Ospitalitatea, un adaos de viață

 La Desești, de nașterea lui Nichita. În primul plan: Gheorghe Pârja, Teodor Lazăr, Ștefan Pop, Ștefan Gönczi cu doamna, Pamfil Berceanu cu doamna, V. R. Ghenceanu, Vasile Dragoș și Gheorghe Mihai Bârlea

                                                                                      de Gheorghe Pârja

După schimbările din această parte de Europă, și Maramureșul a căutat să intre în noua cadență. Să-și deschidă porțile, iar oamenii sufletul. A fost o explozie de curiozitate din partea străinilor de a cunoaște, la fața locului, ceea ce noi numim argumentul unei civilizații străvechi. Așa scriitorul Augustin Buzura, născut în Berința, a avut o idee unică în felul ei. În calitate de președinte al Fundației Culturale Române a organizat Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească în Maramureș, cu reședința în Baia Mare. Timp de zece ani s-au perindat la acele cursuri invitați din multe colțuri ale lumii, pentru a învăța limba română și a ne cunoaște locurile. De la prima ediție am fost implicat în desfășurarea lor. Se știe că asemenea întâmplări sunt sporite în reușită dacă gazdele oferă o casă primitoare și o masă ademenitoare. Am colindat cu Augustin Buzura și cu Nadia Moșanu, responsabila cursurilor, mai multe localuri băimărene. Când am intrat în restaurantul „Select,” din Baia Mare, marele scriitor a zis: aici îmi place!

După ce l-a cunoscut pe domnul Teodor Lazăr, șeful unității, admirația pentru local a sporit și reușita i s-a părut asigurată. Și nu s-a înșelat. Domnul Lazăr, cu personalul dumisale, a oferit acea atmosferă care nu se uită niciodată. După plecarea cursanților în țările lor, am primit mai multe mesaje, scrise de la unii dintre ei, în care lăudau ospitalitatea de la „Select” și eleganța comunicării a domnului Teodor Lazăr. Așa l-am cunoscut mai bine și eu. Am descoperit în el un profesionist al domeniului, un inventiv al meseriei, dar mai ales un conviv de neuitat. Este de neînchipuit un local fără un om cu asemenea însușiri. De fapt, ei sunt nucleul în jurul căruia se țese legenda. Care se cere descoperită. Acesta a fost secretul „Selectului,” locul care a rămas în memoria multora dintre noi. Precum marile hanuri de odinioară.

Localul a primit, în vorbirea curentă, numele omului care-l păstorea: La domnul Lazăr! Da, aici am purtat discuții de o seară cu cosmonautul Dumitru Prunariu. Am dezbătut probleme cotidiene cu istoricul Adrian Cioroianu. Ori cu menestrelul Tudor Gheorghe. Mulți scriitori au deschis ușa restaurantului, fiind întâmpinați de domnul Lazăr. Poetul Ion Mureșan a asemănat localul cu celebra „Arizona” din Cluj-Napoca, unde s-au plămădit multe destine literare. Era locul de întâlnire pentru prieteni. Deoarece însuși domnul Lazăr dispunea de acest nobil sentiment. Pe vremea când aveam rosturi în conducerea cotidianului „Graiul Maramureșului”, chiar dacă lumea era nouă, era mai relaxată, mai curioasă de a face alt­ceva. Așa am organizat, anual, întâlnirile redacției cu oameni de afaceri din județ, colaboratori și cititori ai ziarului. Unde să le facem?

După experiența cu cursanții străini, am urmat spusa domnului Buzura, dar au contat mult și relațiile mele deschise cu domnul Lazăr. Nu ne-am înșelat, deoarece, de fiecare dată, ospitalitatea, cu tot ce presupune ea, a fost la înălțime. Îmi aduc aminte că într-un an am fost onorați de ambasadorul Suediei la București. Cuvinte măgulitoare și adevărate despre locul care ne devenise prietenos. Fotografiile acelor evenimente, care ne-au dat curaj și solidaritate, stau mărturie. Un alt episod, cu domnul Lazăr, a fost marcat de sensibilitatea aprecierii oaspeților literari la Desești. Când a venit în Maramureș poetul sârb, din Valea Timocului, Adam Puslojic, domnul Lazăr și-a convocat câțiva colegi de breaslă și au venit în satul de pe Valea Marei. De față a fost și actorul Anton Tauf, cu un splendid recital din Nichita Stănescu. Așa am devenit oameni senini și înțelegători, cu fața curată și ochiul milostiv, în preajma Cuvântului roditor și bogat înflorit din prinosul inimii.

Că așa este Maramureșul, o veșnică ieșire spre lume, un loc veșnic treaz pentru călătorie. În acest peisaj, domnul Lazăr ne-a învățat rânduiala și prețuirea bucatelor. Starea de bine și de respect pentru arta culinară. Care este vedeta oricărei ospeții. Era oricând un amfitrion bucuros de cei care-i treceau pragul, o gazdă înlesnită. Adică ajuta, ocrotea și susținea faptele bune. Eu am evocat această parte biografică a domnului Lazăr, la care mă pricep și am fost implicat prin ani. Sunt convins că se reflectă și în alte oglinzi. Pentru mine, el rămâne un generos apărător al ospitalității românești. Care este un adaos de viață. Astăzi, 12 august, dacă-l întâlniți pe domnul Lazăr, să-i rostiți cuvintele de lumină: La mulți ani! Eu m-am încumetat să-i dăruiesc aceste cuvinte evocatoare. În semn de prețuire și prietenie.

La mulți ani!