14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii

 

În 14 septembrie creștinii ortodocși sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Este o sărbătoare mare, cinstită prin post și praznice, fiind cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt.

Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este cea mai veche dintre sărbătorile creştine și singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie.

Credincioșii sfințesc la biserica, ulcele noi pline cu miere și lapte; de toarta cănițelor se leagă câte un fir de ață roșie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

De Ziua Crucii se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și pentru bunăstarea gospodăriilor.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.

Pe 14 septembrie, de Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșilor li se recomandă post negru pentru purificarea trupului și a sufletului.

În cazul în care sănătatea nu le permite să facă acest lucru, de preferat ar fi ca în ziua Înălțării Sfintei Cruci să nu se consume usturoi, nuci, prune și pește, explicația fiind că acestea au un miez ce poate semăna cu semnul crucii.

Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Înălțarea Sfintei Cruci aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”.

Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota.

Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el.

Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise.

Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat.

Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce.

În anul 335 după Hristos, Patriarhul a poruncit Înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică denumită și Biserica Învierii Domnului, sfințită pe 13 septembrie 335.

Pe 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru toate persoanele care au vrut să o vadă.

De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare Înălțării sau Arătării Sfintei Cruci.