Tot pe loc, pe loc, pe loc...
Ar părea că m-am cramponat de acest colț al municipiului, poate că acum este un colț, dar cu numai cu niște ani în urmă, aici era o activitate economică și de proiectare cum nu se afla în multe orașe, nu capete de oraș...
Exploatarea Minieră Săsar împreună cu cianurația și Flotația Est aveau aproape 5 mii de angajați. Pe câmpul dintre mină și cianurație Atelierele Cușner făceau Biserici maramureșene pentru Venezuela, USA (Washington), dar și reparau pe cele de aici și chiar de la Muzeul Satului.
Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere avea 5 mii de minți ilustre, care stabilea tot ce se poate dintr-o mostră de minereu cât și modul de-a obține metalul respectiv.
Câteva sute de oameni erau pe schimburi, pe trei schimburi.
Urcând spre oraș trecem pe lângă Policlinica Săsar care intervenea în cazuri de accidente umane și oferea prim ajutor. În fața policlinicii era un copac cu diametru de 1,5 m, copac de sute de ani care mai acu trei ani într-o dimineață nu mai era...
În paralel, din fața Școlii Miniere s-a început în 1970 un nou cartier și o nouă stradă George Enescu pe care într-o singură lună se construia un bloc prefabricat cu 100 de apartamente. Când au început aceste 4 blocuri era lozinca : ”Luna și blocul”. Blocurile s-au făcut și la termen dar a venit Marea inundație din 1970 care în 12 iunie un cartier din Satu Mare a dispărut. Sinistrații au fost aduși în blocurile recent terminate, cele 4 blocuri de pe George Enescu 15,17,19 și 21 s-au numit ”a sinistraților” sătmăreni.
"Viața” acestor blocuri a fost oarecum ciudată. Au fost oferite sinistraților sătmăreni care erau cu toții masați într-un cartier, deci se cunoșteau și aici, iar după dorința lor au primit apartamentele pe familii. Este adevărat că erau de confort IV dar erau făcute pentru băimăreni. A fost un mare ajutor pentru sinistrați că aveam aceste blocuri terminate când s-au întâmplat inundațiile oamenii au primit un acoperiș deasupra capului. Era firesc să nu stea tot timpul în apartamente și cum doamnele erau casnice, crescându-și copii, au mai ieșit afară și unde nu prea aveai grija copiilor, ei se jucau în curtea Liceului minier. Dar în curtea liceului erau și căminele elevilor și ale bărbaților de la Școala tehnică sau maiștri. Plimbându-se prin curte se întâlneau și mai povesteau. Erau multe neveste tinere și soțiile lucrau în Satu Mare. S-a întâmplat că aceste doamne ce stăteau mai mult pe afară să empatizeze cu bărbații, cu elevii de şcolile unde învățau oameni maturi și dame căsătorite... Ce s-a petrecut acolo nu se știe exact dar acum când se plimbau împreună pe aceleași alei, foști vecini din Satu Mare au dat impresia că abia acum se văd. Și slăbiciunea omenească i-a dus acolo că mai bine de jumătate și-au schimbat partenerul.
Bătăi nu au fost, dar certurile erau interminabile și în două luni, fără a spune sau preda cuiva apartamentele au dispărut toți sinistrații sătmăreni și blocurile au fost repartizate băimărenilor.
Dacă intrăm iar pe strada Victoriei ("Ulița Sătmarului"), vedem că aici se termină construcțiile cianurației Săsar, loc de unde se trimitea lunar material pentru 50 kg de aur și 500 kg de argint, Combinatului Chimic, care le transforma în lingouri și Banca Națională Română le prelua. Pe partea stângă a străzii Victoriei, până la începutul străzii George Coșbuc nu era numai malul stâng al râului Săsar pe are curgeau 50 de litri de apă cu un miros pestilențial, iar albia Săsarului cuprindea spre dreapta actualul bulevard al Independenței și până în str. Victoriei . Pe partea dreaptă a străzii Victoriei, după ce am trecut de policlinica ”Săsar”, urma Clubul muncitoresc al Exploatării Miniere ”Săsar”. Aici figura o brigadă artistică completă cu cântăreți, cu dansatori, cu prezentatori, umoriști și taraf. Instructorul acestei deschideri culturale nu era altul decât tehnicianul pictor Traian Hrișcă (foto).
Am menționat această personalitate deoarece această echipă a câștigat numeroase concursuri naționale. A venit pe aici acum 5 ani un instructor rus care avea o trupă de dansatori - bine puși la punct - care dansau dansuri celebre internaționale Între ele era și ”Dansul minerilor” un dans elaborat de acest om de cultură Traian Hrișcă.
Toma G. Rocneanu
Curriculum Vitae Traian Hrişcă
Traian Hriscă (primul din stânga) s-a născut la 4 februarie 1929 in Baia Mare. A absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucuresti – Secţia pictură. S-a reîntors în oraşul natal, unde şi-a desfăşurat activitatea artistică neîntrerupt.
A participat şi a expus frecvent la saloanele judeţene de pictură, la expozitiile colective si de grup ale UAP – filiala Baia Mare, precum si la Saloanele Nationale la Bucuresti, Cluj Napoca, Bacău, Oradea, Tulcea, Constanţa etc.
Artistul băimarean a expus şi peste hotare, lucrările sale putând fi văzute pe simezele din: Praga, Ivano Frankovsk (Ucraina), Gyula, Szolnok, Nyiregyhaza (Ungaria), Berlin, Utrecht (Olanda), Paris (Franţa), etc.
De mentionat ar fi si lucrarile de arta monumentala in fresca si mozaic expuse in diferite institutii publice si de cultura din Baia Mare.
Din 1962, a fost membru titular al Uniunii Artistilor Plasici din Romania, organizatie pe care a si condus-o pentru un mandat de patru ani.
A fost si membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Plastici – Paris si al Sectiei Externe a Academiei Maghiare de Stiinte, zona Szabolcs – Szatmar – Bereg din Ungaria.
In anul 2000, Traian Hrisca a avut o contributie importanta la dezvoltarea mediului artistic din Baia Mare, ajutand la infiintarea in cadrul Universitatii de Nord, a sectiei de Arte Plastice si Decorative – care are si clasa de pictura.
Sustinut si de sotia sa, conf. univ. dr. Corina Hrisca, precum si de ceilalti membri din conducerea universitătii băimărene, maestrul a reuşit să facă posibil un vis avut de numeroşi artişti: de relansare a Şcolii de pictură din Baia Mare.
Pictorul Traian Hrisca a încetat din viaţă la 22 martie 2013, la vârsta de 84 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu