vineri, 20 august 2021

Ioan-Aurel Pop: Cel mai frumos răspuns la „cultura anulării” ar trebui să fie democrația


 Președintele Academiei a răspuns luni la întrebările participanților la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. A treia s-a referit la „cultura anulării” – cancel culture, prin care se cere interzicerea memoriei unor mari personalități istorice și culturale. Nu îi putem opune decât: reafirmarea democrației, care înseamnă puterea majorității; buna creștere din familie; și educația sănătoasă, a spus Ioan-Aurel Pop, titrează Basilica.ro.

Întrebarea lui Iustin Butnariuc, student la Iași pentru Președintele Academiei a fost:

„Care ar trebui să fie răspunsul nostru, dar și al oamenilor de cultură în general, la valul de anti-cultură care ia amploare? Acesta subminează valorile tradiționale ale civilizației românești, fiind, din păcate, promovat inclusiv de intelectuali și diferite personalități culturale?”
Ioan-Aurel Pop a spus, printre altele:

„Democrația are o regulă de aur: în democrație libertatea este garantată, oricine este liber să gândească și să spună ce dorește, dar minoritatea se supune majorității.”

„Trecem din democrație în dictatură și ni se spune ce să citim, cum să citim, ce statui să facem, pe care să le dărâmăm.”

„Dacă ne închipuim că totul este permis, atunci comitem o imensă blasfemie. Omului nu-i este permis totul. Omul, ca să poată trăi în societate, trebuie să respecte niște reguli.”

„Salvarea este democrația, este apărarea valorilor democratice prin educație sănătoasă.”

Redăm în continuare răspunsul integral al lui Ioan-Aurel Pop la cea de a treia întrebare primită de la tinerii participanți la congres. Intertitlurile aparțin redacției.

Răspunsul Acad. Ioan-Aurel Pop la a doua întrebare primită de la participanții la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna

Da, e o chestiune foarte serioasă și ne aduce foarte mult în actualitate, o trăim sub ochii noștri, dar norocul meu este că are antecedente istorice chestiunea aceasta, adică nu este chiar o noutate.

Cel mai frumos răspuns la acest val de cancel culture, care înseamnă de fapt „anularea culturii” [nu „cultura anulării”, cum se traduce mot-à-mot – n. ed.], ar trebui să fie democrația. Dar vedeți că democrația acum se află în criză. Nu există o persoană sau un curent care să o înlocuiască cu ceva mai bun, dar democrația se află în criză.

Democrația are o regulă de aur: în democrație libertatea este garantată, oricine este liber să gândească și să spună ce dorește, dar minoritatea se supune majorității.

Aceasta este regula și, de mai bine de două mii cinci sute de ani, de când la Atena Pericle a reușit să facă să înflorească democrația (diferită de cea modernă, firește), oamenii s-au descurcat aplicând această regulă. Altfel, democrația degenerează în anarhie, pentru că nici democrația nu este perfectă, la fel ca orice altceva din lumea aceasta.

De pildă, monarhia poate să degenereze, zicea Polibios acum două mii și de ani, în tiranie. Monarhia înseamnă puterea unui uns al lui Dumnezeu, monarh, care conduce înțelept. Tirania înseamnă aplicarea voinței unei persoane asupra celorlalți.

Deci și democrația are defecte. Democrația, ca să funcționeze, are nevoie de niște reguli. Iar una este aceasta: minoritatea se supune majorității.

Astăzi, minoritățile fac liste, indexuri de cărți interzise, distrug și profanează statui, interzic conferințe care să vorbească despre anumite personalități. Și personalitățile nu sunt în primul rând românești. Sunt și românești acum la noi, dar, dacă am ajuns să-l condamnăm pe Cristofor Columb pentru că era alb și s-a dus în ținutul Pieilor Roșii și a deschis distrugerea Americii, dacă am ajuns să-i condamnăm pe Miguel de Cervantes, pe William Shakespeare că promovează crima, pe Beethoven, că are muzică elitistă și albă (știați că muzica are culoare?), sau pe Margaret Mitchell, care a scris romanul vieții ei, Pe aripile vântului, pentru că Mammy și alți sclavi negri sunt portretizați acolo în mod edulcorat, ca și cum s-ar fi legat de propriii lor stăpâni (ca și cum nu ar fi fost sclavi care s-au legat de propriii stăpâni!).

Mai nou, am văzut că e interzis în unele universități americane Harriet Beecher-Stowe, cu Coliba Unchiului Tom, pentru că acolo negrii sunt sclavi. Uită lumea că Abraham Lincoln, când i-a eliberat pe sclavii negri, a chemat-o pe doamna aceasta micuță la el și i-a spus: „Doamnă, am vrut să vă cunosc pe dumneavoastră, care ați declanșat un război atât de mare pentru libertatea noastră”.

Iar la ieșire, reporterii o întreabă pe Harriet Beecher-Stowe: „Ce ați vorbit cu președintele?” Ea zice: „Nu pot să vă spun, că nu i-am cerut voie”. (Mai era atunci o anumită etică.) „Dar totuși vă zic ce mi-a spus: «Doamnă, dumneavoastră, o femeie atât de mică, ați declanșat un război atât de mare!»”

Acum Abraham Lincoln nu este bun, pentru că nu a declarat și egalitatea între albi și negri. Păi nu existau condiții pregătite!

Mai nou, ieri am citit că-l condamnă pe Aristotel și vor să-l scoată, fiindcă Aristotel a zis că sclavul este o unealtă vorbitoare. Toți contemporanii lui Aristotel spuneau că sclavul este o unealtă, cum sunt plugul sau sapa. Iar Aristotel a zis că e vorbitoare. Dacă scoatem lucrurile din context… Să știți că ceea ce se întâmplă e mărturie de dictatură.

Trecem din democrație în dictatură și ni se spune ce să citim, cum să citim, ce statui să facem, pe care să le dărâmăm.

Or, oamenii mai bătrâni de aici știu că dictaturile – că-s de stânga sau de dreapta – ajung la controlul societății, la restrângerea societăților, la cenzură. Repet: indiferent că sunt de stânga sau de dreapta. [Despre cancel culture] se spune că este o mișcare neomarxistă și are orientări neomarxiste categorice.

Răspunsul nostru ar trebui să fie apărarea democrației în forma în care democrația s-a manifestat până acum, care este o formă imperfectă, până când vom ajunge noi sau urmașii noștri la o formă mai bună. Altminteri, cred că vor degenera toate în anarhie dacă nu mai avem capacitatea să distingem binele de rău și să acceptăm, cum ne învață Sfânta Biserică, faptul că omul este supus greșelii. Oamenii greșesc.

Eminescu a fost acuzat de xenofobie. Nu vă mai spun de altele. Are cuvinte aspre față de străini. Și au ajuns acum să interzică iarăși, precum au făcut comuniștii, poezia Doină. „Vin moscalii de-a călare”… Păi dacă veneau? Păi dacă țara era luată de ei jumătate? Ce să fi zis Eminescu: să ne înfrățim cu „moscalii”?

Am avut curiozitatea să văd cât de „înapoiat” este Eminescu. Și am luat toți marii scriitori ai secolului al XIX-lea de la diferite popoare, de la Pușkin până la Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel, care a scris multe dar este în special apreciat pentru romanul Quo vadis?

L-am luat pe Petőfi Sándor, pe Taras Șevcenco. Și ce am descoperit? Toți, în felul lor, au cuvinte rele față de anumiți străini. Nimeni nu-i perfect. Dacă vă uitați ce spune Petőfi despre slovaci și despre români… Și el era sârb sau… pentru că-l chema Petrovici înainte de a-l chema Petőfi.

Dacă ajungem să ne orientăm în felul acesta, vom șterge din istoria lumii și din istoria noastră toate valorile, pentru că oameni creatori de valori care să fi fost perfecți nu există. Și care să fi spus lucrurilor de acum o mie de ani cum ne-ar plăcea nouă astăzi să fi spus.

Valorile noastre de azi nu se potrivesc cu valorile lor. În timpul lui Shakespeare, apropo de cuvântul „onoare”, Preafericirea Voastră, exista noțiunea de „onoare cavalerească”. Era foarte legal, dacă cineva îți rănea sau jignea onoarea, să-l provoci la duel și să-l omori și nu pățeai nimic – dimpotrivă, erai lăudat pentru aceasta. A durat până târziu aceasta.

Cum să judec eu, după principiile mele de astăzi, niște lucruri care erau legale și morale în alte epoci? Trebuie să judec fiecare om după epoca în care a trăit.

Sigur, eu nu pot să scuz crimele. Dar nici nu mă pot transforma în tribunal. N-am cum.

Se vorbește de „judecata istoriei”. Nu o fac oamenii, o fac generațiile. Și, dacă istoria a stabilit că William Shakespeare e o mare valoare universală, după unii cel mai mare dramaturg al lumii, cine-mi dă mie cuvânt astăzi – mie, trogloditului și neputinciosului – să zic că Shakespeare trebuie interzis și scos din manuale?

Suntem într-o perioadă complicată și trebuie să ne revenim repede, să restabilim echilibrul și valorile. Iar valorile se restabilesc printr-o educație bună, prin cultură serioasă, prin credință, prin frică de Dumnezeu. Dacă ne închipuim că totul este permis, atunci comitem o imensă blasfemie.

Omului nu-i este permis totul. Omul, ca să poată trăi în societate, trebuie să respecte niște reguli. Și unele din aceste reguli s-au transformat în legi. Și, ca să putem trăi împreună, trebuie să respectăm și legi juridice, și legi morale.

Dacă greșim și nu-i deranjăm pe alții, nu-i niciun păcat. Dar, dacă i-am deranjat pe alții, plătim. Dar să ajungem să distrugem moștenirea unei civilizații care ne-a adus până la nivelul acesta este o imensă, o imensă rușine.

Cei care nu au trăit regim de dictatură, și mai ales cei care nu au trăit regim de dictatură comunistă, pot avea naivitatea să creadă, dar trebuie să ne asculte și pe noi și să înțeleagă că cel mai rău lucru pe lumea aceasta este să ne dicteze cineva cum să gândim, ce să citim, pe cine să prețuim.

Avem minte și avem pe umeri un cap. Și, dacă avem educație bună, putem distinge între bine și rău noi înșine. Condiția este să avem o educație sănătoasă, să trăim în familii bune, să ne recunoaștem și să ne cunoaștem valorile credinței, care au adus continentul până aici.

Și atunci, repet și, cu aceasta închei, salvarea este democrația, este apărarea valorilor democratice prin educație sănătoasă.

NapocaNews, Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu