Tânărul PS Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea IPS Părinte
Ioan al Timișoarei și Banatului, explică cu claritate de ce nici un ortodox nu
poate accepta Certificatul de vaccinare pentru a i se condiționa accesul la
credință și muncă, pentru a i se restrânge Libertatea conferită de Unul singur:
Iisus Hristos Mântuitorul nostru.
Iată că avem Dobrogea, Maramureșul și Banatul și știm că și
Moldova nutrește sentimente asemănătoare – dovada procentului minimal de
vaccinați în raiul mănăstiresc al nordului României. Numai la București, vocea
Patriarhiei, capcanată de un civil vaccinist, deturnează mesajul trupului
bisericii, care respinge experimentele făcute pe templul Domnului.
În predica rostită la Duminica Sfinților Strămoși, în care
s-a citit Pilda celor poftiți la cina Fiului de Împărat, PS Paisie Lugojanul a
dat fără șovăire îndrumări despre cum trebuie să se comporte creștinii în
aceste vremuri pandemice. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul se
poziționează tranșant împotriva Certificatului de vaccinare afirmând foarte
clar că „Libertatea este de la Hristos”.
„Nădăjduiesc ca Dumnezeu să aibă milă și să nu ajungem să
trăim ceea ce se propovăduiește și – un cuvânt mai nou – se „implementează”, și
anume să ajungem să venim cu un certificat la Biserică. Dacă vom ajunge la
nivelul acesta înseamnă că de fapt nu mai suntem oameni!”, spune ierarhul BOR.
El a amintit în predica sa de jertfa tinerilor din decembrie, de sângele scurs
chiar pe treptele Catedralei în care se slujea, pentru un singur lucru sfânt:
LIBERTATEA! Dar „dacă o să ajungem să venim la Biserică în baza unui certificat
înseamnă că Libertatea noastră nu mai există, a apus”, a afirmat PS Paisie.
Cei care sunt azi la Putere „au mințit 32 de ani și o să
mintă în continuare”, a spus ierahul, adăugând că este incalificabil ca un grup
minoritar, de atei și personaje de alte confesiuni decât cea creștină, își
permite să hotărască pentru ortodocșii majoritari ai țării cum să-și țină
slujbele. Biserica este autonomă, a ținut să sublinieze vrednicul ierarh.
„Care este logica acestor restricții? Nu este nimic logic în
ceea ce se întâmplă!”, a arătat Presfințitul, oferind exemplu celor care
călătoresc ca sardinle, și nouă-zece ore într-un zbor transoceanic, dar în
schimb la Sfânta Liturghie, doua-trei ore, li se impune credincioșilor să stea
la doi metri unii de alții și să se vaccineze. „Câtă vreme obligi pe cineva,
binele cu forța nu există!”, a spus ierarhul, amintind de naziști și comuniști
care, la fel, spuneau că vor numai binele poporului.
„Am ajuns să trăim într-o frică cumplită, nu ne mai vedem
unii cu alții, stăm la distanță, ne gândim ‘e vaccinat, nu e vaccinat’?” Dar cu
toții vom muri, fie că suntem nevaccinați fie că suntem vaccinați, a afirmat
episcopul ortodox. Preasfinția Sa mai afirmă că actuala dictatură Covid pare să
fie mai rea cu omul chiar decât dictatura comunistă: „Nu știu când a fost o
dictatură mai „interesantă”: înainte de 1989 aveam o cartelă și cumpărăm pe un
bon două pâini; acuma se propovăduiește că nu ai voie să mai intri într-un în
magazin dacă nu ai un pașaport „verde”. Când a fost mai rău, atunci sau acum?”
Soluția sfârșitului plandemiei antiumane o dă ierarhul tot
prin Cuvântul Evengheliei: „Să înmulțim dragostea între noi, indiferent câtă
distanțare se propovăduiește!”. Cum suntem în pragul zilelor aniversare ale
Timișoarei libere de comunist nu putem decât să reamintim ceea ce am strigat
atunci din toți rărunchii, în fața armelor cu glon pe țeavă din fața noastră:
„Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”. Își închipuie cineva că cei care au
luptat pentru Libertate în 1989 sfidând forțele înarmate ale Partidului
Comunist vor da înapoi în fața unor glugi de coceni, trădători de cea mai joasă
speță ai Bisericii și ai Țării?
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu