Nu mai plânge, Winnetou!

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

În vreme de războaie, după pandemie, cu asaltul crizelor și strigătul facturilor, în Germania sunt persoane, și nu puține, care s-au răzvrătit împotriva celebrului personaj al tinereții mele, Winnetou, căpetenia apașilor din America. Odată cu eroul este alungat și creatorul lui, scriitorul german de notorietate, Karl May. Multora din generația mea, și nu numai, cărțile lui și filmele inspirate din ele ne-au fost o cale de ieșire din cercul nostru, deveneam părtași la o lume pe care nu aveam cum să o cunoaștem. Pe mine, Winnetou, interpretat de actorul francez Pierre Brice, m-a fascinat, deoarece am descoperit în el bunătatea umană, prietenia, aventura și dreptatea pentru neamul său.

Și acum am în fața ochilor scena când Winnetou se face frate de cruce cu Old Shatterhand, interpretat de Lex Barker, prin încrestarea brațelor cu cuțitul și unirea sângelui celor doi. Personajele au bucurat sufletele mai multor generații. Și pe al meu. La sfârșitul lunii august, un uriaș scandal s-a lansat în Germania după ce o editură a renunțat să publice cărți semnate de neamțul Karl May, pe motiv de folosire repetată a sintagmei: pieile roșii. Scrierile autorului, din acest punct de vedere, au fost socotite rasiste. Scandalul s-a amplificat după ce postul public de televiziune, ZDF, a anunțat că oprește de la difuzare filmele cu Winnetou.

Chestiunea este mult mai complicată. Acel Departament al Corectitudinii Politice, cu o naivitate greu de înțeles, îi reproșează autorului Karl May că a scris despre indienii din America și nu a fost acolo. Mă sperie asemenea gândire întunecată. Aici avem de-a face cu o acută lipsă de înțelegere a valorii ficțiunii. Unul dintre cei mai cunoscuți critici literari germani, I. Mangold, spune: „Cărțile cu Winnetou sunt romane de ficțiune. Să le iei la puricat, pentru a vedea dacă reflectă adevărul evenimentelor istorice denotă gravă imaturitate.”

Ar trebui să ne dea de gândit scandalul din Germania și că asupra scriitorului Karl May s-au năpustit toate stiihile corectitudinii politice. Sunt semnale, indicii despre cum va arăta lumea de mâine. Care pașnică și serenă nu pare că va fi, socotește și Stela Giurgeanu. În primul rând aceste tatonări încep să construiască mozaicul unei societăți cu un profil rigid, fără umor, fără poezie, pusă pe căutarea nodului în papură, pe anihilarea culturii occidentale, și mai mult, pe anularea gândirii și stimularea alfabetizării func­ționale a tinerilor – viitorii noștri adulți, crede autoarea amintită.

Vedem din ce în ce mai mult că tinerii nu mai sunt învățați cu exercițiul logic, ci sunt alimentați cu clișee și texte-grilă. Își însușesc slogane pe care trebuie să le reproducă mecanic. Se strecoară spre ei noile doctrine ale corectitudinii politice, care nu-i urcă pe scara valorilor. Ceea ce este validat de vreme acum se aruncă în derizoriu. Revenind la autorul lui Winnetou, trebuie spus că eroii cărților lui sunt arhetipuri ale culturii germane. Winnetou este nobil, pentru că însumează trăsăturile romantice ale civilizației germane, prin viziunea proprie a autorului. Pe patul de moarte, Winnetou cere să i se cânte o melodie creștină. Când el îl avea zeu pe Manitou.

Cum m-am format în lumina unor valori care ilustrau binele și cunoașterea lumii, nu pot rămâne indiferent la aceste derogări de la ceea ce este folositor formării unui om cu însușiri. Validate de instanțele vremurilor. Generații întregi au crescut cu cărțile lui Karl May. Sub semnul admirației și cunoașterii unei alte lumi. Au fost și reacții de bună cultură. Cotidianul german de mare tiraj, „Bild”, a publicat pe prima pagină chipul cancelarului german Olaf Scholz, cu o coroană de pene pe cap, sub care scria cu umor nemțesc: „Reuniune la vârf datorată lui Winnetou. Politicienii o cer”.

Deci, nu mai plânge, Winnetou! Pieile roșii mai au prieteni adevărați. Printre care mă număr. Nu e totul pierdut. Rețelele sociale germane sunt pline de proteste pentru alungarea lui Karl May, și a eroilor lui, din literatură și film. Deci Karl May este interzis, iar Karl Marx, nu.