de Gheorghe Pârja
În ajunul Zilei Naționale a României obișnuiesc
să-mi mărturisesc sentimentele și prietenilor. Așa intru în rezonanță cu
istoria noastră, cu jertfele și izbânzile românilor. Cum am procedat și în
acest an. Vorbind cu universitarul și scriitorul Grigore Georgiu, de loc din
Chiuiești, pe lângă gândurile naționale i-am transmis și cele ale bucuriei
creștine. Cu umorul lui filosofic mi-a readus aminte că nu mai avem voie să
pronunțăm cuvântul Crăciun. Așa m-am întors la presa vremii, să văd, mai
documentat, știrea. O ticăloasă lovitură la dreptul la credința care ne-a ținut
laolaltă. Inițial, credeam că este un zvon care vine să ne tulbure liniștea și
evlavia, zidite în noi de-o viață. De veacuri. Aflu că este o chestiune reală.
Presa italiană publica un document elaborat de
Comisia Europeană, preluat și de presa românească. Acolo se articulează idei
care te siderează. Nu poți să le lași trecute sub tăcere, că forul european
care le patronează este prea evident în lumea noastră actuală. Ni se spune că
trebuie să evităm să vorbim despre Crăciun, pentru că nu toți europenii sunt
creștini și că nu toți creștinii au același calendar religios. Termenul creștin,
care înseamnă Nașterea Mântuitorului, poate fi înlocuit cu vacanță sau
sărbătoare. Să evităm să folosim prenume tipice pentru creștini, precum Ioan,
Maria, Gheorghe, Petru, Andrei, Nicolae și altele, care sunt și nume de sfinți.
Așadar, să nu o mai amintim pe Fecioara Maria. Toate indicațiile de mai sus, și
multe altele, nu fac parte din cărți ale absurdului, ci, după cum spuneam, sunt
scrise într-un document intern al Comisiei Europene, un fel de ghid pentru
exprimarea controversatului politically correct.
O expresie extrem de răsucită prin vreme, care, în
Europa, își are originea în leninismul de stânga, pentru a desemna fermitatea
partidului. În ghid li se cere birocraților europeni să evite victimizarea și
portretizarea unor grupuri specifice drept neajutorate. Deci nu se mai
recunoaște sărăcia, deși ea există. Birocraților li se cere să folosească
exemple din rândul minorităților etnice, care pot fi exemple pentru alții.
Majoritarii nu sunt preferați. Li se mai cere să nu se adreseze cu apelativele
domn, doamnă ori domnișoară. Apoi, să fie atenți la cuvântul cetățean,
deoarece, zice documentul, nu toți cei care trăiesc în Uniunea Europeană sunt
cetățeni. Dar ce sunt? Și multe alte prevederi care, mie, îmi întorc pe dos
destinul, credința, valorile în care am crescut.
De ce eu să țin seama de sensibilitățile unor
minoritari cu care nu mă întâlnesc niciodată, iar ei nu! Publicarea unor
fragmente din document a stârnit valuri de nemulțumiri în rândul partidelor de
dreapta, din Italia. Giorgia Meloni răbufnea: „Acum chiar că e prea mult! Ne
sunt șterse istoria și identitatea!” Matteo Salvini spunea și el că acest ghid
este o nebunie. Lorenzo Fontano, fost ministru al Afacerilor Europene, spunea
că este monstruos ce se întâmplă în Europa, cu derapajul antropologic legat de
tradiții și obiceiuri. Este îngrijorător că instituțiile europene adoptă
această gândire. Eu, ca român, care am pledat pentru intrarea țării mele în
Uniunea Europeană, nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Este un pas spre
nicăieri. Voi apăra valorile creștine ale Europei, și ale României, și
libertatea sfântă a credinței. În care am fost educat și învățat să trăiesc și
să mă bucur de această lume românească.
Îmi aduc aminte cât ne-a compătimit Occidentul, că
în vremea trecută nu ne puteam sărbători Crăciunul, afurisind regimul ateu, iar
acum, unii de la Bruxelles doresc să ne scoată Crăciunul din existență. Noua
limbă sugerată de la Centrul Uniunii Europene este o lovitură dată straturilor
mumelor. Fără patetism, le spun celor cu noua variantă a umilirii creștine că
începând de pe Ulița Bisericii din Desești, până în marile așezări românești,
nu vom fi de acord să facem brazi iluzorii din lemne uscate sau din oase.
Aceste aberații arată limpede cât de mare este distanța, în termeni de valoare,
între clasa conducătoare europeană, instituțiile ei și restul societății. Câtă
putere de înțelegere am pentru mișcarea lumii în care trăiesc, exagerările care
vor să-mi anuleze identitatea nu au cum să fie în acord cu bătaia clopotelor
care bat de veacuri pentru acest neam. Cum bat firesc și pentru alte neamuri.
Dar cum ne-a fost înțelegerea la aderare? Unitate în diversitate.
Multiculturalitate. Adică legile care ne țin laolaltă se reazimă pe istoria,
credința și limba fiecărei nații. Deocamdată așa putem merge mai departe.
Ce aveți cu Crăciunul? Că eu nu am nimic cu
întemeierea religioasă a altor neamuri. Eu nu cred că niște teorii zvăpăiate
pot zdruncina o temelie zidită de multe veacuri. În care neamul românesc se
regăsește. Dar este bine să știm ce se învârte în jurul viitorului. Și mai ales
că teoriile vin de la un Centru în care am investit încredere de lume mai bună.
Corectitudinea politică, spun cei mai luminați, vine din războiul hibrid, care
subminează libertățile, democrația, națiunea și construcția europeană. La care
noi ținem în acest timp al istoriei. Cum ținem și la Crăciun, la Nașterea
Mântuitorului, care se apropie. Ne pregătim de colindat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu