Aș da o fugă...
Aș da o fugă pân’ la tine, Doamne!
Vin sărbătorile și am păcătuit
că am ales oameni cu coarne,
ce pe spinarea noastră s-au căpătuit.
Aș da o fugă pân’ la tine, Doamne!
Să-mi mai revăd scumpa copilărie,
când sunt atâți ce suferă de foame,
ce le dai lor, dă-mi, Doamne și mie!
Aș da o fugă pân’ la tine, Doamne!
Ba, aș coborâ nițel mai la vale,
să pot străbate câteva toamne,
să-mi sărute iarba tălpile goale.
Aș da o fugă pân’ la tine, Doamne,
dar ferește-mă de bufnița oarbă,
ce anii vrea să-mi răstoarne
și-n întuneric vrea să mă soarbă.
Aș da o fugă pân’ la tine, Doamne,
să-ți spun că am fost om cuminte,
dar nu-i lăsa să mă condamne,
pe cei ce nu le-a dat măseaua de minte.
Este iarnă
Doamne, câte pe lângă noi se întâmplă,
din noaptea ca o umbră de smoală,
până când soarele ne pune raza în tâmplă
și spune: Hei, omule, scoală!
Este iarnă și-i ger și brumă afară,
iar noi dorim din nou codru-nflorit,
acum când frigul ne gâdilă-n subsioară
și-n vârghina porții din lemn cioplit.
Este iarnă neninsă-n prag de sărbători
când pași aleargă pe sub patrafire,
din rame chipul părinților îmi dau fiori,
iar mama-i cât o scamă de subțire.
Este iarnă și-un țipăt se stinge,
când fulgii n-au guturai pe podea,
iar primăvara chircită-n vizuină plânge,
cum plânge-n ochii tăi zăpada mea.
Aș da o fugă pân’ la tine, doamnă
Aș da o fugă pân’ la tine, doamnă,
noaptea când fluturi stau la pândă
și-n raiul luncii despletite-n zare,
aștept ca grua-ți să-mi răspundă.
Tot plânge crinu-ntre petale
când îngerii se-ndreaptă-nspre altar.
Încerc să mă strecor prin degetele tale,
chiar de mă străpunge-un vânt barbar.
Sângele-ți aleargă-n zori prin mine
și-n fața altarului ce ne aștepta,
apar minunății de speranțe divine
că-ntr-o inimă cândva, ne-om așeza.
Până atunci aș da o fugă pân la tine,
cu-n gând frumos și suflet cu sfială,
Of, mi-aș dori acum să fie bine
și sper să nu mai fac altă greșeală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu