Amintiri din prezent

de Gheorghe Pârja

Cine vorbește despre trecutul de dinainte de 1989 este repede catalogat nostalgic, dacă nu și mai rău. Avem atâtea de făcut astăzi încât numai de trecut nu ne mai arde. Nu este nevoie de istorie, de aceea se încearcă scoaterea ei din școli ca materie de sine stătătoare. O greșeală care ne va costa. Ca unul care am fost sortit să trăiesc în două sisteme, nu-mi refuz amintirile. Vorbim despre un timp care trebuie să dispară, să fie îngropat. Am mai învățat din cărțile de istorie că un sistem politic și economic căzut trebuie și blestemat. De la început spun că nu am naivitatea și puterea să mă pun în contra mersului vremii. Dar nici să mă fac că nu văd, să nu știu pe ce lume trăiesc, nu-mi îngădui să fiu orb, nici surd. Mai ales că părerile mele nu au un vector politic.

Sunt sortit, prin profesie, să mă întreb, să descriu ori să comentez. Rostul meu este să-mi explic răsucirea vremurilor. Atâta cât mă pricep. Așa, mai serile trecute, o televiziune a prezentat creșterea și descreșterea Combinatului siderurgic de la Galați. Nu l-am văzut niciodată, dar am învățat la școală că era cel mai mare combinat siderurgic din țară. Cifrele vehiculate, în documentarul amintit, sunt impresionante. A fost fala industriei românești. După schimbarea vremurilor, și amintita citadelă trebuia pusă în alte ecuații. Trebuia să urmeze cursul noii orânduiri. A fost aleasa privatizării. Îmi aduc aminte de emoțiile acelei perioade. Naiv și neștiutor, am investit încredere în necunoscut. Rapid s-au selectat câțiva exponenți ai noii puteri, tot din vechiul sistem, care ne explicau noul drum spre un bine visat. S-a născut mitul investitorilor străini, care știu lecția capitalistă. S-a propus o perioadă de tranziție, de adaptare la noul mecanism. Prin care a trecut și citadela siderurgică din Galați. Dar și alți coloși industriali. De la Hunedoara, la Călan, ori Baia Mare.

În timpul guvernului Roman, cel care a caracterizat industria românească „un morman de fiare vechi,” combinatul din Galați a fost lăsat să se descurce singur. Așa cerea noua economie de piață. Dar a început jaful. S-au făcut firme-căpușă, intermediari care vindeau oțelul în străinătate, cu comisioane. Majoritatea firmelor intermediare aparțineau unor politicieni și afaceriști, care astăzi au averi imense. Privatizarea Sidex, denumirea capitalistă a combinatului, până la urmă s-a dovedit păguboasă pentru statul român. A ieșit teoria despre retragerea statului din economie. Și s-a tot retras până combinatul a ajuns cum spunea guvernul acela. S-au încercat experiențe economice care au dus, nu au adus în țară bani. Că la privatizare și statul avea o parte din drept.

Dar ce vă spun eu toate acestea, că le știți mai bine ca mine. Combinatul din documentarul-analiză a luat-o la vale. A devenit o ruină. Odată cu el și faima orașului. Galațiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat. De la portul mineralier, la licee destinate mersului siderurgiei, la hoteluri și zecile de mii de locuri de muncă; toate s-au retras în istorie. Ce a rămas din combinat, astăzi aparține unui miliardar indian, după ce Comisia Europeană a aprobat tranzacția. Ni se spune că acesta este mersul istoriei. Că lumea, în care am intrat, cere altceva. Așa este. Dar ce pune în loc? Vedem și noi. O lume a amorțit. Cei care avem respect pentru memorie trebuie să scriem istoria ruinelor. Ca fapt al unei realități trăite.

În mersul acestei lumi, nu-ți dai seama ce este bine și ce este rău. Și totuși nu putem contrazice evidența. Știu că omul se naște, trăiește și moare. Dar lasă urmași de obicei mult mai înzestrați. Dar povestea nu s-a încheiat. Se discută aprins despre privatizarea mascată a ultimelor companii în care statul român este acționar. Pe listă sunt: CEC, Hidroelectrica, Aeroportul Henri Coandă și Tarom, Romgaz, Portul Constanța, Transgaz. Un economist de încredere analitică, profesorul Mircea Coșea, spunea că se vrea o întoarcere la metoda privatizării prin vânzarea de active. Cea care a dus la punerea pe butuci a bunei părți a industriei și economiei românești. Un important om al puterii ne spune că nu ar fi vorba de înstrăinare de acțiuni, este vorba de a atrage capital în România. Că nu suntem o țară care nu dorește să vină investitori. Suntem o economie deschisă, o economie modernă, care știe să lucreze cu instrumentele pieței de capital, a precizat, recent, premierul.

Cum nu sunt priceput la mecanismul economic, rămân la rolul ce mi se cuvine, cel de a vă spune povești cu amintiri din prezent. Să nu uit! Umblă vorba că s-ar vrea și privatizarea sănătății. Să fim sănătoși! Dar este bine să nu uităm nici trecutul apropiat!