Îs dator cu finalul episodului XI dar sar peste asta și, cred, voi reveni! Prea multe ar fi de posvestit și timpul, parcă, se comprimă!
Un prieten, care se intitulează aici Arcana Dei, a postat cândva o poezie de-a lui George Țărnea. I-am spus că am amintiri frumoase cu regretatul poet și mă apuc de povestit.
Prin toamna anului 1988, după prezentarea concursului Miss Boboc de la Chimie, în București, la ”Preoteasa” (ocazie cu care am cunoscut-o pe Adriana Buciu, acum și Cimponeriu) și cheful de după, am ieșit a doua zi dimineață să caut ceva de dres, prin complexul studențesc Regie. Într-un autocar era Călin Husar, cu brigada ASE, care m-au invitat la o manifestare în Râmnicu Vâlcea. Gândindu-mă că mă pot drege și pe malul Oltului, hop în mașină! Acolo mai erau Florian Pittiș, George Țărnea, Anda Călugăreanu, plus artiști din zona studențească (grupul Vouă). Era și un șansonetist fain, Călin Costache, și… le cer scuze celor pe care i-am uitat.
La Râmnicu Vâlcea se organiza ”Balul stagiarului”. ”Miezul” acțiunii era Lilian Zamfiroiu, care a ajuns apoi președintele Institutului Cultural Român. Ideea era super faină: erau adunați toți cei care veneau în județ, ca stagiari, indiferent de domeniu, și se organizau niște evenimente pentru ei. Noi urma să participăm la spectacolul de la Casa Tineretului.
Spectacolul a fost prezentat de George Țărnea. Eu am spus niște texte umoristice cu tematică studențească iar la final am recitat o poezie, cu acompaniament la chitară (făcut de altcineva, nu de mine, stați liniștiți pe scaunele dumneavoastră!). Când am ieșit de pe scenă, Țărnea a spus: ”Vă dați seama, oameni buni, ce cărbuni va scoate Țețu?!”, eu fiind pe atunci student la Facultatea de Mine.
A fost chef, fain, chiar dacă au avut țuică din aia de-a lor! Era a doua noapte nedormită așa că… am dormit în autocar în timp ce ceilalți au făcut o ieșire (a doua zi) la Călimănești. Ne-am despărțit, eu rămânând în Râmnicu Vâlcea și ei mergând în București.
Au trecut niște ani, am mai vorbit la telefon cu Țărnea și am ajuns prin București prin ’92-’93, când lucram deja ca inginer minier în Gorj și socrul meu era internat pentru a fi operat. Avea cancer la plămâni și voiam să vorbesc cu medicul. L-am sunat pe George Țărnea, să îl întreb dacă ne putem vedea. M-a invitat la el, unde am și rămas peste noapte. Ca un poet adevărat, avea un apartament mic, de două camere. În camera în care am dormit eu avea o lucrare grafică semnată Tia Peltz de care îmi aduc minte și acum. Era de mici dimensiuni dar îți atrăgea privirea. Era conturată acolo o bătrînică ridată, cu o figură atât de expresivă că nu puteai să nu te uiți la ea.
După operație, socrul meu a mai trăit cîteva luni. Într-o seară, aflat sub influența unor băuturi care conțineau mai multe grade decât ceaiul și cafeaua, l-am sunat pe George Țărnea. L-am întrebat, printre altele, dacă e tot cu ”aia”. El, poetul, iubitor al sexului frumos și care ridica pe piedestal fiecare femeie cu care petrecea un timp (indiferent cât măsura acesta), s-a revoltat. ”Cum îți permiți să îi spui <<aia>> ?”, a zis el. Am mai zis și eu câte ceva, mai minerești…
Au mai trecut niște ani. Mă simțeam vinovat față de Georgică. Era un tip prea fain, care se purtase extraordinar cu mine și eu am fost un măgar. Voiam să îmi cer scuze dar nu la telefon. Aș fi vrut să stau față în față cu el și să-i spun ce aveam de spus. S-a întâmplat asta prin ’97 sau ’98, într-o împrejurare în care am cunoscut un alt om fain, Viorel Gârbaciu, și el plecat în alte lumi.
************
Anul 1998. Disponibilizat din minerit, mutat în Motru, îmi apăruse prima carte, ”Misterul enigmaticei taine secrete”. Ieșeam rar prin oraș dar într-o zi văd că vor fi ”Zilele orașului Motru”, invitați de onoare fiind poeții Nicolae Dragoș (originar din zonă) și George Țărnea (vâlcean dar iubitor al Gorjului). ”Gata, e vremea scuzelor”. mi-am zis.
În ziua cu pricina s-a nimerit să se spargă un calorifer de la vecinul de sus. Tam-tam, am chemat instalator, l-am lăsat să repare și am plecat spre Casa de cultură. Am ajuns după ce începuse evenimentul. La masa mare, de pe scenă, erau o grămadă de oameni pe care nu-i știam. Îi cunoșteam pe George Țărnea, pe poetul-actor (sau invers, dar tot prieten!) George Drăghescu și pe Bebe Bunilă, redactorul șef de la ziarul local, unde scriam atunci. Bebe mi-a făcut semn să urc și eu la masă.
Moderator era Viorel Gîrbaciu, pe vremea aia director al Direcției de Cultură Gorj. A dat cuvîntul unora și altora, mai erau nevorbiți George Țărnea și... eu! ”Pe domnul nu îl cunosc, dar bănuiesc că, din moment ce a fost invitat pe scenă, are ceva de spus”, zice Gârbaciu. M-am ridicat, mi-am spus numele și i-am spus că nu a câștigat nimic că m-a cunoscut acum. ”Eu am o specializare mai rară, sunt specialist în gafe! Din păcate, unul din beneficiarii gafelor mele a fost și domnul George Țărnea”, am adăugat. ”Țețu, nu ai făcut nicio gafă atunci când ne-am cunoscut”, a intervenit George Țărnea. ”Nu atunci, mai târziu. Dar despre asta vom vorbi separat”, am răspuns. Am vorbit despre carte și m-am bucurat când l-am auzit pe Viorel Gârbaciu spunând: ”E vina mea că nu am știut că am un om de valoarea ta în Gorj!”. ”Vina e a mea, că nu am căutat să ies în evidență”. A venit propunerea să intru în Societatea Umoriștilor Gorjeni, chiar președinte!, i-am răspuns că nu am fost niciodată adeptul asociațiilor și nici al funcțiilor. ”Atunci te invit, mîine seară, în emisiunea <<Curtea cu prieteni>>, pe care o realizez la radio”, a mai zis Viorel Gîrbaciu. Când a precizat că mai sunt invitați George Țărnea și Nicolae Dragoș nu aveam cum să refuz!
După discuția din fața câtorva sute de oameni, am avut o discuție între patru ochi cu George Țărnea. Apoi am reluat legătura și l-am adăugat pe lista prietenilor mei dragi și pe Viorel Gîrbaciu. Sper să existe calculatoare și în rai și amândoi să citească ce am scris eu aici.
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu