Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Luca 10, 25-37
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de
lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de
veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el,
răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi
din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe
aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă
aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către
Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora
de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au
dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un
preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi
un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un
samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi,
apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l
pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua
zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei
mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia
trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis:
Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.
Dacă citim cu atenție Sfânta Evanghelie vedem că
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11),
dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau
cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei 22, 15-18).
Aceste ispitiri din partea lor întotdeauna erau
amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie. Așa vedem, de exemplu, că
fariseii au ținut sfat cu vicleșug ca să prindă în cuvânt pe Mântuitorul și au
trimis la El niște iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie
Cezarului. Dar Mântuitorul, cunoscând viclenia lor, a zis către ei: „De ce Mă
ispitiți, fățarnicilor?” (Marcu 12, 15). Altă dată, saducheii și fariseii s-au
apropiat cu vicleșug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns:
„Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că este cerul
roșu; iar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că se roșește cerul
posomorât. Apoi le-a zis: Fățarnicilor, fața cerului știți să o judecați, dar
semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și adulter cere semn și semn nu i se
va da decât numai semnul lui Iona, și lăsându-i a plecat” (Matei 16, 1-4).
În cuvintele de răspuns către saduchei și farisei,
îi numește fățarnici și neam viclean. Și aceasta pentru că în sfătuirea lor de
a-L ispiti și a-I cere semn din cer erau plini de fățărnicie și viclenie. La
fel vedem și pe legiuitorul din Sfânta Evanghelie de azi venind cu viclenie și
fățărnicie către Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învățătorule, ce voi face să
moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos,
care „prinde pe cei înțelepți în vicleșugul lor” (I Corinteni 3, 19), văzând pe
legiuitor că una vorbește cu gura și alta plănuiește în inima lui, nu i-a
răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicând: „În Lege ce este
scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele lui să-l învețe
cele ce nu știa. Mântuitorul, care întotdeauna vedea vicleșugul celor ce I se
adresau (Luca 20, 23), cunoscând viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a
întrebat: „Ce scrie în Legea lui Moise?”. Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca
pe tine însuți” (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mântuitorul i-a zis:
„Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu”.
Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este
Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: „Fă aceasta și vei fi viu?”. Dar poate
oare cineva să se mântuiască fără credință în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a
zis: „Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe
Mine”, și iarăși: „Cel ce mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine”
(Ioan 12, 44-45), și iarăși: „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va
fi” (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu
împlinind cele scrise în Legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui
Moise a fost învățătoare și „călăuză spre Hristos” (Galateni 3, 24), iar
„sfârșitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede” (Romani
10, 4), și acela care crede în învățătura lui Moise, acela crede și în Iisus
Hristos. Cum zice și în alt loc: „De ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și
Mie” (Ioan 5, 46-47).
A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin
cele scrise în Legea lui Moise, pentru că „tot cel ce iubește pe Cel ce a
născut, iubește și pe cel născut din El” (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul, vrând
a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: „Cine este aproapele meu?” (Luca
10, 29). Iată altă întrebare pusă cu vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu
știa cine este aproapele lui? Acesta, ca un legiuitor și învățător de Lege,
știa cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană
voia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor
sunt aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate
cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între
tâlhari, zicând: „Un om oarecare se cobora din Ierusalim la Ierihon și a căzut
între tâlhari, care, dezbrăcându-l și rănindu-l, s-au dus lăsându-l abia viu”
(Luca 10, 30). Vedeți, fraților, că Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om
oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele
nostru și de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.
După ce Mântuitorul a spus această pildă
legiuitorului, l-a întrebat: „Care dintre aceștia trei ți se pare a fi
aproapele celui ce a căzut între tâlhari?”. Iar el, silit fiind să spună
adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dânsul. Atunci Mântuitorul a zis:
„Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37).
Vedeți înțelepciunea cea fără de margine a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie și
fățărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mântuitorul, prin pilda cu omul cel
căzut între tâlhari și cu samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel
rănit și căzut între tâlhari, i-a dat un minunat și dumnezeiesc răspuns. Mai
întâi a învățat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După
ce l-a făcut a înțelege acest lucru și a-l mărturisi, i-a zis: Mergi și fă și
tu asemenea. Adică să nu mai socotești de acum înainte că numai cei din neamul
iudeilor sunt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit
aproapele nostru, și de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe
cel ce este de un neam cu noi.
Autor:
Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu