N O A P T E A D Â N C Ă
E noapte adâncă în galaxii pierdute,
Posomorâte stele lucesc pe vârf de munte
Luceferi-s aproape cât să-i cuprinzi cu mâna,
Iar în odaia închisă la geam mai bate luna.
Dar mâna adormită în răsuflări pripite,
Dă glas durerii dulci şi caldelor ispite,
Singurătatea toată se pierde în neant,
Ducând cu sine-n lume chiar vântul din Levant.
Lumini din infinit coboară peste creste
Şi luna de la geam de-amor mai povesteşte,
Zidită e-n fereastra cu dublele canaturi
Sporind lumina caldă în aşternut şi paturi.
Şi ca o veveriţă zburdalnica lumină,
Se mai retrage-n cer spre ceasul de odihnă,
E-o veste bună însă la noapte va veni,
Izvorul de lumină pe toţi ne va privi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu