Mare porc ești, Cornelius!

       Țineam foarte mult la porc. Îl primisem, în dar, de ziua mea, de la un unchi neconformist, de pe când era doar purcelul Tibi și am crescut împreună, el până la Tiberius, eu până la Cornelius.

" Toți au câini, tu ai un purcel. Îl vei plimba în lesă, îl vei învăța să latre, fiindcă puțină lume știe ce capacități imitative au suinele. Să îl privești ca pe un prieten, nu ca pe o viitoare bucată de slănină ! Sigur, la un moment dat, va ajunge, de un Ignat, prin prelucrare, slănină. În ultimul an de viață, învață-l să fumeze, ca să ai slănină afumată, să bea, ca să plece din această lume ca tot omul !"

Iată, din păcate, a venit și ziua mult nedorită. Măcelarul era în bucătărie, își pregătea uneltele expiatoare. Eu eram cu Tiberius, lângă cocină. În timp ce acesta fuma și bea ( o făcea de dimineață deja, de la cafea) m-a privit cu ochișorii aceia îngropați în colesterol și mi-a spus: " Mare porc ești, Cornelius !", apoi s-a întors , disprețuitor, cu fundul piftielnic spre mine și a intrat în cocină.

Acum stau în odaia mea: fumez și plâng, beau și plâng.

Anul acesta, de sărbători, voi consuma doar verdețuri, până la fotosinteză...

Autor: Cornel UDREA