Dreptul la exprimarea liberă

Spre deosebire de dictatură, democrația oferă cetățenilor prilejul să vorbească liberi despre rânduielile din țară și lumea în care trăiesc. Condiția este să nu promoveze în spațiul public ideologii și curente interzise de legislația în vigoare. Altfel, riscă să fie sancționați inclusiv pe cale penală.

Din cauza derapajelor declarative, Dianei Șoșoacă CCR i-a anulat statutul de prezidențiabil. Dreptul la libera exprimare îl au toți cetățenii indiferent din ce categorie socială fac parte. Fenomenul se manifestă sub forma protestelor individuale și spontane sau colective organizate în stradă. În cazul cetățenilor obișnuiți, la baza exprimării, stau nemulțumiri personale, adresate reprezentanților puterii locale sau centrale. Un cetățean oarecare, cu o bucată de carton pe care scrie te miri ce, iese în stradă și așteaptă să fie întrebat ce necazuri are. Cu problema rezolvată sau nu, în final, va fi mulțumit că a avut ocazia să-și exercite dreptul la exprimare liberă. Un individ ce poartă numele răposatului dictator Ceaușescu, spre deliciul telespectatorilor și trecătorilor de ocazie, se exprimă liber într-un mod cu totul inedit. Însoțit de reporteri TV, omul cunoaște cu precizie traseul unor personaje publice, pe care i s-a pus pata. La momentul potrivit, asupra lor se năpustește cu același apelativ „Borfașule!, Excrocule!, La închisoare cu tine!, Dă înapoi banii pe care i-ai furat!” Cine stă în spatele lui și cu ce scop îl finanțează nu este greu de ghicit. În ultima vreme, ținta exprimării libere sunt candidații la președinție la alegerile din primăvară. Potopul de vorbe grele emanat, în dialogurile purtate de oameni ce nu se cunosc nu poate fi redat verbal sau scris. Ele te îndeamnă să mergi la urne, însă cu dispreț și mânie îți șoptesc că buletinul de vot trebuie anulat. De gura lumii nu scapă CCR, considerată cea mai perfidă instituție a statului, care sfidează o întreagă națiune. Degeaba, exprimările personale, libere și spontane sunt ineficiente, trecătoare, repede sunt date uitării și nu rezolvă problemele cetățenilor. Protestele din stradă, ca formă a exprimării libere, au la bază revendicări sociale și politice de profunzime. Cele sociale vizează exclusiv majorări de salarii și revendicări de sporuri necuvenite sau aberante. Solicitate de armata multor bugetari, aflată în slujba unui stat supradimensionat, nefunc­țional și corupt. De teama presiunii străzii, guvernele cedează, se creează precedente și, nu peste mult timp, alte categorii vor formula aceleași revendicări. Exprimarea liberă prin proteste este străină celor din mediul privat, pe spinarea căruia economia respiră rar și superficial. În ultima perioadă, scopul exprimării libere prin proteste politice este că susținătorii lui Georgescu, cu orice preț, vor să-l vadă președinte. Din motive serioase, nu cred că viitorul națiunii va depinde de numele viitorului președinte. În schimb, exprimarea liberă ignoră priorități reale, necesare și urgente pentru societate. Nimeni nu protestează în scopul reformării educației, justiției, modernizării sistemului sanitar, administrativ sau împotriva inechităților din societate, a corupției. Subiectul oferă periodic spectacole în camerele reunite ale Parlamentului, unde opoziția trăiește numai pe seama dreptului la exprimarea liberă. Indiferent de proiectele propuse de guvern ca să-și dea importanță, opoziția le respinge pe bandă rulantă. De-a lungul anilor, în Parlament, rolul opoziției a fost numai distructiv, niciodată constructiv. În plenurile reunite, se cere demisia lui Ciolacu și căderea guvernului, demersuri periculoase pentru țară, înainte de prezidențiale. Și totuși, în fruntea locațiilor dispuse să găzduiască nonstop dreptul la libera exprimare, se situează platourile unor televiziuni. Unde scandalurile politice sunt organizate premeditat, iar invitații moderatorilor se ceartă ca la ușa cortului, fac filosofie ieftină și cred că se adresează unor telespectatori absolvenți ai facultăților de științe politice. Evenimentele interne și internaționale trebuie explicate pe înțelesul românilor, care în majoritatea lor, sunt oameni simpli, preocupați de alte probleme, nu de politică. Din discuțiile ce urmează să aibă loc între Trump și Putin, mulți concetățeni se vor întreba: „Ce ne facem noi, roma(â)nii, dacă pleacă americanii?” Nimeni nu explică în ce ar consta intrarea României în sfera de influență a Rusiei. Poate fi de natură economică, politică sau urmează instaurarea unui guvern autocratic. Acuzațiile reciproce ale partidelor, scormonirea în viața privată a liderilor, dezinformarea, minciuna și manipularea dau impresia că democrația nu este funcțională și trebuie înlocuită cu regim autoritar. Să nu ne mirăm că lipsa de încredere în politicieni, în rândul opiniei publice, s-ar putea să încolțească nostalgia dictaturii. Pentru România singura soluție este să mențină relațiile cu UE și NATO, altfel pericole greu de anticipat în curând s-ar putea să bată la ușă. Democrația noastră originală necesită revizuiri, dar nu pe ici, pe colo, ci prin părțile sale esențiale.

prof. Vasile ILUȚ