de Gheorghe Pârja
În ultimele zile s-au reluat discuțiile în jurul
cazului Roșia Montană, un dosar complex, hărțuit politic, cu serioase implicații
ale poftelor străine. Înainte de a scrie aceste rânduri despre un dosar
incendiar, am răsfoit articole și documente care au consemnat la vedere
povestea din jurul anticei așezări, dominată de duhul aurului. Mi-am dat seama
că sunt multe necunoscute, iar cele care sunt au darul șiret al întortocherii.
După cortină intuiesc, din lecturi, că s-au făcut pași bine supravegheați.
Acolo sunt tainele care nu se ascund într-o cupă. Din Dosarul cu pricina, citit
atent de confratele Ciprian Rus, reiese că este vorba despre o crasă lipsă de
răspundere politică, dezinteres pe față pentru problemele de mediu într-o zonă
istorică importantă a țării, corupție la nivel înalt, lăcomie, subminare a
interesului public, cu consecințe grave. Toate forțele răului și-au dat
interesul pentru a distruge nu doar vestigii unice ale României, ci și viitorul
unei zone extinse din Munții Apuseni. Aurul și cianura le-au luat mințile.
Unii invocau bogăția subsolului, alții poluarea
mediului. Și magnetul intereselor. Afacerea Roșia Montană are ca miză miliarde
de dolari. O poveste extrem de controversată, desfășurată pe aproape trei
decenii, cu multe personaje implicate, oameni de afaceri, politicieni, ONG-uri,
care au avut de câștigat financiar sau politic. Invocând interesele României. O
Românie mereu pierzătoare. Povestea se apropie de final. Când scriu aceste
rânduri se așteaptă verdictul. România ar avea de pierdut câteva miliarde de
dolari. Firesc, mă întreb, cum se întreabă mulți români, cine poartă vina
acestui dezastru financiar? Mi se pare ciudat cum unii membri ai Guvernului
anticipează că statul va pierde procesul cu compania canadiană. Statul va
trebui să plătească daune către o societate privată.
Unii spun că, de fapt, povestea Roșia Montană nu a
existat, ci a fost doar o aventură de bursă, din care s-a speculat masiv din
poticnelile guvernanților. Nu a fost dezvoltată exploatarea minieră, nu a fost
extras niciun gram de minereu, ci doar speculații cu bani mulți. Felul în care
toate aceste forțe, unele dintre ele din tabere politice diametral opuse, au
ajuns să-și dea mâna pentru a câștiga bani. Când a fost cumpărată o parte a
societății românești, de la politică și administrație, ar fi putut da de gândit
unor instituții ale statului. S-ar fi putut sesiza chiar Consiliul Suprem de
Apărare a Țării, crede confratele Rus. Faptul că nimic nu s-a întâmplat ne dă
de gândit.
Și, totuși, îmi aduc aminte că s-a auzit vocea
societății civile, care a ținut partea cea bună despre Roșia Montană. Când s-a
revoltat populația, oamenii politici s-au făcut că plouă. De această indolență,
ori interese camuflate, a profitat Compania Gold Corporation. Nici înscrierea
pe Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO nu a fost nevinovată. Înscrierea a
fost de mare ajutor companiei canadiene pentru a câștiga procesul. Care a
mirosit că este rost de câștigat bani ușor de pe urma unui litigiu comercial,
la un tribunal de arbitraj din străinătate. Ceea ce se întâmplă în aceste zile.
Unii ziariști bine documentați spun că sunt indicii grave că guvernele României
din ultima vreme ar fi mimat interesele țării în conflictul cu compania
canadiană.
Nota de plată va fi trimisă României în aceste zile.
Un om politic, cu un cinism revoltător, a ieșit la televizor și a făcut un
calcul cât va plăti fiecare cetățean român pentru jaful străin. Cică 250 de
dolari. Premierul Ciolacu are acum în mână un cartof fierbinte. Zadarnic aruncă
vina pe predecesori, pentru ale căror uneltiri, trage el ponoasele. Acum, în
campania electorală! Cei implicați în acest teatru al absurdului, pavat cu
podele galbene, se rățoiesc unii la alții. Ai sentimentul că nu au știre că de
vreo trei decenii un șarpe galben s-a prelins prin pridvoarele multor
demnitari. Care se prefac că au trăit pe altă planetă. Se poate și așa în țara
noastră scumpă și dragă! În ultimele zile s-au făcut multe comentarii pe
această temă. Patimi mai vechi în haine noi, se pronunță nume de demnitari care
și-au amestecat interesul cu fesul, s-au procurat puști de soc pentru a învinge
adversarii politici, dar și cuțite ca în Noaptea Sfântului Bartolomeu.
Un fost premier o dă din colț în colț. Încercând să
arunce vina pe succesorul său la Palatul Victoria. Se vorbește de două miliarde
de dolari, alții au o sumă de trei ori mai umflată. Oricum, este o sumă mare
pentru o țară care se împrumută ca să plătească inclusiv pensii speciale. Este
vorba despre despăgubirile umilinței. Șarpele galben i-a hipnotizat pe mulți.
Dosarul Roșia Montană în această variantă se va răsfrânge serios asupra multor
personaje în cadrul alegerilor. Da, hârtia de turnesol în această agitată
campanie electorală. Unii nu s-au sfiit să vorbească de trădare națională.
P.S. Până la încheierea acestui text verdictul
Tribunalului de la Washington nu a sosit.
Foto: Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu