Darul și harul lui Aurel Dan

 

                                                                          de Gheorghe Pârja

 Artistul plastic Aurel Dan rămâne, pentru mine, ambasadorul culorii Maramureșului în țară și în lume. Astăzi ar fi împlinit 75 de ani. S-a născut în satul Aspra, comuna Vima Mică, în 6 februarie 1946, și s-a stabilit în Rona de Sus, de unde s-a ridicat deasupra cerului în 5 august 2019. După ce a cunoscut mai multe sate din Maramureș, a avut ca reședințe urbane Sighetul Marmației și Baia Mare. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Dar seva operei sale este extrasă din Maramureș. În biografia lui artistică și-au dat întâlnire mai multe provocări, însă pictorul și-a ales drumul care l-a consacrat. În arta lui s-au regăsit și experimente plastice, dar a rămas credincios simbolurilor acestui ținut miraculos, în care și-a găsit neliniștea creatoare.

A ilustrat cu inteligență și măiestrie culorile emblematice ale spațiului maramureșean. Pentru Aurel Dan, culorile viețuiesc în bucurie și suferință. Ca, apoi, cu un efort ascuns, adânc și stăruitor, aceste stări să se reverse în iarnă, spre a oficia mântuirea. Adică înțelegerea omului și a naturii în care trăiește. Ne-am cunoscut în vremuri de tinerețe visătoare, dar și riguroase pentru destinul fiecăruia. Era vremea prieteniilor creatoare, când Aurel picta garsoniera prietenului comun Mihai Dăncuș. Opera aceea a rămas în memoria mea. Era perioada lui Aurel Dan când risipa făcea parte din câștig. A priceput, ca nimeni altul, în pictură, cum timpul arhaic face parte din durata și durerea Ținutului.

După tablourile lui Aurel Dan se va putea reconstitui lumea de ieri și de astăzi a Maramureșului. Deoarece a avut o înțelegere personală a creației. De la el am învățat alfabetul luminii și armonia liniilor din decor. Am în fața ochilor o compoziție de dimensiuni mari, care închipuie un sat maramureșean, iar o mulțime de țărani sunt adunați în jurul bisericii. Artistul rămânând devotat spiritului creștin în opera sa. Locul de rugăciune este un simbol pentru curăția sufletească. Artistul a consacrat, însă, și iernile în pictură. Așa, albul unui anotimp este suport pentru puritatea sufletului. A nins mult în pictura lui Aurel Dan! Cum se pare, s-a întâmplat în acel februarie, care i-a găzduit nașterea.

Am mai spus că după pictura lui Aurel Dan se vor putea scrie eseuri etnografice despre Maramureș. Zadiile în dungi negre, cămașa albă a femeilor, lecrecile bărbaților, trăistuțele în dungi albe și negre, pânzăturile colorate, pe lângă virtuțile artistice inegalabile, sunt un document de epocă pentru portul poporului din Maramureș. Cu toate acestea, pictura lui nu este etnografică. Se simte harul creației, măiestria izvorâtă dintr-un interior sufletesc. Criticul de artă Valentin Ciucă a surprins admirabil dimensiunea creației regretatului prieten: „Prin talent și filosofie de viață, prin arta desăvârșită a trecerii de la sfiala unei miniaturi la îndrăzneala unei compoziții mari, Aurel Dan este întâiul mare pictor român al satului de pretutindeni.”

Observăm că lumea satului maramureșean se schimbă sub ochii noștri. Ce a fost ieri, nu mai este astăzi. Rămâne pictura lui Aurel Dan pentru a depune mărturie de culoare și suflet. A zugrăvit, într-un fel unic, icoana blândă a iubirii de neam, de oameni veghetori în rugăciunea altarelor și în melancolia clopotelor. A rezonat cu veșnicia blagiană care s-a născut la sat. A oficiat o liturghie a darului și harului întru Maramureș. Care bucură priviri și suflete prin muzee și colecții particulare din România și din alte țări. Aurel Dan a dobândit acea pace lăuntrică de comuniune cu ritmul cosmosului din Nord. La el, arta este rostirea tainei prin taină.

Astăzi, 6 februarie, ar fi împlinit 75 de ani. Îl văd pe prietenul Aurel Dan, pictorul destinat unui drum lung în memoria cărților de artă, cum umblă prin grădina din Rona de Sus, cu un felinar de vânt să picteze tabloul veșnicului repaos.