Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările

luni, 13 aprilie 2026

Hristos a înviat!



Hristos a înviat! 

Cui, Doamne, am fi fost acum

de nu veneai să ne îndrumi

și nu ne dăruiai lumină

din candela acestei lumi,

 

când mii de ani n-au fost de-ajuns

din oameni negura s-alunge

și-atâtea inimi mai ezită

renașterea să și-o câștige?!...

 

Dar Dumnezeu e Adevăr

azi ca și ieri și-n veci de veci; 

de-aceea Lui Îi mulțumim

că nu suntem niște zevzeci

 

și-n marea Lui milostivire

de preaputernic Făcător,

ne dă prilejul să-L cinstim

pe Fiul Său mult iubitor,

 

care-a murit în grele chinuri

și-apoi pe moarte a călcat,  

ca oamenii model să-L aibă

când spun Hristos a înviat!

 


 

 

Rugăciunea Crucificatului

 

De mii de ani stau răstignit

pe crucea dăltuită

din jertfa mântuirii

și-nfiptă-adânc

în Căpățâna omenirii,

 

dar bieții muritori refuză

să ia lumina nemuririi

din candela eternului Cuvânt,

ci-și făuresc cu opinteli de moarte

enorme cruci din fală și-amăgire,

ce-ntreg Pământul-l fac să pară

colecție de-ntinse cimitire.

 

Se-nvârte omenirea cu zel și-nverșunare

în cercul istovirii spre-un țel debusolat,

căci cârma lumii-i frântă și nava în derivă

pe-oceanul de păcate din inimi înjghebat.

 

O, Doamne,

iartă-i că nu știu ce fac

și fă-i să vadă

chiar nevăzutele!

 

            Sărbătorile pascale ne oferă prilejul ca efectiv să devenim părţi constitutive ale unei impresionante lucrări divine, care prin moartea trupească şi apoi prin învierea lui Hristos s-a impus în lume ca Biserica universală a creştinismului.

            Iar mie îmi oferă plăcuta ocazie să vă urez sănătate şi deplină armonie cu această măreaţă zidire vie.

            Cu adevărat Mesia a înviat!

 

 

            Sighetu Marmației                                              George  PETROVAI

duminică, 11 ianuarie 2026

luni, 1 septembrie 2025

Poesis - OLIMPIA MUREȘAN

 


UN VIS

În sensul giratoriu

 mașina a zburat

printre nori și printre stele

mai mari și mai mititele.

Colo-n zare apăru

 o pâine mare, luminoasă

cât soarele de frumoasă,

 care arunca-n văzduh

 scântei-de argint, de păpădii, de Moș Crăciun

înspre cei vii.

Unde sunt? Ce s-a-ntâmplat

de aicea am urcat?

Ce se va-ntâmpla cu voi

 amintiri de vis și ploi?

Unde sunt cei dragi ai mei

ce se plimbau pe sub tei?

lacrima din ochiul meu

vrea să zboare instantaneu

înspre cel pământ albastru

rămas în urmă ca un astru.

 

SPERANȚA E LUMINA

Ce aproape-am fost de Tine, Doamne

eram în drum spre minus infinit,

zburau în jurul meu

tot calde șoapte

că mă voi întâlni cu Dumnezeu.

Se auzea o muzică celestă

ce umplea cerul cald

cu sentimente vii.

Dar cei dragi ai mei

rămân departe în stele mii și-n zări făclii.

Acum, e liniște

și totul pare-un basm

de dincolo de nori,

lumina mă inundă

tot mai aproape,

mă contopesc cu ea,

eu sunt, sau nu mai sunt divin?

Privesc cerul cu un surâs blajin.



COVASNA , 

8 Martie 2025

 


 

 

 

joi, 19 iunie 2025

Poezii de Vlad BABICIU

 

Inima de sare

 

Mă uimește zâmbetul cocorilor

și spaima codrilor

Imi dă  noblețea și finețea sării

Vărsându-se ușor de pe versantul

Unui munte în forma

Inimii de sare.

 

 

Muntele de aramă

 

Sunt frații noștrii

Munții de aramă

Ce îmi oblăduiesc stările

Un drum vijelios spre o stare impefect

de perfectă

Poalele munților tăcuți

De umbra toamnei,

în mine îmi surâde melancolia veșnică și

 îmi naște suspinul greu

a-l unei vieți ce trăiește pe datorie

îsi dă pe rate anii cei mai glorioși

iar pe rație își oferă zilele de toamnă

împreună cu asprimea soarelui

cu vicleșugul stelelor în nopțile

lui Gustar.

 

 

  Fericirea merelor

 

Din finețea spumelor valurilor

Văd  fericirea merelor cum cad peste

O brumă de iarbă cu mistere

Chipul cu fericirea merelor

Timpul ce așteaptă  marea tristă de după nisipul mișcator

Ziduri de pace,ziduri de război

Gust dulceața merelor și ating roșeața lor

În recolte inundate de furtuni inegale

Neegale lacrimi într-un deșertic planetar.

 

 

 Pulberi de speranță

 

Pulberi de speranță rătăcesc ușor

Printre durerile noastre carnale

Cu șubrezimea stâncilor din cauza

Torenților de lacrimi si șoaptele

Apăsate peste conștința frenetică

A unei lumii care încă mai speră

În subconștientul unei minți rătăcite

Pe culmile unei lumii exterioare

Prea nemiloasă cu interiorul existențial

al universului.

 

  Stihiile universului

 

Prin stihii meditez adesea

recules prin cuvinte

ca de foc,apa,aer ,pămant.

Stihiile naturii mereu dezlănțuite

Situate la mijlocul naturii dintre

ocean și univers,

între o rază de soare și Nimbus(nori de ploaie)

o furtună de nisip și furtuni pe mare

între cerul albastru și marea azurie.

 

 

 Serile de iunie

 

În serile de Iunie

Meditez adesea plăpând fiind

luna lui Cireșar mă așteapta să

primesc florile din palma primăverii

 să îi sărut cununa plină cu roade bogate

cireșile roșii ca buzele soarelui.

vișinii ca pământul ruginos

iar greierii ca, cărbunii stau

să cânte seară de seară

sub streșina casei

așteptând curând luna lui Florar

să-i scriu despre flori puse pe hârtie

din cărțile de botanică.

 

 Florar


Rostesc cuvinte despre flori

Citesc opere despre flori

Scriu cuvinte despre flori

Mă alină balsamul florilor

și mă duce ușor ca o albină

spre nectarul florilor

privesc culoarea florilor

le simt fericirea,strigătul,durerea

inima,sufletul,sentimentul,

trecerea timpului le apasă cu

cântecul lor ascuns

neînțeles niciodată

de iubitorii florilor.

vineri, 2 mai 2025

Poesis - Adrian DONCA

 


Lacrimi

Fără lacrimi

ești asemenea unui orb.

Nici o mândrie

nu se îndreptățește

în chipul omului.

 

Plânsul

este calea spre răscumpărare

chiar și o dată numai și

deschide fanta regăsirii.

 

În lacrimi

plutește întreaga dumnezeire

a sufletului limpezit

de cenușa arderii pământești.

 

Mândria

pe chipul omului

sclipire în falsă oglindă.

Viermi viermuiesc

în argintul ei și

mănâncă

imaginea vie.

 

Ajută-mă Doamne

să vărs o lacrimă

în clipe de uitare

și de veselie,

să-mi plec privirea îndrăzneață și

să-ți trimit o lacrimă solie...

 

Plouă

Plouă iubitule,

Plouă și e noapte.

Apa îmi curge pe față,

Te văd greu

Printre lacrimi și picuri.

 

Ropot este pe table,

Sună ca niște oale dogite

Și-mi bate și mie în piept

Inima

Ca într-un stârv

De oase golite.

 

Prin mâzga clicoasă

Pașii

Mă duc fără să știe,

Mă duc inutil

Cu speranță

Înspre tine. Țin drumul

Ca o dureroasă sclavie.

 

Merg înspre tine

Dar cum să ajung oare

Căci pomii s-au rupt

Și scara iertării

De nori rezemată

Cu toți rugătorii agățați

A căzut înecată.

 

Tu ești ca o insulă

Înconjurată de ape.

Salcâmii îți așază coroană pe chip,

Iar eu nu înving drumul,

Nici tristețea

Nici moartea

De sub pleoape.

 

Când treci iubito

 

Iubito

Rămân urma pașilor tăi și

Adierea și mireasma faldurilor

Rochiei tale

Iar din ochii eterici sclipiri

De sub lungă, lungă

Coroana genelor

Când treci pe deasupra agale.

 

Iubito

Crește nebun iarba pe cărare

Și viermii frământă innebuniți

În lutul reavăn și moale.

Tremură crucea și stă să cadă

Păsările gurișe se adună în stoluri

Când treci prin preajmă agale.

 

Iubito

Simt că strâmtoarea m-apasă

Încheieturile oftează rigide.

Toate ale mele-s sub lăcomii canibale

Doar sufletul meu este treaz

Și urcă spre tine

Când treci printre morminte agale.

 

Rugă

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea

deplin

și gândul mi-l acoperă

cu divin!

 

Îmbracă-mă Doamne

cu haina iertării,

spală

din veci și din mine

haina trădării!

 

Credința mea,

firav pârâu

ajut-o Doamne

în tărie să crească

ca vajnicul râu!

 

Am auzit

cum plânge orca

după puii pierduți,

adună-ne Doamne

pe noi cei căzuți!

 

Am auzit

un canar

cântând trist în colivie,

o să-l cuprind

cu sufletul meu

și-o să ți-l dau Ție.

 

Ne stingem tăcuți,

ieșim din viață

ca niște îngeri căzuți,

cu speranță în suflet

să nu ne înghită neantul

pe veci,

în neființă pierduți.

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea vie

și ajută-mă

în moarte, credința

tărie să-mi fie!            



 Ultimul orez

 

Visând

împăturesc hârtia aurită.

Din pliuri

a ieșit un alb cocor,

cocorul mi-a dus vederea

prin geamul deschis

spre cerul larg.

Am început să zbor...

 

Zeci de cocori

plutesc sub cer senin

și tot mai vin

de peste tot

din zări necunoscute

în armonia simfoniei

chemând și alți confrați spre

Senbazuru.

 

SadakoSasaki

mănâncă orez și

face ultimul cocor

cocorul 644 din origami ori zuru.

 

Hârtia s-a terminat

 

Sadako mănâncă orez.

Ultimul...

 

Și zice:

„E gustos!

 

Apoi adoarme.

 

“Micul clopot” răsună și

înfioară „Domul Atomic”,

de pe soclu

înconjurată de 1000 de cocori

priveghează

Sadako Sasaki.

 

„Mormântul gol

își trimite numele spre cer...