miercuri, 20 noiembrie 2024

Dreptate nu s-a făcut până la capăt! Noi plătim 100.000 de euro și vinovații... 6.000!

Așa să tot faci scandal pe unde te duci să joci, cu toate că unii dintre partenerii de întrecere nici nu te recunosc ca stat. România a primit la „masa verde” decizia corectă după ce adversarii din teren s-au comportat la nivelul unor triburi aproape preistorice.

Pentru că s-a comportat peste așteptări în condițiile date, FRF a primit, totuși, șapte amenzi, în valoare totală de peste 100.000 de euro, în timp ce kosovarii au fost sancționați financiar cu doar 6.000 de euro.
Dintre multele reacții pe marginea acestei decizii care face numai parțial dreptate, am ales-o pe cea a lui Emilian Hulubei, președintele Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN)
Acesta susține că se impunea o decizie mult mai dură în cazul kosovarilor, chiar excluderea din competiții.
„Amenzile sunt imense. Cumulate, sunt imense. Imense. Cred că n-am luat niciodată amendă de peste 100.000 de euro. Au mai fost de 50.000, de 60.000, dar de peste 100.000, niciodată. Trebuiau excluși din competiție, e lipsă de respect pentru competiție, pentru adversari, pentru cei din tribune. 50.000 de oameni au stat în tribune în frig două ore și ei mâncau pizza. Bătaie de joc!”.
Cam așa e, să nu ne ascundem după deget...

Cristian Somesan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu