joi, 30 iunie 2022

Încep Zilele revistei "Nord Literar", 1 - 2 iulie 2022

 


Vineri, 1 iulie 2022, ora 11,oo la Consiliul Judeţean Maramureş, sala "Bogdan Vodă" va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor şi prezentarea participanţilor de către prof. Săluc Horvat, manager "Nord Literar" a ediţiei din acest an al revistei de literatură patronate de CJMM.

Va urma, în prezentarea scriitoarei Irina Petraş de la Cluj Napoca a comunicării "Cartea - obiect de artă" iar de la ora 12,oo acordarea Premiilor revistei "Nord Literar". De la ora 13,oo prof. univ. dr. Mircea Popa va susţine comunicarea ştiinţifică numită "Avram Iancu - evocări".

După o scurtă pauză, participanţii se vor deplasa la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare, unde de la ora 16,oo vor avea loc mai multe lansări de cărţi, ale următorilor autori: acad. Ion Pop, Mircea Muthu, Alexandru Ruja, ş.a.

                                                                      *****


Sâmbătă, 2 iulie 2022, participanţii se vor deplasa în localitatea Mireşu Mare, unde de la ora 11,oo la Căminul cultural din localitate va avea loc Momentul liric "CU POEZIA ÎN CURTEA LUI ION POP", moderator poetul Gheorghe Pârja, președintele filialei Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România. 

Totul se va încheia cu decernarea unei Plachete Aniversare academicianului Ion Pop, originar din Mireşu Mare şi o Agapă scriitoricească la care şi-au adus contribuţia Consiliul Local Mireşu Mare, ing. Ioan Mătieş - primarul com. Mireşu Mare şi fraţii-scriitori Ioan şi Gelu Dragoş din Lucăceşti.

Turnătoria legalizată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, 29 iunie, proiectul privind protecția avertizorilor în interes public, care vizează persoanele care raportează încălcări ale legii, informează Agerpres.

Proiectul, inițiat de Guvern, stabilește cadrul general în materia protecției persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat. Camera Deputaților este for decizional.

Proiectul vizează transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

„Legea reglementează procedura de primire, de examinare și soluționare a raportărilor, drepturile și obligațiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informații privind încălcări ale legii, măsurile de protecție a acestora, obligațiile autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum și atribuțiile autorităților competente“, se precizează în proiect.

Actul normativ nu se aplică raportărilor privind încălcări ale normelor în materie de achiziții publice în domeniile apărării și securității naționale.

                                                                                         Cristi SOMEŞAN 

Dan Pavel: „Cel mai puțin consumă și poluează mortul. Asta e soluția economico-ecologică oficială pentru Africa și Asia de Sud-Est”

 


Este de-a dreptul …înălțător (a se citi nazist) noul concept european de amprentă de carbon pe cap de locuitor și normă de poluare individuală. E un fel de taxă pentru că exiști. Cu cât vrei să exiști mai bine, cu atât plătești mai mult ca să exiști mai prost. Că dacă nu existai, nu plăteai. Cu cât exiști mai puțin, cu atât e mai bine pentru mediu și – aparent – pentru noua economie planificată a Uniunii Europene. Exiști mai puțin, poluezi mai puțin și deci plătești pe măsură. E greșit când exiști prea mult pentru că ai tot felul de nevoi. Gen.. nevoia de hrană și adăpost, încălzire, lumină, deplasare, îngrijiri medicale și chestii de-astea. Evident că o familie cu copii consumă mai mult decât un individ, iar individul consumă mai mult decât un animal.

Cel mai puțin consumă și poluează mortul. Asta e soluția economico-ecologică oficială pentru Africa și Asia de Sud-Est. Pe locul doi la ecologie este omul străzii – asta pare noua soluție europeană pentru problema mediului. Pe urmă vine cel care nu are copii – asta e soluția progresistă în general. Conform trendului, a reformelor economice din 2022 și a normelor de ecologie individuală, familia europeană perfectă va fi alcătuită din 2,3 copii morți îngrijiți de un boschetar dezbrăcat. Familia există în număr mai mare decât individul și este penalizată economic pentru asta. Când ai vietăți în îngrijire plătești și pentru otrava produsă de aceștia. Cei care au copii vii poluează mult pentru că ăștia micii trebuie încălziți undeva peste temperatura înghețului, trebuie spălați destul de frecvent, hrăniți cu diverse chestii scumpe, ambalați în pamperși și luxuri de-astea mega-poluante. Sunt activități consumatoare de energie și de resurse care lasă în urmă compuși toxici pentru mediu. Cred că, dacă aveți vreun prunc de zece luni prin casă, sunteți mai toxici pentru mediu decât iahtul personal al lui Bill Gates. Ticăloșilor!

E timpul pentru responsabilitate individuală, săracilor! Eu zic că 16 grade în casă, un bec de 30 de watti și un scutec pe lună sunt suficiente. Cine poate plăti cote ecologice individuale, înseamnă că e un om frumos și liber, deci votează corect și poate fi primit cu brațele deschise în societate. Dacă țineți copiii pe întuneric la lecții, înseamnă că vă pasă. Cine nu-și permite, să existe mai puțin ca să fie mai ieftin! Cât își permite, atât există. Și-așa e conspiraționist, cel mai probabil. Trebuie să vă învățați să nu mai faceți copii în anii în care nu e vânt pentru eoliene. Sau măcar să faceți copii verzi și neutri carbonic, dacă nu carbon-negativi. Teoretic, de la zece luni, pruncul ar trebui să se poată hrăni cu monoxid de carbon din atmosferă și să cace un strat fin de ozon curat. Dacă nu se poate, vă rugăm să vă țineți respirația când treceți cu căruțul pe lângă limuzinele de partid ca să nu expirați monoxid suplimentar.

Oprește căldura dacă nu-ți permiți! Fă economie de dragul planetei, că noi oricum plătim parandărătul de la buget direct în buzunarul fosililor!

Mă rog, de când cu pandemia, săracii nu mai au nevoie nici de spitale, d-apoi de energie. Mai reducem din cheltuieli și-acolo că și-așa suntem prea mulți și le cam respirăm ăstora aerul prețios.


Autor: Dan Pavel

Sursa: Damian Spiridon

Gheorghe Piperea: ~E o lume de psihiatrie, un rezultat al dereglării mentale promovate de “terapeuții” și de scenariștii de la Hollywood~

 


Lumea este într-o pauză hipnotică, într-o perioadă de uluire și de șoc atât profund încât orice demență, orice sugestie de autodistrugere, orice tiranie a imbecililor ar putea fi plantată direct în subconștientul colectiv și ar determina omul-mulțime să creadă sincer că ceea ce face este rezultatul voinței sale “libere” și raționale. Dacă ar exista extratereștri rău-intenționați, care ne-ar dori lumea și Pământul, nu ar fi nimic mai simplu acum decât să ne umple pe dinăuntru, căci mulți de-ai noștri au fost deja goliți, întru slava a orice au vrut păpușarii lumii “noastre”. Dar nu e nevoie de ființe malefice din alte lumi pentru asta: ni s-au impus demoni tereștri, suficient de răi pentru a ne distruge ca specie.

Știați că, recent, “terapeuții” și progresiștii americani au făcut loc în lumea “corectitudinii” politice unei noi minorități care își pretinde drepturile inalienabile?

Se numește transautist și se identifică drept persoana care, deși nu suferă de autism, vrea să fie considerat autist.

E o lume de psihiatrie, un rezultat al dereglării mentale promovate de “terapeuții” și de scenariștii de la Hollywood ca fiind normalul. “Fii tu însuți” a devenit “fii exact cum îți dictează fanteziile bolnave”.

Într-un spital de nebuni în care pacienții, printr-o întâmplare “fericită”, devin medici, personalul sanitar și psihiatrii spitalului sunt încarcerați și transformați în pacienți. Este un film de holiud, dar este și realitatea ultimilor 3 ani.

Nu mai există adevăr, există “adevăruri” multiple, stratificate, alternative, simulate, metaversuri suprapuse pe realitatea “clasică”, aia pe care încă o putem percepe cu simțurile și înțelege cu rațiunea, și există meta-adevărurile, construite din certitudinile (re)validate la infinit în grupurile și comunitățile digitale, virtuale, ideologice, de rețea de socializare etc., unde unica lege impunătoare, este semnalizarea virtuții. Adică, ceva de genul Je suis o persoană care detestă litera Z și, deci, refuză să o mai folosească, ori Moi, aussi, je vais me piquer avec le ser experimental sau, în fine, Je suis quelq’un qui deteste les pauvres et les malnutries…

Apropo, în România nu există drepturi pentru săraci și înfometați, așa cum nu există preocupare reală pentru protecția și integrarea socială a copiiilor care suferă de autism. Dimpotrivă, există bullying la adresa lor.

Lumea de psihiatrie de azi, condusă pe criteriile cinice și câinoase ale profitului cu orice preț și ale prețăluirii corpului uman (integral sau pe bucăți) și a aerului și a apei și a respirației cu CO2, este săracofobă și flămândofobă. Și asta nu pare a deranja pe nimeni. Oricum, cine are timp și bani pentru astea? Toți banii, toate resursele, tot efortul din lume sunt orientate azi către război, pandemie de cvasinimic, decarbonare, drepturi ale transautiștilor și, cel mai lăudabil, către averea abjectă a oengiștilor și a birocraților și a politicienilor “corectitudinii” și ai “progresului”.

Autor: Gheorghe Piperea



 

Armata rusă s-a retras din Insula Șerpilor

 


Armata rusă a anunțat joi, 30 iunie 2022,  că s-a retras de pe Insula Șerpilor, o poziție strategică din Marea Neagră cucerită de Moscova și care a fost bombardată ucraineană în ultimele săptămâni, potrivit AFP.

„La 30 iunie, în semn de bunăvoință, forțele armate ruse și-au îndeplinit obiectivele stabilite pe Insula Șerpilor și și-au retras garnizoana acolo”, a anunțat Ministerul rus al Apărării, spunând că această mișcare ar trebui să faciliteze exporturile de cereale din Ucraina.

„Rusia nu se opune eforturilor ONU de a crea un coridor umanitar pentru a exporta producția de cereale din Ucraina”, a precizat un purtător de cuvânt la ministerului rus.

„Această decizie nu va mai permite Kievului să speculeze asupra unei crize alimentare iminente, spunând că este imposibil să exporti cereale din cauza controlului total al Rusiei asupra nord-vestului Mării Negre”, a adăugat el.

                                                                                                                       C.L.L.

INVITAŢIE CULTURALĂ LA MIREŞU MARE - "CU POEZIA ÎN CURTEA LUI ION POP" - 02.07.2022, ORA 11,00

 


Dragă mamă, dragă tată!

 


                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Cei care pun cap la cap evenimentele lumii și le observă știu la ce vreau să mă refer. Așa cum știm și noi, cititorii. Sunt constatări pe ambele sensuri. Ba că se repetă, ba că nu! Mai are cum timpul trecut să ne mai locuiască prezentul? Ciclurile istoriei, cred eu, au fenomene care seamănă între ele și se regăsesc după perioade mai mari de timp. Spirala lor este mai relaxată. Dar când simptomele asemănării apar în timpul vieții unui om, pasiunea pentru cunoaștere sporește. Așa este și cu apariția bruscă și agresivă a termenului de neomarxist. La început, nu prea l-am luat în seamă, socotind că face parte din inventarul luptei politice. Nici nu m-am străduit să-l pricep până la capăt, deoarece nu mă recunosc stăpân pe universul doctrinar profund. Dar de ceva polenizare am avut parte prin lecturi pornite din nevoia de a cunoaște. Așa am reușit să zăbovesc mai mult asupra termenului.

Cu o vreme în urmă, comentam și eu că presa italiană scotea la iveală un document de lucru al Comisiei Europene, care urma să fie un fel de ghid privind modul în care se adresează oamenii unii altora. Comisăreasa malteză Helena Dalli, inițiatoarea acelui document, propunea eliminarea cuvântului Crăciun din limbajul curent și înlocuirea cu expresia sărbători de iarnă, pe motiv că unii nu serbează Crăciunul și ar putea fi ofensați. Doamnă Helena, dar pe mine, ortodox din Desești, nu mă deranjează când musulmanul de alături spune Ramadan, ori evreul de aproape serbează Hanuka! Asta nu-i egalitate? Apoi, venea rândul cuvintelor „domn” și „doamnă”, înlocuite cu „coleg” și „colegă”. Iar mai nou s-a intensificat ideea de a renunța la cuvintele născătoare, mamă și tată, înlocuindu-le cu numere. Sau și mai rău, să nu mai spui El sau Ea, ci Ei.

Așa se rostogolește lumea! La început credeam că e doar o glumă de prost-gust, venită din câteva minți rătăcite. Dar gluma se infiltrează perfid și începe să devină realitate. Am un exemplu prin care putem susține că istoria se repetă. Nu în termeni civilizatori. Sever Voinescu, o voce aparte a jurnalismului cultural românesc, m-a ajutat să descopăr mai repede partea asemănătoare din comparație. Adică în octombrie 1977, șeful statului de atunci promulga Legea privind normele de adresare în relațiile dintre cetățeni. Ce scria la articolul 1? „Cetățenii Republicii Socialiste România vor folosi în relațiile de muncă și de serviciu, în raporturile cu unitățile economice, social-economice, cu organele administrației și celelalte organe de stat, cu organizațiile de masă și obștești forma de adresare «tovarăș» sau «tovarășă.» De asemenea, se poate folosi și forma de adresare «cetățean» sau «cetățeană»”.

Poate unii nu veți vedea asemănări izbitoare între cei doi termeni ai comparației. Comentatorii, care nu au întârziat să apară, au apreciat inițiativele drept o stângăcie, o prostie, sau o gafă. Dar spre deosebire de legea comunistă, aici a lucrat democrația. Și lucrează! Lumea a reacționat și reacționează. Chiar și Papa Francisc! Inițiatoarea de la Bruxelles și-a retras documentul, dar ideile se rostogolesc. Chiar dacă se formulează opinii cu rost liniștitor. Nu interzicem și nici nu descurajăm folosirea unor asemenea cuvinte, sau a cuvântului Crăciun, a transmis Helena Dalli, în scandalul iscat de documentul intern pe care Comisia Europeană l-a întocmit pentru angajați. Dar ideea nu a fost abandonată, ci doar amânată. În laboratoarele Comisiei se lucrează, deoarece se crede că Europa are nevoie de o directivă despre cum trebuie să vorbim unii cu alții. Și de peste Ocean vin asemenea vești. Se apreciază că, deși documentele își au originea în sisteme politice diferite, le aseamănă justificarea. Sunt emise în numele egalității.

Revenind la ideea de Crăciun, oare, Comisia Europeană nu are altă treabă decât să cheltuiască energie și bani pentru asemenea năzbâtii? Dacă mă gândesc la profunzimea creștină a Maramureșului, nu ar fi mare motiv de îngrijorare. Dar nu uit că și statornicia are adversari vicleni. De aceea, este bine să știm de unde bat vânturi neprielnice, să le putem pune stavilă la timp. După cum am mai spus, sunt proeuropean, și accept că lumea e deschisă, dar asta nu înseamnă că nu pot avea păreri și să nu spun în ce lume vrem să trăim. Dacă politicienii tac, presa pare mai vivantă. Am consemnat la vremea aceea, reacția fermă a Papei Francisc, care a spus: „Uniunea Europeană să nu deschidă calea unei colonizări ideologice.” Iar atitudinea Vaticanului merită atenție.

Să sperăm că și El va rămâne el și Ea la fel.

Poeme de Ion Pop



Ferestre și uși deschise

Afară dănțuiește, ca să mă contrazică,
o nouă, inconștientă primăvară
fără pic de simț civic, indiferentă
la prostia, minciuna, corupția
noilor Aleși, re-Aleși.

Iar eu aici, scriind,
strigând în zadar
în fragile
tipare prozodice jignite.

În țara tristă, plină de humor,
în patria
foarte obosită.

La doi metri în preajma mea
un fluture galben
sfidează vuietul.
Niciun urlet nu face să tresară
ghiocelul scâncind
sub ultima zăpadă,
vacile Domnului, stropite blând
cu cerneala lor cosmică,
se dezmorțesc încă o dată
sub razele noi.

Eu las, totuși, ferestre și uși deschise
să poată intra Mânia.

2018

Vorbe

„Sculați ai muncii proletari” –
Dar proletarii nu prea mai citesc,
degeaba mai copiez
versul de două ori celebru.
Proletari,
muncii,
ai,
sculați, –
împrăștieri de vorbe, sfărâmături
dintr-o frescă medievală.
În veacul surd, printre uriașele zgomote
din patria ostenită.

Și ne distrăm.
La televizor, entertainment, loisirs, politically correct,
capabilități, aplicații, invitații friendly
la fastuosul fast-food.
Din când în când, câte o funny girl, foarte emancipată,
pe ecranu-n călduri.
Locații, oportunități, branduri,
rate, ratați,
și atâtea polițe de asigurare.


Artă poetică

Da, apropierea, până la identificare,
dintre trăit și scris. Mai nou,
ne plac jurnalele, mai ales cele care
sunt scrise direct cu sânge.

Se poate caligrafia, desigur,
și cu oase frânte,
și nici noroaiele,nici gunoiul,
nu sunt deloc interzise. Important e
ca versurile să miroasă, să pută,
să aibă păr de animal, – a spus-o,
destul de demult, Cineva –
repetăm, iarăși și iarăși.
Suferința, scârba, moartea, melancolia
nu mai sunt crezute doar pe cuvânt.

Să putem și pipăi un text
când, orbi, ne vom îndrepta
conduși de orbi
către primitoarele
confortabile hăuri.

iulie 2018

Urcarea cărților

De câteva zile am început să-mi urc
în pod o parte din cărțile stivuite
în jurul biroului din bibliotecă, –
de câțiva ani deja
mă simțeam în mijlocul lor
ca Viena, pe vremuri, sub stare de asediu.

Au fost ziduri cândva, contraforturi inexpugnabile,
m-au chiar apărat.

Carnea-i, vai, tristă, oricum,
deși nu le-am citit pe toate.

De-acum, vor sta acolo,-ntr-un fel de cer,
cu-atâtea, deasupra mea,
stele noi, vechi.
Și eu, dedesubt, cu biata lege morală
zăcând în mine.

iulie 2016.

Să mai cutez

Să mai cutez să-ți rostesc astăzi numele drag, Patrie,
în care m-am ivit într-o zi, desigur din întâmplare,
dar tot aprinzând împreună focuri
pe lângă mlaștini și neguri,
ai devenit vatră. Aici
am văzut soarele pentru prima oară,
aici am simțit mai întâi pământul umed sub tălpi,
aici am exclamat amețit de lumini «E Vară, Vară!»,
aici am plâns ca un copil sau un bătrân slab de înger,

Știu că pe vremuri nu eram eram nicăieri,
și chiar acum, la anii târzii,
nu sunt prea sigur că exist cu adevărat.

Mâncând într-o zi mere din paradisul tău,
am început să gândesc.

În timp ce nu una, ci mii de scroafe
se tot cocoțau în copaci.
Și orbi destui am văzut
târând spre groapă orbi fericiți.

Un vultur înălțându-se în văzduh
Desena, totuși, din când în când,
câte-o fragilă stemă

Și luna, în câte-o seară, ca o cloșcă
pe ouă de aur în Apuseni

Sub aripile tale aș vrea să adorm și eu, lună,
chiar dacă, toropit de somn,
s-ar putea să nu aud glasul Lui,
cu urechile mele plecate departe
să asculte alte mări, ohoho,
alte mări, departe,
foarte departe.


Nu și nu

Furați, mâncați, îndopați-vă,
beți până veți cădea toți
pe sub fuste și mese,
înmulțiți-vă, stăpâniți pământul, –
dar acesta,
acesta,
acesta
nu este trupul, nu este
nici sângele meu.

Nu, nu,
nu și nu.


Scenă

Da, Don Giovanni, înflăcăratul,
acel nesățios, minunat ucigaș oribil,
Și Donna Anna
cu fardul scurs sub lacrimi,
hohotind lângă
mult-iubitul, și el, Comandor.

S-au adus imediat săruri,
ne-am trezit
din scurtul leșin, –
„quel ogetto d’orrore”
a fost luat și dus
de pe pătratul de marmură,
s-a șters și sângele
jignitor de strident.

Geometria a fost restaurată.
Poate să-nceapă din nou,
ardenta serenadă,
sub luna dintotdeauna.

Preluare din revista Romania libera,  nr. 18-19/2019.

Orban – Cîţu, sfârşit de meci

 


Competiţia internă din PNL, lupta la cuţite dintre Ludovic Orban şi Florin Cîţu, rămâne un moment jenant din istoria liberalilor, un model de cum nu trebuie să se facă politică.

Campania electorală din timpul pandemiei, având mai degrabă o miză de grup decât una de persoane, a aruncat o pată neagră peste imaginea unui partid care trecea drept un model de democraţie internă, de libertate de opinie. Rezultatul final al luptei, cu victoria lui Cîţu, a consfinţit diferenţa dintre puterea iluzorie a unui preşedinte de partid pus faţă-n faţă cu un prim ministru numit, propus de acel preşedinte. Meciul dintre Orban şi Cîţu a demonstrat că puterea executivă este superioară puterii politice. Primul ministru are şi pâinea şi cuţitul, în timp ce liderului partidului nu-i rămâne decât umbra unei puteri.

Preşedintele unui partid, a unei organizaţii locale, judeţene, trebuie să recurgă la tot felul de tertipuri pentru a-şi impune voinţa, pentru a numi în funcţie o persoană sau pentru a o demite. Un membru de partid, odată ajuns pe o funcţie executivă, de prim ministru cum a fost cazul lui Florin Cîţu, de vicepreşedinte de consiliu judeţean, de viceprimar, ba chiar şi de director de instituţie, nu se mai lasă dat jos la un ordin al celui care l-a propus şi susţinut.

Sunt nenumărate exemple. Ridicarea sprijinului politic nu este suficient pentru schimbarea unui politician care nu mai respectă linia partidului, dar mai ales nu dă dovadă de umilinţă în faţa şefului. Florin Cîţu, în scurta lui carieră politică, a distrus mitul politicianului servil faţă de şef. Exemplul lui este copiat de oameni din teritoriu, în special viceprimari, vicepreşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni. Chiar în perioada în care Florin Cîţu a înţeles că trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, nemaiavând susţinerea conducerii partidului, păstrând proporţiile, acelaşi fenomen se petrece într-o organizaţie PNL, să presupunem dintr-un judeţ ca Satu Mare.

Ce poate face preşedintele organizaţiei, ce instrumente de control şi constrângere are? Nu altele decât a avut la dispoziţie Ludovic Orban când, ca preşedinte al partidului, a fost umilit de „echipa câştigătoare” a lui Florin Cîţu. Adică nu are nici putere, nici influenţă pentru a face ordine în partidul pe care-l conduce doar cu numele. Când grosul unei organizaţii de partid, naţionale sau locale, om după om, se coalizează şi îşi propun să-l debarce pe lider acesta nu mai are nicio scăpare.

Florin Cîţu a reuşit să întoarcă PNL împotriva lui Ludovic Orban. Când Nicolae Ciucă s-a săturat de figurile lui Florin Cîţu, a dat semnalul debarcării lui din funcţia de preşedinte al Senatului. Florin Cîţu, la fel ca Ludovic Orban, promite să rămână în viaţa politică. El se alătură seriei de foşti preşedinţi PNL din afara partidului, sau trecuţi pe linie moartă, de la Valeriu Stoica la Tăriceanu, de la Crin Antonescu la Raluca Turcan, urmaţi de numeroşi fruntaşi liberali sau de la fostul PDL. Cu cei plecaţi din organizaţiile judeţene PNL s-ar putea aduna o adevărată armată. Aici, sau şi aici, trebuie căutată cauza subţierii partidului de la un mandat la altul, de la un an la altul.

Cum va întâmpina PNL anul 2024 când vor avea loc patru rânduri de alegeri? Tăriceanu are partidul lui, Crin Antonescu nu se mai implică, Ludovic Orban va avea partidul său, Forţa Dreptei, Florin Cîţu va avea propria lui formaţiune politică. Ludovic Orban proroceşte că, după Florin Cîţu, îi vine rândul lui Nicoale Ciucă să fie aruncat la lada de gunoi a PNL. Nu este cazul să deplângem soarta oamenilor aruncaţi afară din PNL, necazul este că pe dreapta nu este un partid care să facă faţă PSD-ului.

Aparent odată terminat meciul dintre Orban şi Cîţu, în PNL nu există nicio dovadă că se va aşterne liniştea. Focare de scandal apar peste tot, în organizaţii locale şi judeţene, dar important este ca la vârf să fie linişte. Nimeni nu poate garanta că, în viitorul apropiat, lucrurile în PNL se vor aşeza într-un făgaş normal.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Satu-Mare

 

Cristian Moisoiu: „Cât de orb să fii să nu vezi că ne dăm foc propriei civilizații exact cum Nero a dat foc Romei?”


Sunt oameni care nu mai tolerează, domnule, să stea la masă cu alții care nu s-au aliniat regulilor si drepturilor in care cred ei, sectarii. Acestia sunt adepții absolutismului democratic, iar cine nu e cu noi, il izolăm. Unde îl izolam? In restul de 6 miliarde de oameni care nu sunt cu noi, să stea acolo izolați. Izolăm Rusia, izolăm China, izolăm Turcia, India, mai ziceți.

Oare cine i-o fi învățat atât de puriști? Câteodată mă minunez cum de am apucat vremurile astea, să traiesc numai printre sfinți. Sfinți care trăiesc cu impresia că dacă au început să dărâme statui și să șteargă istoria, înseamnă că au și spălat păcatele țărilor lor ajunse mari puteri coloniale prin jaf, războaie de ocupație și masacrarea populațiilor băștinașe. Iar acum ei se cred superiori moral.

Cât de orb să fii să nu vezi că ne dăm foc propriei civilizații exact cum Nero a dat foc Romei? Că economia se va distruge, praf și pulbere se va face. Că degeaba anunți cu surle si trâmbițe că vei realiza tranziția verde si digitală in 10 ani, când tu vei respira de fapt același aer ca și restul planetei și degeaba îți distrugi economia azi, dacă efortul și angajamentul spre această direcție nu e comun. Iar deglobalizarea înseamnă sfârșitul efortului comun, nu va fi niciun aer curat, va fi o competiție acerbă pentru resurse si capital. Si ce sa vezi, resursele pentru a face tranziția verde si digitală nu prea se găsesc in Europa si America, ele sunt predominante in Asia, Africa, Rusia, zone “izolate” care îți put. Deci, cu ce faci tu tranziția ca să respirăm aer curat in Europa, dacă te izolezi exact de cei care dispun de resursele de care tu ai nevoie? Moraliștii puritani nu stau însă de vorbă. Ei ii izolează și ii pedepsesc de nu se văd pe cei care nu respectă drepturile si regulile internaționale in care cred ei.

Sunt multe aspecte care țin de realismul in relațiile internaționale (dar care pute, de asemenea, puriștilor, ei dărâmă statui, nu stau de vorbă), până la economie politică, dependența de importul de resurse minerale și de energie, lanțurile de aprovizionare, tehnologie, intr-un cuvânt, globalizare, care ne dovedesc, cu pixul in mâna, că ne dăm foc civilizației, urmând orbește niște ideologii absolutiste vest-centriste care au devenit o nouă religie, religie ai cărei adepți se comportă ca o sectă.

Nu poți pretinde că prețuiești viața, umanitatea și să crezi că numai tu ai înțeles sensul vieții, că deții rețeta adevărului și a virtuții, iar toți ceilalți de pe planetă care nu se uniformizează cultural sunt niște sălbatici cu care tu nu stai de vorbă. Aroganța asta o să ne coste, nu pe noi, românii, pentru că noi vom fi tot in bătaia vântului, așa cum am fost mereu in istorie si sunt convins că ne vom undui după cum bate vântul, dar va costa ceea ce denumim ca civilizație occidentală.

Autor: Cristian Moisoiu

Aforismul zilei - Blaise Pascal

 


AFR: O decizie istorică

 


DOBBS V. MISSISSIPPI: O DECIZIE ISTORICA!

Astăzi facem câteva comentarii și concluzii privind cel mai important eveniment din ultimii 50 de ani care implică avortul în întreaga lume. Toată lumea a auzit că pe 24 iunie Tribunalul Suprem al SUA a decretat că nu există un drept la avort consfințit de Constituția americană. În ianuarie 1973, Tribunalul a emis o decizie contrară. A cedat presiunii publicului și mișcării feministe radicale și a interpretat Constituția ca acordând femeilor dreptul de a avorta copiii nenăscuți din momentul concepției până în momentul viabilității lui. Viabilitatea fetusului a fost definită în termeni vagi ca fiind momentul în care fetusul poate supraviețui singur în afara trupului mamei.

În cei 50 de ani care s-au scurs de atunci, știința a avansat enorm de mult, astfel încât prin mijloace asistate fetusul poate trăi și supraviețui în afara trupului mamei de la o perioadă de timp cu mult înainte de împlinirea sarcinii.

În cei 50 de ani, forțele pro-viață creștine au convins politicienii din statele conservatoare că principiul viabilității trebuie revizuit în lumina avansării științei. Au fost legiferate restricții care au reglementat avortul ducând la închiderea multor clinici de avort. După multe eșecuri în tribunale, dar și multă perseverență, cazul Dobbs a ajuns în fața unui Tribunal Suprem conservator, format din 6 judecători conservatori și 3 progresiști. Din cei nouă, 7 se declară creștini și doi evrei.

Tribunalul Suprem a evitat argumentele complicate privind momentul în care ființa nenăscută devine viabilă în afara trupului mamei și a atacat problema în mod frontal, ajungând la concluzia că dreptul la avort nu se poate întemeia pe Constituție. În acest fel, a abrogat dreptul la avort în vigoare în ultimii 50 de ani, dar eronat acordat de Tribunal în 1973. Cu alte cuvinte, Tribunalul și-a revizuit poziția originală formulată acum 50 de ani.

Decizia, însă, nu abrogă în întregime avortul și nici nu scoate în afara legii practica avortului. În unele state americane avortul va fi interzis, iar în altele va fi desemnat ca și drept prin lege. Bătălia pentru avort în America, cu alte cuvinte, va fi dusă înapoi în timp la anii de dinainte de ianuarie 1973. Am putea spune că bătălia pentru avort a început din nou.

Decizia Dobbs va avea consecințe imense privind valorile, atât la nivel de SUA, dar și la nivel internațional. Dreptul internațional nu recunoaște dreptul la avort, iar CEDO a refuzat și ea să recunoască un drept la avort în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Decizia Dobbs este o decizie istorică. Una monumentală. Una crucială. Una care va decide direcția valorică a Americii și nu numai pentru mulți ani în viitor. Este o moștenire spirituală și valorică pe care generația creștină a celor mai în vârstă o lasă copiilor și nepoților lor.

24 iunie 2022: o zi memorabilă

O zi de sărbătorit pentru toți creștinii din lume și a iubitorilor copiilor nenăscuți. O zi care încurajează. O zi care a răsplătit eforturile imense ale mișcărilor pro-viață și pro-familie din Americă. O zi care, am putea spune, stă la încrucișarea drumurilor istoriei. O zi care a dăruit o biruință Fiilor Luminii în bătăliile lor cu Fiii și Fiicele Iluminismului. O zi care, speram, va marca reîntoarcerea din barbarism la civilizație prin recunoașterea implicită în Dobbs a dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Perseverența creștinilor face minuni

Cei care cred, merg din putere în putere, așa spune versiunea parafrazată a unui verset din Scriptură. Fac și minuni. Evenimentul istoric din 24 iunie, când dreptul la avort a fost abrogat în America, dovedește lucrul acesta. Perseverența creștinilor a dus la acest rezultat care de-a dreptul poate fi numit o minune. În epoca secularizării, în vremuri când secularizarea se întețește și devine tot mai agresivă, întoarcerea la valori tradiționale este o realizare incontestabilă și de mari proporții de care creștinii pot fi mândri.

Bătălia pentru și contra avortului este de durată lungă. Rusia Sovietică a legalizat avortul pentru prima data în 1918, un eveniment care a îngrozit Europa și pe care europenii la vremea aceea îl considerau ca un act barbar. Încercări de a legaliza avortul în Occident în anii 20 și 30 au eșuat. În Germania, iar apoi în Danemarca în 1934, referendumuri naționale au respins propuneri legislative de legalizare a avortului. Dar disputele privind avortul au continuat, mai ales după Război, când mișcarea pentru drepturi ale femeilor s-a extins. Disputele s-au întețit și dincolo de Atlantic începând din anii 50, iar apoi anii 60. Femeile care conduceau mișcarea pentru drepturi ale femeilor erau, în general, femei creștine care nici nu concepeau legalizarea avortului.

La început timide, grupurile pro-avort din mișcarea pentru egalitate a femeilor, au devenit mai vocifere în anii 60 cerând ca mișcarea femeilor să includă în platforma ei oficială legalizarea avortului. Avortul a devenit linia de separare între femeile pro-viață și pro-avort din mișcarea femeilor. În timp, linia de separare a devenit linia lor de despărțire.  În anii 60 și la începutul anilor 70 congresele femeilor din Ohio, Washington, iar apoi Houston, au divizat și mai mult femeile în cele două grupuri. Conferința națională a femeilor, ținută în Houston, a rezultat în sciziunea mișcării femeilor. Femeile pro-viață au părăsit conferința și au ținut o conferință separată într-o biserică din oraș.

Sciziunea oficială s-a produs în 1971 la Washington, D.C. când, cu un vot minim, conferința femeilor a decis includerea dreptului la avort în platforma mișcării pentru drepturi a femeilor. Voturile finale s-au dat după miezul nopții, după dezbateri furtunoase și după ce majoritatea femeilor pro-viață au părăsit conferința în dezgust.

Doi ani mai târziu, Tribunalul Suprem a legalizat avortul. Moment în care femeile și creștinii au început să se mobilizeze împotriva deciziei. La început s-au mobilizat catolicii, iar apoi evanghelicii și bisericile ortodoxe. Frontul lor comun a crescut, a devenit influent și a țintit clasa politică cu scopul precis de a abroga dreptul la avort. A urmărit plasarea de judecători conservatori în tribunale, ajungând după aproape 50 de ani de muncă asiduă, să-și realizeze visul.

Perseverența este o virtute creștină. La fel, și conservatoare. Și noi ne confruntam cu provocări similare în România și Uniunea Europeană. Putem și noi face la fel în România și Europa. Fiți încurajați! Implicați-vă!

Respect pentru democrație și statul de drept

Reacționarilor, neo-marxiștilor, anarhiștilor si "progresiștilor" le pasă putin de democrație si de statul de drept. De aceea, e timpul să reafirmăm suveranitatea și autoritatea supremă a cetățenilor în raport cu statul și elita politică. Dar și în raport cu tribunalele. Decizia Dobbs din 24 iunie a făcut exact acest lucru, într-o oarecare măsură.

Printre altele, Tribunalul Suprem a enunțat ceva ce este, ori ar trebui să fie, evident: autoritatea competentă privind avortul și soarta lui nu sunt tribunalele, ci cetățenii. Nu este de competența tribunalelor să decidă chestiuni sensibile privind politicile sociale din societate. Deciziile acestea trebuie făcute de cetățeni, la nivel de inițiative cetățenești ori prin intermediul legiuitorilor aleși în mod direct și democratic de ei.

În ultima jumătate de secol, tribunalele au devenit mici tirani pe ambele maluri ale Atlanticului. Și-au extins autoritatea în mod unilateral, în afara unei autorități constituționale, și decid chestiuni care nu sunt de competența lor. CEDO, de exemplu, își asumă autoritatea de a defini, pentru întreaga Europă si pentru aproape un miliard de ființe umane, familia, căsătoria, și alte instituții sociale. Nimeni nu a acordat CEDO aceste atribute. De fapt, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nici nu conține termenul de "orientare socială". Dar cu toate acestea, CEDO redefinește chiar noțiunea de drepturi ale omului, în măsura în care ele au devenit, în aceste zile, eminamente drepturi ale "minorităților sexuale". Ca și când noi ceilalți nu am exista.

Tocmai in acest sens, decizia Dobbs este una extraordinara: restabilește autoritatea cetățenilor de a decide chestiuni de moralitate pentru societate, fie ele chiar sensibile ori controversate.

Judecătorul de culoare din Tribunalul Suprem, catolicul Clarence Thomas, de fapt, sugera că soarta căsătoriilor unisex ar trebui și ea sa fie luată din mâinile tribunalelor și, la fel ca avortul, să fie pusă în mâinile cetățenilor. Suntem de acord. Ne-am obișnuit de prea mult timp cu furtul și subminarea de către stat a autorității noastre ca cetățeni. La fel și cu tribunalele care își extind autoritatea, devenind în ultimele decenii instrumente politizate și ideologizate ale sistemului secular totalitar și al revoluției sexuale.

Update privind casatoriile homosexuale

Ca notă de încheiere, revenim la CEDO. De doi ani, pe rolul CEDO se află cazul împotriva Rusiei pentru recunoașterea unui drept la căsătorii homosexuale în Rusia. La scurt timp după instituirea acestui caz, mai multe cupluri de același sex din România au dat România în judecată, tot la CEDO, pentru cauze similare.

Rusia deja a anunțat, acum un an, că nu va implementa decizia CEDO în caz că îi va fi ostilă.

La CEDO e o tăcere de mormânt privind subiectul. Pe moment. E îndoielnic că o decizie ostilă Rusiei va fi dată atât timp cât armatele lui Putin amenință Europa. Ironic? Fără îndoială. Indirect, asta favorizează și România. CEDO a informat petenții români că le va decide cazurile după ce va decide cazul Rusiei.

ASOCIAŢIA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Fotografia zilei - Disc vinilin realizat de Electrecord cu Fraţii Petreuş

 


Evenimentele zilei de 30 iunie 2022


 Evenimente ale zilei 30 iunie

1859

Acrobatul francez Charles Blondin a traversat cascada Niagara, mergând pe o funie

1905

Albert Einstein publică lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", cunoscută astăzi ca teoria relativității

1908

Are loc fenomenul Tunguska în Siberia

1934

A avut loc, în Germania, masacrul împotriva liderilor asociațiilor politice rivale lui Hitler („Noaptea cuțitelor lungi")

1936

Se publică romanul „Pe aripile vântului" al scriitoarei americane Margaret Mitchell

1960

Congo își câștigă independența față de Belgia

1973

Cea mai lungă eclipsă totală de soare a secolului XX (6 min 20 s)

1997

Hong Kong revine sub suveranitatea R.P.Chineze, la miezul nopții, după 156 de ani de administrație britanică

2002

Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 este câștigată de Brazilia printr-un 2 : 0 împotriva Germaniei -FOTO.

2005

Spania legalizează căsătoria între persoane de același sex

2015

Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe.


Celebrări 30 iunie

John Gay1665

A fost născut John Gay.

Georges Duhamel1884

A fost născut Georges Duhamel.

1948

A fost născut Eugenia Balteanu.

1948

A fost născut Aquilina Biraescu.

1958

A fost născut Marius-Virgil Dobrin.

1946

A fost născut Gabriela Duda.

1950

A fost născut Nicolae Oprea.

1945

A fost născut Dorin Tudoran.

Czeslaw Milosz1911

A fost născut Czeslaw Milosz.

1980

A fost născut Jeff Foster.


Comemorări 30 iunie

1981

A murit Alexandru Grigore.


Sursa: Wikipedia