Rapid a suferit luni, 19 mai, o înfrângere dureroasă pe teren propriu, scor 1-4 în fața celor de la CFR Cluj Napoca, în etapa a 9-a a play-off-ului SuperLigii. Acest rezultat a fost decisiv pentru viitorul lui Marius Șumudică, care a fost îndepărtat de la conducerea echipei a doua zi după meci.
Înfrângerea cu CFR Cluj Napoca a fost ultima
picătură pentru conducerea Rapidului, care a decis să se despartă de Marius
Șumudică. Giuleștenii au pierdut orice șansă de a prinde un loc de cupă
europeană, iar atmosfera din vestiar a devenit extrem de tensionată.
„Avea tensiunea 19 cu 10, nu mai poate continua”, a
declarat Cristi Petre, antrenorul secund al Rapidului, explicând că Șumudică a avut
nevoie de îngrijiri medicale după meci.
Conducerea Rapidului nu a stat pe gânduri și l-a
ales pe Daniel Pancu drept noul antrenor al echipei. Pancu, un idol în
Giulești, este în prezent selecționerul naționalei U21, dar a anunțat că își va
încheia colaborarea cu FRF după EURO U21 2025, turneu care se va desfășura
între 11 și 28 iunie în Slovacia.
„Pancu este un antrenor cu pedigree, un antrenor
care a realizat o performanță cu echipa U21. Atunci, cred că se pliază, din
punctul meu de vedere. Eu îi doresc baftă”, a declarat Marius Șumudică,
comentând numirea lui Pancu.
Daniel Pancu a mai antrenat Rapidul în perioada
2017-2020, când echipa evolua în ligile inferioare.
Acum, el revine la echipa de suflet într-un moment
delicat, cu obiectivul de a redresa Rapidul și de a construi o echipă
competitivă pentru sezonul viitor.
În cazul în care Rapid nu ajunge la o înțelegere
finală cu Pancu, conducerea clubului are un plan B, care implică aducerea unui
antrenor italian cu nume.
În paralel, România U21 se pregătește pentru
Campionatul European U21, unde va juca în Grupa A, alături de Italia, Spania și
Slovacia.
Pancu nu va putea sta pe banca naționalei la primele
două meciuri, fiind suspendat din cauza eliminării cu Elveția.
Cristi
SOMESAN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu