Problema se pune în felul următor: obiectivul unei participări la un turneu final e să câștigi titlul, sau măcar ajungi cât mai departe, cât mai aproape de titlu.
Pentru a-ți atinge obiectivul, nu e nevoie doar de
talent, efort, disciplină, mentalitate de învingător și spirit de echipă, ci și
de tactică și strategie. Și acestea din urmă fac parte din fotbal.
România nu trebuie să facă niciun blat și cu atât
mai puțin ar trebui să mizeze pe faptul că slovacii vor juca și ei la 0-0, ca
să parafrazez o replică celebră dintr-un film românesc apărut de curând. Am mai
mizat și în 2008 pe faptul că Olanda își va băga mingea în propria poartă – sau
cel puțin impresia asta am lăsat-o – ca să elimine o rivală cu șanse la titlu,
Italia, și știm cum s-a terminat respectiva campanie.
Însă România trebuie să joace cu ochii pe rezultate
și să-și adapteze tactica din mers, în funcție de ce se întâmplă în meciul
dintre Belgia și Ucraina care se va desfășura miercuri la aceeași oră cu meciul
nostru. Și trebuie să riște printr-o tactică ofensivă doar dacă are ceva de
câștigat.
Problema e că deși un egal ne duce cu siguranță în optimi, un egal nu ne garantează că vom și câștiga grupa (cu toate că putem câștiga grupa și cu un egal dacă și Belgia face egal cu Ucraina și nu înscrie, per total, mai multe goluri decât noi). Iar dacă nu vom câștiga grupa, riscăm – în funcție de rezultatele din celelalte grupe – să întâlnim un adversar mult mai puternic în optimi, ceea ce înseamnă șanse mai mici de a ne atinge obiectivul de a ajunge cât mai departe.
Asta înseamnă că Edi ar trebui să își adapteze
tactica din mers. Dacă Belgia reușește să aibă un avantaj categoric în meciul
cu Ucraina, trebuie jucat prudent, deoarece într-o astfel de situație o
victorie nu ne folosește la nimic (terminăm tot pe locul doi și cu victorie, și
cu egal). În schimb, dacă e 2-2 în meciul dintre Belgia și Ucraina și mai ales
dacă are loc o surpriză și Ucraina are avantaj și dă semne că e pe cale să
câștige meciul, atunci, în funcție și de rezultatele din celelalte grupe, s-ar
putea să fie nevoie ca Edi să riște, pentru ca astfel să avem mai multe șanse
să trecem și de optimi.
Tactica n-ar trebui să fie nici lașă și meschină, nici nesăbuită; și ca orice tactică de succes, trebuie să fie îndeajuns de flexibilă. Altminteri, a risca când nu ai nimic de câștigat e doar o dovadă de prostie.
Autor:
Alexandru Racu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu