Consiliul Județean Maramureș prim Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a ales să povestească în fiecare lună despre un obiect aflat în patrimoniul muzeului.
Leagănul din Țara Chioarului datează de la începutul
secolului al XX-lea și a fost donat muzeului în anul 1978 de către o familie
din localitatea Remecioara, zona etnografică Chioar.
Acesta corespunde tipului de leagăn așezat pe podea
și este realizat din lemn de stejar. Format din pătuțul propriu-zis și doi
stâlpi de susținere, leagănul se remarcă prin motivele realizate prin cioplire,
regăsite la cele două capete. În partea din față a leagănului se distinge
silueta unui personaj masculin, care poate fi interpretat ca fiind tatăl copilului. Din sculptura realizată, personajul pare a fi
îmbrăcat cu cămașă și gatii, iar în picioare poartă opinci. Acesta este redat
stând în picioare, pe un șarpe (balaur) cu două capete, și cu mâinile ridicate
înspre soare, susținând pătuțul în care este așezat copilul. Cele două capete
de șarpe, care formează talpa leagănului, sunt unite între ele de motive
astrale (soarele și luna). Șarpele,
reprezentat alături de motivul solar, are, potrivit specialiștilor, conotații
benefice, aici, făcând legătura între forțele htoniene și cele cosmice.
Prezent
deseori în arta populară, dar și în riturile de trecere, basme, descântece,
legende și balade, șarpele apare atât în ipostaze benefice, cât și malefice,
fiind înzestrat cu o multitudine de funcții: de inițiere, apotropaică, de
fertilitate, ciclică, de prezicere etc. Semnificativă în acest context este
funcția apotropaică, șarpele fiind sculptat pe talpa leagănului în credința că
acesta va oferi protecție nou-născutului.
De asemenea,
în teren, informatorii au relatat credințe și superstiții referitoare la
copilul nou-născut și la modul de protejare al acestuia.
„𝐷𝑒
𝑖𝑒𝑠̦𝑒́ 𝑚𝑎𝑚𝑎
𝑢𝑛
𝑝𝑖𝑐
𝑑𝑖𝑛
𝑐𝑎𝑠𝑎̆
𝑠̦𝑖̂ 𝑐𝑜𝑝𝑡𝑖𝑙𝑢’
𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒́
𝑑𝑢𝑟𝑛𝑖𝑛𝑑
𝑠𝑎̂𝑛𝑔𝑢𝑟,
𝑧𝑎̂𝑐𝑒
𝑐𝑎̆
𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑖𝑒
𝑠𝑎̆
𝑝𝑢𝑖,
𝑙𝑎
𝑙𝑒𝑎𝑔𝑎̆𝑛 𝑜𝑟𝑖
𝑙𝑎
𝑝𝑎̆𝑡𝑢𝑡̦,
𝑜 𝑚𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎̆
𝑠𝑎𝑢
𝑐𝑎̂𝑟𝑙𝑖𝑔
𝑐𝑢
𝑐𝑎𝑟𝑒
𝑠𝑎̆
𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆
𝑖̂𝑛 𝑓𝑜𝑐,
𝑐𝑎
𝑠𝑎̆
𝑛𝑢
𝑣𝑖𝑒
𝑛𝑒𝑐𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎
𝑠𝑎̆-𝑙 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑒.
(Dochia B., Lăpuș)
„𝐶𝑎̂𝑛𝑑
𝑣𝑖𝑛𝑒́
𝑜𝑟𝑖𝑐𝑖𝑛𝑒
𝑠𝑎̆
𝑣𝑎𝑑𝑎̆
𝑐𝑜𝑝𝑡𝑖𝑙𝑢’
𝑜𝑟𝑖
𝑠𝑎̆
𝑖̂𝑖 𝑎𝑑𝑢𝑐𝑎̆
𝑙𝑎
𝑚𝑎𝑚𝑎̆
𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒,
𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑖𝑒
𝑠𝑎̆
𝑎𝑖
𝑔𝑟𝑖𝑗𝑎̆,
𝑐𝑎̆
𝑒𝑟𝑎𝑢
𝑡𝑎̆𝑡 𝑓𝑒𝑙𝑢
𝑑𝑒
𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖…
𝑠𝑢𝑓𝑙𝑎𝑖
𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒
𝑝𝑎̆𝑡𝑢𝑡̦
𝑑𝑒
𝑡𝑟𝑖
𝑜𝑟𝑖,
𝑖̂𝑛 𝑠𝑎̆𝑚𝑛𝑢
𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡𝑒𝑖
𝑐𝑟𝑢𝑐𝑖
𝑠̦𝑖 𝑧𝑎̂𝑐𝑒𝑖
– 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑒
𝑓𝑒𝑟𝑖
𝑠𝑎̆
𝑛𝑢-𝑙 𝑠𝑝𝑢𝑟𝑐𝑒,
𝑠𝑎̆
𝑛𝑢-𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑎̆
𝑐𝑒𝑣𝑎
𝑣𝑟𝑎̆𝑗𝑖,
𝑠𝑎̆
𝑛𝑢
𝑚𝑖-𝑙 𝑑𝑒𝑜𝑡𝑎̆”.
(Veronica B., Suciu de Jos)
„𝐶𝑖𝑛𝑒
𝑓𝑎̆𝑐𝑒́
𝑙𝑒𝑎𝑔𝑎̆𝑛 𝑙𝑎
𝑐𝑜𝑝𝑡𝑖𝑙
𝑡𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑖𝑒
𝑠𝑎̆
𝑠̦𝑡𝑖𝑒
𝑙𝑒𝑚𝑛𝑢’
𝑐𝑎𝑟𝑒
𝑠𝑎̆-𝑙 𝑡𝑎𝑖𝑒.
𝐶𝑎̂𝑛𝑑
𝑒𝑟𝑎
𝑙𝑢𝑛𝑎̆
𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆
𝑠𝑎̆-𝑙 𝑡𝑎𝑖𝑒,
𝑛𝑢
𝑠̦𝑖𝑒𝑐𝑎̂𝑛𝑑!
𝑁𝑢-𝑙 𝑡𝑎̆𝑖𝑒
𝑖̂𝑛 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒
𝑧𝑖,
𝑚𝑖𝑒𝑟𝑐𝑢𝑟𝑒𝑎,
𝑣𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎,
𝑐𝑎̂𝑛𝑑
𝑒𝑟𝑎
𝑧𝑖
𝑑𝑒
𝑝𝑜𝑠𝑡,
𝑠𝑎̆
𝑓𝑖𝑒
𝑙𝑒𝑚𝑛𝑢’
𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑜𝑠.”
(Veronica B., Suciu de Jos)
În lumea
satului, conotații benefice îi sunt atribuite șarpelui casei, care este
considerat protector al acesteia.
„𝑆̦𝑎𝑟𝑝𝑒𝑙𝑒
𝑐𝑎𝑠𝑒𝑖
𝑛𝑢-𝑖 𝑏𝑖𝑛𝑒
𝑠𝑎̆-𝑙 𝑜𝑚𝑜𝑟𝑖,
𝑐𝑎̆
𝑒𝑙
𝑖̂𝑡̦ 𝑝𝑎̆𝑧𝑎̆𝑠̦𝑡𝑒
𝑐𝑎𝑠𝑎
𝑠̦𝑖 𝑔𝑜𝑠𝑝𝑜𝑑𝑎̆𝑟𝑖𝑎,
𝑑𝑒-𝑙 𝑜𝑚𝑜𝑟𝑖
𝑠𝑎̆
𝑧𝑎̂𝑐𝑒
𝑐𝑎̆
𝑖̂𝑡̦ 𝑝𝑡𝑖𝑒𝑟𝑧𝑖
𝑛𝑜𝑟𝑜𝑐𝑢
𝑠̦𝑖 𝑡𝑎̆𝑡𝑒
𝑐𝑒𝑙𝑒
𝑑𝑒
𝑝𝑎̆
𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆
𝑐𝑎𝑠𝑎̆.”
(Dochia B., Lăpuș)
„Şarpele
casei era protejat, el era trimisul strămoşilor pentru a veghea la
prosperitatea urmaşilor. Se credea că plecarea şarpelui casei de la o
gospodărie însemna o perioadă cu pericole pentru membrii acelei familii, iar
moartea lui în cuib, însemna că familia respectivă se va stinge cu acea
generaţie. De aceea gospodinele aveau grijă de şarpele care avea cuib la casa
lor şi seara când mulgeau vaca, nu uitau să lase într-un bliduţ o porţie de
lapte pentru acesta.” (Janeta Ciocan)
Leagănul,
rămâne astfel o mărturie a credințelor și valorilor pe care omul din satul de
odinioară le avea, a măiestriei cu care își făurea toate cele necesare în casă
și gospodărie, dar și a importanței și respectului pe care le acorda
strămoșilor și perpetuării neamului său. Pe de altă parte, în creația sa, omul
a reușit întotdeauna să creeze o punte de legătură între modul de îmbinare al
utilității obiectelor și frumusețea acestora, asigurându-se să fie mereu în
echilibru și armonie.
Purtătoare de
viață, de dragoste și frumos, mamele au dăruit lumii noi speranțe, cu fiecare
zămislire, cu fiecare suflet, pe care l-au adus pe lume. O viață întreagă, mama
a vegheat asupra noastră precum o stea, care a încercat să își păstreze
strălucirea indiferent de vremuri și greutăți.
„𝑆𝑎̆
𝑛-𝑎𝑚
𝑝𝑟𝑢𝑛𝑐𝑖
𝑑𝑒
𝑙𝑒𝑔𝑎̂𝑛𝑎𝑡/𝐴𝑠̦
𝑡𝑟𝑎̆𝑖 𝑡𝑎̆𝑡 𝑐𝑢
𝑏𝑎̆𝑛𝑎𝑡./𝑆𝑎̆
𝑛-𝑎𝑚
𝑝𝑟𝑢𝑛𝑐𝑖
𝑑𝑒
𝑐𝑖𝑢𝑝𝑎̆𝑖𝑡,/𝐴𝑠̦
𝑡𝑟𝑎̆𝑖 𝑡𝑎̆𝑡 𝑏𝑎̆𝑛𝑢𝑖𝑡.”
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu