Să fie atât de trist poetul,
să-și toarne versul în pahar?
cu un destin puțin hilar
plutește-n jurul lui cuvântul
Într-o licoare, visu-și amețește
și simte cum infernul mușcă fără milă
poemul, însă, îi șoptește:
cuvântul este arma ta subtilă!
Aude cum podeaua scârție sub talpă
și răsucește din răsputeri condeiul,
dar mâna lui este zdrobită... și scapă
o lacrimă-n pahar,
o lacrimă cu gust amar...
(Și nu e literă să nu-i curgă prin venă,
tărâmul poeziei e tatuat în genă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu