PNL a decis cică să intre în opoziție. Decizie aproape unanimă luată de conducerea partidului, imediat după lovitura încasată de la cei 281 de parlamentari care i-a lăsat fără premier. Năuci după izbitură, nu prea au avut mintea limpede, așa că s-au luat după vorbele celui care i-a dus spre scufundare.
A doua zi au făcut ochi și a început să le funcționeze și creierul. Au realizat ce înseamnă să nu fie în măcelărie. La ce „privațiuni” urmează să se supună din propria dorință. Și-au constatat că viitorul nu sună bine pentru ei.
Așa că s-a trecut la adoptarea unui ton mai îngăduitor față de cei din PSD, au renunțat la critici, urmează pasul următor în care își vor arăta disponibilitatea de a reveni la masa bucatelor. Dar, de ochii lumii, vor încerca să pună unele „condiții” PSD, ca să nu li se vadă pe față dorința reîntoarcerii.
Nu toți, evident. Cei apropiați de liderul căzut vor asculta sfaturile acestuia și, dacă zvonurile vor prinde cheag, nu va trece multă vreme până când îi vom vedea la braț cu cei din USR, poate chiar și la mitinguri sub zodia curcubeului.
Azi mâine o să vedeți cu numărul celor care vor revenirea la putere se mărește, zona se lărgește mai ales prin poziția primarilor din teritoriu care știu ce-i așteaptă în situația actuală dacă partidul lor nu-i la guvernare.
Prin acțiunea nesăbuită a liderului frânt sub moțiune, PNL are toate șansele să se rupă cel puțin în două tabere. Cu cât îndârjirea pierzătorilor va fi mai mare, susținând depărtarea de PSD, șansele ruperii cresc considerabil.
Situația din PNL la nivel național este foarte bine reflectată de ceea ce se întâmplă în Maramureș. Aici, cei mai cunoscuți și influenți liberali, deputatul și președintele organizației, Ionel Bogdan și senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș s-au situat de la început pe poziții diferite.
În vreme ce Bogdan a făcut permanent scut în jurul lui Bolojan, atacând permanent PSD, indiferent de subiect, Țâgârlaș a stat cuminte în banca lui și s-a ocupat de orice numai de subiectul momentului nu.
Se cam întrevede ce va urma în Maramureș după mazilirea lui Bolojan din fruntea PNL. De fapt la nivelul întregii țării...
Gr. Ciascai

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu