Din ciclul "Istoria Băii Mari" (4)

 N-o să credeți,

 Abordând acest  mănunchi de articole nu speram că cineva  va ”pune și el umărul” pentru a vă descrie și iubi municipiul nostru Baia Mare, dar spre cinstea și bunăvoința domniei sale, profesorul și ziaristul Dragoș Gelu mi-a completat articolele cu fotografii din arhiva domniei sale și cu secvențe din viața omului de cultură, pictor și  propovăduitor cultural al județului (pe atunci regiune) Traian Hrișcă. Îți mulțumesc domnule profesor!

    Am ajuns la fostele 10 case, care erau cuprinse  între actualele străzi :  I. L Caragiale și Ciocanului (Iuliu Maniu).  Aici  era ”Un nod tehnic”  prin care se lăsa la suprafață apa prin conducta de scândură, printr-o stavilă mecanică foarte solidă. Scopul acestei ”ieșiri la lumină” era ca apa din  conducta de lemn, dacă a prins ceva vârtejuri sau aer, să se decompreseze înainte de a ajunge în terenul industrial unde  putea face avarii. Da, dar pentru noi, erau cei 30 metri de oglindă de apă din spatele celor 10 case, era „ștrandul” nostru, într-o apă curată ca lacrima și nu mai adâncă de 1,5 m...Era un rai al verilor băimărene, pentru  copii cartierului ”Săsar”.   

 Puțin mai sus era Liceul ”Emil Racoviță” care la mutarea Comitetului de Partid Județean , locația fostului REMIN s-a transformat în Institutul de Subingineri Mineri, care unificându-se cu Institutul Pedagogic de 3 ani vor forma  actuala Universitatea de Nord în noua clădire a Liceului Racoviță, această secție se va transforma în „Universitatea Tehnică Cluj Napoca”, secția limbi moderne.

    Universitatea  se învecina cu o porțiune de teren dreaptă pe care era linia îngustă de cale ferată, pe care se scotea  sterilul din mina Valea Roșie . Acest traseu era cu un metru mai sus ca strada de azi Iuliu Maniu și cine mergea pe acest terasament era mai sus ca  geamurile actualelor case ce erau construite acolo. Prin acest procedeu s-a regularizat  porțiunea de  mal al râului pe o distanță de 200 m și la o înălțime de 3-6 m înălțime, să vă închipuiți că podul Unirii s-a construit  după anii 1960.  Ar mai fi de menționat că exact unde se află birourile ACR  exista un bufet cu numele popular ”Trei păduchi”, unde ca o premoniție coborai trei trepte, unii făceau asta și în societate și după consumație...

Nu erau mese, nu încăpeau mai mult de 6-10 persoane, dar cum era podit, cu poștă de brad, acestea erau atât de îmbibate  ”Cu de toate băuturile” că îți venea rău de la intrare, dar nu și ”abonaților”...

    Din podul Unirii s-a născut și strada Unirii unde blocurile de pe cele  două părți ale străzii au fost  oferite minerilor din Rodna care au avut un mare aport la deschiderea „Minei Șuior”.

    Dar strada Rodnei  de lângă Podul Viilor  a fost botezată după exodul rodnenilor din 1929, când s-a declanșat Marea Criză Economică, atunci cu familii cu tot s-au mutat parte aici, parte la Petroșani.

    Urcând pe strada Victoriei în sus, pe partea dreaptă de urcare era I.G.O. Adică instituția care  strângea taxele de la casele date în chirie de către stat.

    Urmează ”Școala de Pictură” sau altfel spus "Colonia Pictorilor"(foto) unde domnul Gelu Dragoș va enunța câteva din activitățile acestei prestigioase unități școlare a Europei. Curtea școlii se întindea până la Podul Viilor, dar înainte de pod s-a construit  „Baia Comunală”, care în anii după Revoluția din 1989 a fost dezafectată și pe acel loc s-a construit  Biserica Greco- Catolică  „Sf. Anton de Padova”.

    Moara și Pârâul Morii, pe care Sandor Ziffer (care era al II-lea director al școlii de pictură, primul fiind Holloșy Șimon) l-a pictat, el are mai multe picturi în variante diferite a acestei mori și cu canalul ei.

    Un mic popas de orientare.

   

Cu drag Toma Gross Rocneanu

Colonia Pictorilor Baia Mare-un secol de şcoală de pictură băimăreană

Existenţa in Baia Mare a unor pictori înzestraţi, localnici sau care au copilărit şi studiat în şcolile băimărene, şi, nu în ultimul rând, sprijinul şi interesul vădit al conducerii oraşului în ceea ce priveşte dezvoltarea culturală determină înfiinţarea la Baia Mare a unei şcoli de pictură, iniţial pentru perioada de vară (din 1896, în completarea Şcolii lui Hollosy de la München), dar care capătă ulterior caracter permanent (1898), devenind o colonie de pictori internaţională.

Timp de un secol Colonia Pictorilor-Baia Mare a primit artiști care trăiau și creau aici, dar nu a existat niciodată un proiect care să salveze acest patrimoniu. Proiectul de reabilitare, coordonat de arhitectul Ștefan Paskucz si Laura Teodora Ghinea, artist plastic si manager cultural, propune astfel o versiune contemporana, care reuneste trecutul cu prezentul si viitorul. Proiectul a început in anul 2011, iar şantierul s-a desfășurat pe perioada 19 februarie 2015 - 30 octombrie 2017.

Acest spaţiu cultural reprezintă şi evidenţiază comunitatea, care se identifică şi participă pentru definirea lui. Altfel spus, Colonia Pictorilor devine un dispozitiv puternic prin care breasla artistică băimăreană poate produce şi scoate la vedere propria identitate artistică. Astfel gândit şi creat, acest spaţiu devine o oglindă a breslei artistice, un loc marcat de ospitalitate, o interfaţă, permiţând turiştilor sau cercetătorilor să cunoască specificul local în contextul circulaţiei internaţionale a valorilor culturale şi artistice. Prin tot ceea ce este, acest loc îşi va comunica propria unicitate.

 

Nota : Text preluat prin bunavoinţa d-nelor Klara Guseth, arhivist Arhivele Naţionale Maramureş şi Laura Ghinea, manager cultural Colonia Pictorilor