Fel și fel de teorii ne împuie capul. Îți trebuie
minte limpede și păreri hotărâte să poți locui mai liniștit într-o teorie.
Unele rămân mereu suspendate, ca liliecii de podul bisericii. Se vorbește tot
mai naiv despre dispariția muncii omului. Nu-i o noutate, o vedem cu ochiul
liber, mașinăriile moderne au simplificat munca omului. Ceea ce nu este rău.
Sunt adeptul legii progresului. În ultima vreme ni se sugerează că roboții,
Inteligența Artificială, conexiunile informatice sunt pârghii care pot
contribui la schimbarea condițiilor și raporturilor de muncă. Aici mă opresc și
mă gândesc că până voi avea și eu acasă un robot personal, mai este mult. Că în
timpul vieții mele nu-i nădejde, poate în timpul vieții altora. Munca, cu toate
teoriile refistolate despre ea, este la ordinea zilei. De aceea am împrumutat
titlul primului poem didactic despre agricultură și navigație, scris de Hesiod
în urmă cu două mii de ani.
Da, munci și zile! Așa că mai este mult până
aproape. Nici nu poate fi vorba, după opinia mea, despre dispariția muncii. Nu
am uitat teorii despre această îndeletnicire omenească. Unii spuneau că trăim
așa cum muncim, alții că muncim așa cum trăim. Fac parte dintre acei oameni de
pe fața pământului care au muncit din pruncie. Făceam treburi care mi se
potriveau pentru vârstă. Fiind născut la țară, cu gânduri părintești inițiale
de a rămâne în gospodărie, era prin legea firii că trebuia să învăț rânduielile
casei. Pentru mine munca era un fapt firesc nu o povară. Și așa a rămas.
Vremurile s-au schimbat, au venit alte rânduri de oameni. Adică alte generații.
Perindarea lor își spune cuvântul. Obiceiurile legate de cultura și organizarea
muncii diferă foarte mult, nu numai în funcție de istorie, ci și de geografie.
Acum, aprecierea muncii și raportarea la ea se fac
în funcție de criterii diverse. Tot mai puțini oameni sunt atrași de munca
fizică. De aici și o înstrăinare de acest gen de activitate. Mai corect spus,
de simțul, îndemnul de a face treabă, cum se zice. Am crescut într-o zonă în
care nu erau oameni leneși. Cei care se mai lăsau pe obadă nu scăpau de gura
lumii. Prin satele Maramureșului, mai pe vremuri este adevărat, se prețuia mai
întâi omul lucrător și apoi frumusețea. Omul trăiește după muncă, nu după
înfățișare, se zice prin sat. Dacă se întâlneau amândouă, la un bărbat sau la o
femeie, asta aparținea norocului, demnității și fotografiei. Acum rolurile s-au
inversat, trăim o altă realitate. Banul și-a pus serios amprenta pe motivația
omului.
Imediat după Decembrie 1989, a apărut un slogan
televizat foarte bine primit de cei comozi: te uiți și câștigi! Adică stai în
fotoliu și îți vin banii pe horn. Apoi, a fost Caritasul, amăgirea, mica
escrocherie, care, viclean, înmulțea banii pentru unii. A urmat odiseea
disponibilizărilor, când locurile de muncă au fost transformate în șomaj.
Capitalismul românesc își cerea drepturile. Cert este că s-au rărit serios
pasionații pentru munca fizică. S-a ajuns la butada: munca este pentru tractoare!
Doamne, câte terenuri stau nelucrate prin satele Maramureșului! Și aici știu
bine ce spun. Simplele mele observații pot fi luate în seamă, deoarece au ajuns
lecții naționale în vreme de criză. Știm câte probleme a creat Grecia Uniunii
Europene. Premierul grec a alergat pe la mai multe curți europene pentru a
căuta un colac de salvare. Adică a cere bani. Când a ajuns la Berlin,
cancelarul de atunci, Angela Merkel, i-a oferit sfaturi, cam dure, nu bani.
Doamna cancelar i-a spus distinsului diplomat grec: Apucați-vă de muncă! De
dimineața până seara. Numai munca vă poate salva!
Un prieten care lucrează în Grecia mi-a spus că
sfaturile nemțești au dat roade. Chestiunea muncii bine făcute preocupă Europa.
Și munca fizică este apreciată. Nemții nu se îndoaie de mijloc să culeagă
sparanghel. O fac românii. Mai ales româncele. În Portugalia, am întâlnit o
echipă de oameni din Bârsana care lucrau în construcții. Autohtonii din multe
țări apusene preferă visarea și nu rindeaua. Am citit recent un amplu
documentar despre etica muncii. Spun autorii că o vreme munca a fost evaluată
în funcție de eficiență, de productivitate. Astăzi, se vorbește tot mai mult
despre împlinirea și fericirea pe care munca le poate aduce omului. Despre
utilitatea ei socială și personală, despre așa numita muncă inteligentă. Nu am
nostalgii după vremea muncii din trecutul apropiat. Dar nu pot uita că o
realitate strigă după muncă.
Pe mine mă dor locurile nelucrate, rămase pustii din
hotarul satului meu. Și altor sate. Înțeleg și vremea roboților, dar încă nu am
văzut unul urcând dealurile noastre. Eventual cu o coasă pe umăr. Pe la noi
rămâne valabilă spusa că omul sfințește locul. Locuri mai avem, sunt mai puțini
oameni care să le sfințească prin muncă. Mă consolez cu vorbele doamnei
cancelar. Mai avem răbdare. Că muncile și zilele sunt de pe vremea lui Hesiod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu