Gazda noastră ne-a promis o surpriză ca să mai ieșim din orașul Papa, cum s-ar zice :”la iarbă verde”.
Acum surprizele sunt surprize, dar adevărata surpriză a fost faptul că nu luam cu noi ”grătarul”, ustensilă nelipsită la iarba verde...
Ca musafiri, nu am pus întrebări și am pornit. Am ieșit din Papa și am trecut printre niște locuri frumoase, prea puțin savurate cu gândul la... ”surpriză”. Printre văi și delușoare am ajuns la o amenajare locuită, cu o parcare generoasă, ceva ”localuri” și doi lei de mărime naturală care ”păzeau” aceste amenajări.
Eram în curtea Muzeului Herend, fostă fabrică de porțelanuri fine, care de regulă se vindeau doar Caselor regale. Ca vizitator, o persoană ne-a condus la intrare, după care am fost lăsați să vizităm minunățiile de obiecte expuse în muzeu. Ciudățenia era că nu ne însoțea nimeni, dar dacă stăteai și admirai o vitrină imediat apărea o persoană care își alunga întrebările prin răspunsuri pertinente și am fost uimit aflând că astfel de obiecte și vase se găsesc la Smolnâi-Ermitaj, Prado din Spania, Schonnrbrunn - Viena, cea de la Praga și sunt puține muzee care nu au obiecte de Herend.
Vasele sunt din porțelan aurit cu desene create cu o artă deosebită.
Pentru doritori muzeul avea un atelier, unde vizitatorii își pot confecționa un obiect. La sfârșitul vizitei vizitatorii primesc o cafea în cești de porțelan de Herend, ceașcă care ne-a fost dăruită fiecăruia. Construcțiile care ”străjuiau” parcarea erau locații HORECA unde am luat micul dejun, la care nu s-a discutat nimic, copleșiți fiind de ce am văzut, dar și de acei care își permiteau să folosească astfel de comori.
O secție mai veselă era o încăpere în care l-am ”întâlnit” pe Ludaș Matyi cu gâștele lui, pe Ianoș Viteaz cu husari luii și nelipsitele Ploști în care se păstra și transporta țuica, de ciobani, husari, etc.
Pentru acel timp cât am vizitat Muzeul Herend sufletele ne-au rămas prizoniere acolo. Poftiți a vedea ce poate face omul într-o viață pașnică!
Toma G, Rocneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu