După trei luni de la intrarea unităților de învățământ în scenariul exclusiv online, luni, 8 februarie, odată cu debutul celui de-al doilea semestru al acestui an școlar, majoritatea preșcolarilor, elevilor și angajaților din învățământul preuniversitar vor reveni la cursurile față în față.
”La fel ca cei mai mulți părinți și elevi,
cadrele didactice se bucură de reluarea predării față în față, o configurație
ce ne duce, în mod optimist, cu gândul la întoarcerea la normalitate. Cu toate
acestea, trebuie să fim conștienți de faptul că această revenire trebuie făcută
cu mare responsabilitate, respectarea măsurilor igienico-sanitare rămânând în
topul sarcinilor de care trebuie să ne achităm cu toții ireproșabil”,
declară prof. Ioana Petreuș, președintele Sindicatului Liber din Învățământ
Maramureș (SLI MM).
Potrivit
noilor prevederi, cursurile vor fi reluate în funcție de scenariile în care se
află localitățile în care funcționează fiecare unitate de învățământ. În acest
context, în județul nostru, conform incidenței cazurilor de COVID-19 confirmate
în ultimele 14 zile, actualizată astăzi, 5 februarie, de către Direcția de
Sănătate Publică Maramureș, în 15 unități administrativ-teritoriale (ex. Șomcuta
Mare, Borșa, Ocna Șugatag) unitățile de învățământ vor funcționa în Scenariul
Verde, iar în alte 41 de UAT-uri - cum ar fi: Târgu Lăpuș, Cavnic, Ulmeni - în
unitățile de învățământ se va preda conform Scenariului Galben. În Scenariul Roșu
se află 20 de unități-administrativ teritoriale între care regăsim: Baia Mare,
Sighetu Marmației, Baia Sprie, Seini, Tăuții-Măgherăuș. În cazul a două
localități, Gârdani și Bogdan Vodă, rata de incidență depășește 6 la mie.
”Odată cu reluarea cursurilor fizice, SLI MM
solicită, pentru protecția directă a angajaților din învățământ, a elevilor și,
indirect, a familiilor acestora, următoarele măsuri: asigurarea echipamentelor și
a produselor de dezinfecție în toate unitățile de învățământ; instruirea
corectă a personalului care se ocupă de curățenia unităților de învățământ; vaccinarea
personalului din educație cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de
doze de vaccin; gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul
cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar și introducerea orelor
remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor și a personalului
didactic; regândirea sistemului de teme pentru acasă astfel încât elevii să
beneficieze de timp suficient de relaxare; asigurarea mijloacelor tehnice
necesare pentru cadrele didactice și elevii care vor continua școala online; asigurarea
unui plan de rezervă dezbătut și aprobat de partenerii sociali în cazul în
care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la școala online”, subliniază
prof. Ioana Petreuș.
SLI MM anunță pe această cale că va acorda întreg sprijinul membrilor săi, o grijă deosebită fiind îndreptată înspre colegii cu boli cronice, vulnerabili în fața contaminării cu virusul SARS-Cov-2.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu