Nepacea lumii de dincolo de ziua de mâine

Nu, nu suntem într-o stare de „minima pax”… Pentru că o pace minimă este doar un alt focar de aprindere… Din care nu pacea renaște aidoma Phoenixului… Și chiar dacă, aparent, suntem într-o zonă de acalmie, datorată falsei impresii că lucrurile nu vor escalada, pentru că statele donatoare (și „detonatoare”) de armament au cerut Kievului să nu lovească Rusia dincolo de „zonă roșie” (ea minimă în comparație cu imensitatea pe care Europa Războiului ar trebui să o acopere într-un eventual front), lucrurile nu vor rămâne așa pentru mult timp… Pentru că există o zonă de luptă unde armele Europei, puse în slujba Ucrainei, vor putea lovi fără ca țările donatoare de armament, de muniție și moarte, să se teamă ca Moscova va putea considera, în termenii dreptului militar și al dreptului internațional, ca fiind declarații de război… Și fără a avea dreptul (moral) de a răspunde acțiunilor de provocare, de declarare a războiului, a războiului celor 27 în sine… De parcă ar avea nevoie de asta! De parcă războiul se mai poartă între limite ale decenței, ale îngrozitorului care nu trebuie stârnit din oasele calcinate de moarte, ale ororilor, ale morții în sine!… Căci, acolo unde se va trece dincolo de limitele umanitare ale acelui război care avea și el propria-i umanitate, se va eticheta o zonă de acțiune hibridă… Iar armele vor continua a răpăi…

Și există clar acel loc în care Europa Războiului consideră că poate lovi Rusia, nu fără a se teme de ripostă, ci furnizând statelor participante motive de încredere în deciziile demenților ce o conduc spre moarte și care i-au linșat de pe tabla de șah chiar și pe bieții nebuni de altădată. Și nu, nu este Moldova ca poligon următor… Acolo va fi doar un debarcader aeronaval al trimiterii celor deja morți către moarte. Și, probabil, demenții de la Bruxelles sunt convinși deja, de alți demenți ce le desenează planurile logistico-militare, de posibilitatea de a înfrânge, cândva, Rusia… Sigur, cu mult după cei opt ani de pregătire anunțați deja de vocile morții… Pentru că nu mai sunt doar voci ale războiului, nici măcar ale nepăcii, ci ale morții… O înfrângere a Rusiei, dar nu pentru a se îndrepta tot ceea ce a pierdut Ucraina, nu pentru oameni, nu pentru glasul de dreptate de dincolo de moarte, nu pentru pacea lumii de mâine, ci pentru resurse… Și poate că Europa nu este atât de arogantă pentru a-și închipui că va ajunge a stăpâni părți din Rusia resurselor, dar, în numele unor tratate de îndreptare, pe care întotdeauna le rescriu învingătorii așa cum cred ei e folos, crede că va reuși să aducă, dintr-o Rusie obligată să-și recunoască erorile și ororile, resurse pe post de compensații și despăgubiri de război.

 Până atunci însă, se „hașurează” locul de amplasare a următorului teatru-poligon… De stârnire, de război de uzură, de război poate ultim… Iar Marea Neagră este prezentată, și prin gura anunciatorului cioclu-de-țară, și, curând, de țări, de la noi, Klaus Iohannis, ca front de luptă… Pentru că acolo se vrea a fi dus războiul… Acolo, armamentul UE-NATO poate distruge aeronavele și navele Rusiei, fără ca loviturile să poată fi direct catalogate ca declarații de război ale țărilor membre furnizoare de arme și muniție. Și, aparent, fără riscul de drept de răspuns al Rusiei prin atacuri terestre asupra statelor respective… „Fără risc”, pe hârtia tot mai mototolită a acordurilor și tratatelor internaționale…

Și nu va fi deloc greu de „împins” tabla de șah a demenților jucând cu moartea pe post de ture și nebuni în zona strategică a Mării Negre, pentru ca va fi suficientă o provocare, o stârnire, o lovitură asupra aeronavelor sau navelor din zona apelor internaționale pentru a declara „deschis” acest front al morți. Și da, „reconstrucția Ucrainei”, pusă activ în dezbatere în plin război și transformare în ruine a ceea ce a mai rămas din ea, are un sens în noul rol (mai mult sau mai puțin „de joc”, de victimă certă, de morți și răniți colaterali) alocat de nebunii de kibuț de război. Căci, ea va hrăni și va asigura Europei nepăcii de mâine cele minim necesare subzistenței populațiilor ei, în vreme ce Europa Războiului îi va da tot ceea ce are ea nevoie pentru a ține „vie” vatra de război ce va fi mutată dinspre zonele ucrainiene înspre cele internaționale ale Mării Negre…

 

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea