Am trăit momente de înalt și beatitudine în tabăra de creație literară ,,Oprește-mă la tine, Maramureș! Oprește-mă în tine, anotimp!". Ne-am adunat din toate colțurile țării în dorința legitimă de a sărbători creația și creatorul, prietenia necondițonată și viața. Cum a fost? A fost o experiență tulburătoare , am zburat pe aripile lui Euterpe, am dansat, am cântat, ne-am scăldat în oceanul muzicii, dansului și poeziei, i-am revăzut pe dansatorii și interpreții Ansamblului Folcloric ,,Florile Chioarului" și am ascultat magistralul recital al unui actor dedicat profesiei, iubitor de poezie și de oameni, pe numele său Claudiu Pintican, actor la Teatrul Municipal din Baia Mare și Teatrul ,,Ararat", manager și regizor la cel de-al doilea așezământ de cultură. Trei zile au trecut ca vântul dar ne sunt hrană pentru clipele înnegurate. Este cel de-al doilea an în care neobositul scriitor și promotor cultural Vasile Bele ne strânge laolaltă iar noi răspundem invitației sale cu bucurie și recunoștință. În spatele unui astfel de eveniment literar stă o muncă asiduă, dar nimic nu este mai frumos decât demersul său de a dărui din preaplinul inimii și spiritului său clocotitor, fărâme de trăire și visare autentice. Nu vreau să obosesc pe nimeni, de aceea nu voi face o cronică anostă a derulării evenimentelor, doar vă voi spune că, e păcat să-ți interzici un exercițiu mental și spiritual atât de necesar mersului înainte, în această lume anomică, îmbătată de autosuficiență și mișcată de măria sa, banul. Multora, aceste evenimente li se par o pierdere de timp și bani, o slăvire a egoului și un demers fără noimă, pentru că, așa pare la prima vedere o astfel de întâlnire literară, într-o zonă plină ochi de lipsă de substanță, întâlniri marcate doar de dorința narcisică a organizatorilor de a li se aduce osanale și o recunoaștere imediată. Da, într-adevăr, sunt persoane care-și doresc cu orice preț vizibilitatea, care prostesc oameni naivi și inimoși ce vor doar să rezoneze cu alți creatori de frumos, fără însă a-și pune întrebarea dacă prădătorii sentimentali îi apreciază cu adevărat sau doar joacă perfect comedia gratitudinii și iubirii aproapelui. Vasile Bele nu este un astfel de ,,actor" ci o persoană care iubește scrisul, tânguitorii de vers, prozatorii și pe toți cei care, într-o formă sau alta de manifestare a actului creator, își doresc din toată inima să le facă cititorilor un cadou. A celor care, nu sunt doar cititori înverșunați ci mai și scriu, nu ca o formă de exhibiționism, ci ca un demers legitim de a lăsa o urmă, nu pentru posteritate (recunoașterea vine din cer), ci pentru cei apropiați și pentru consumatorii de literatură. Desigur, singurul în măsură să ne judece este cititorul iar judecata lui este întotdeauna dreaptă și nepărtinitoare. Trăim într-o lume tristă și ne dorim doar să învingem vicisitudinile de tot felul ale vieții pe care o parcurgem cu uimire, recunoștință și spaimă, pentru că stăm cu lumânarea la creștet de la primul scâncet și până la trecerea în humă. Omul nu este și nu va fi împăcat niciodată cu efemeritatea vieții, de aceea el caută să ignore apăsătoarea conștiență a pieirii, în felul său singular. Am înșirat o grămadă de platitudini și truisme doar pentru a vă convinge că niciun demers sincer, fie el de valoare sau fără însemnătate, nu este inutil, ci acesta înalță și sprijină creatorul care, se autoiluzionează pentru a supraviețui. Să revenim la Vasile, divagația a fost cam lungă. Ne adună laolaltă pentru a ne bucura iar Vasile Bele e exuberant, neliniștit și dăruitor, ne face încontinuu surprize, ne așază creațiile în cărțile pe care le tipărește doar pentru a ne bucura, pe noi și deopotrivă, pe cititori. Atenție! Nu cere nimic în schimb, nu face comerț cu literatura și nu încearcă să prostească pe nimeni. Doar își bucura semenii. A devenit un leitmotiv în ultimii ani ca o seamă de persoane să se ocupe cu editarea unor antologii doar pentru a hrăni orgoliile celor care scriu și nu au vreo recunoaștere oficială, pentru că, nu-i așa, dacă nu ești în U.S.R., ești doar un amator. Dar și autorii consacrați au fost cândva amatori, nu? Însă, atunci când faci o antologie doar pentru bani și nu contează dacă aceasta e plină de greșeli de ortografie de clasa a treia primară (ceea ce nu-i admisibil, cum naiba să scrii când tu ești un agramat?!) iar scrierile antologaților nu au nicio valoare, te întrebi retoric, până unde merge nesimțirea și dorința de înavuțire a unora, precum și dorința celorlalți de a-și vedea numele pe undeva. Te trezești invitat să participi la tot felul de antologii și, dacă ai făcut greșeala să accepți, plătești ca fraierul cât nu face, bașca îți umpli rafturile bibliotecii cu maculatură. Să aibă copiii tăi ce arunca la tomberonul uitării. Iar mă ocup cu divagațiile... Da, mergem în tabăra organizată de Vasile Bele, nu pentru că ne prisosesc banii ci pentru că noi mai credem în bine, adevăr, cunoaștere și iubire. Iubirea care este motorul și scopul vieții. Iubirea care înalță și surpă deopotrivă, iubirea cea atotbiruitoare, iubirea cea atotstăpânitoare. De ce aceste rânduri? Pentru că suntem într-un derapaj spiritual perpetuu și nu ne mai găsim locul în această lume. Pentru că ne-am săturat de judecători fără căderea de a judeca și de stârpitorii de suflete care-și arogă dreptul de a distruge și prosti inimi curate și, poate, mult prea puerile. Pentru că ne dorim să întâlnim oameni plini de curaj și dăruire, precum Vasile Bele, Olga Grigorov, Trandafir Sîmpetru (cel care a știut să-mi spună un cuvânt de încurajare când am revenit la scris) și, nu în ultimul rând, dl. diplomat George Călin, om care își dedică toate clipele vieții sale actului creației și creatorului. Nu vreau să-i elogiez ci doar să evidențiez faptul că, mai există pe acest pământ tern și OAMENI. Înconjurați-vă de oameni și nu de roboți, infatuați, orgolii bolnave, minciună, pervertire și lipsă de substanță. Gândiți-vă de două ori înainte de a accepta să fiți în preajma hienelor care sug energia celor din jur, care doar critică fără a scrie măcar un rând, care jignesc și dau din coate pentru a accede în societate ori în lumea literară, care-ți zâmbesc și pe la spate te umplu de ceva urât mirositor. Nu vă mai lăsați înșelați, treziți-vă! Iar vouă, celor care faceți mereu ceva pentru semenii voștri, să vă dea bunul Dumnezeu sănătate și prieteni adevărați! De ce mai scriu? Pentru că, dacă un singur om zâmbește atunci când îmi citește poeziile și se bucură, atunci nu am trăit degeaba și am lăsat cu siguranță o urmă, fie ea și efemeră. De ce afișez diplomele și premiile pe fb? Pentru că trebuie să le mulțumesc celor din juriu și organizatorilor unor concursuri de creație literară, nu pentru a mă împăuna. Aceste premii doar îmi dau posibilitatea de a mă întâlni cu alți oameni și de a ne bucura. În rest, sunt fum dar și nerisipire. Vă prețuiesc și vă iubesc, dragi cititori și neprețuiți creatori consacrați sau amatori!
Limona Rusu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu