazive, care să nu le afecteze integritatea funcţiei, a privilegiilor. 

Dacă este vorba despre demisii de onoare, toţi liderii politici ar trebui să-şi dea demisiile pentru că niciun partid nu a câştigat alegerile.

Preşedintele Iohannis a pariat pe PNL. Nu are nicio vină? A recunoscut că şi el are o vină. Recunoaştere care îl onorează, dar îl şi obligă să suporte o parte din consecinţe.

Dar până la acordarea sentinţelor, desigur de către alegători, ţara are nevoie de un guvern. Trebuie să ştie în ce direcţie se îndreaptă.

Un guvern de centru-dreapta, dacă îşi respectă ideologia, doctrina, ia anumite măsuri. Una dintre aceste măsuri a şi fost anunţată. De la Romsilva vor fi disponibilizate sute de persoane. Asta este o măsură de dreapta.

În judeţul Bihor noul preşedinte al Consiliului Judeţean a anunţat că s-a făcut o analiză a personalului din instituţiile subordonate şi la Biblioteca Judeţeană, de exemplu, vor şi disponibilizaţi un anumit număr de angajaţi. Este o măsură de dreapta.

După alegeri, în cazul în care PNL câştiga alegerile la un scor care îi permitea să facă un guvern care  avea o largă reprezentare parlamentară, ar fi luat măsuri de reformă dure.

Acum PNL, dar şi preşedintele Iohannis, este la mâna USR-PLUS. Dan Barna şi Dacian Cioloş vor să profite de situaţie şi să-şi consolideze poziţia pe scena politică.

Mai mult decât PLUS, acum USR are o şansă de afirmare cum nu a avut niciodată. Se va şti folosi de ea?

Ieşirea lui Dan Barna nu este fără obiect. Ca partid complementar la putere, USR-PLUS îşi joacă până la ultimele consecinţe cartea. Va ceda PNL-ul? Ce alte variante are?!


Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu