„Noi, poeții, suntem o sectă foarte sensibilă! Fiecare se trezește dimineața cu impresia că literatura universală a dormit peste noapte la ușa lui, desculță, așteptând un autograf. Am spart de mult oglinda adevărului și, deși cei șapte ani de ghinion n-au venit imediat, ne-au ajuns din urmă sub forma criticii literare. Sau, mai exact, sub forma lipsei ei.
Cum critica adevărată aproape a dispărut, ne-am obișnuit cu scara medicală a laudelor: bun, foarte bun, extraordinar, fantastic, genial și, în cazurile clinic mai delicate, chiar dincolo de genial. Iar când apare, rar, câte un critic care nu vine cu tămâie, ci cu bisturiul, ne bosumflăm imediat și începem să-i explicăm noi, autorii, unde a greșit el în interpretarea micii noastre capodopere nemuritoare.
Nu mă scot din rând. Ar fi prea comod. Cunosc specia din interior și știu că poetul iartă aproape orice, mai puțin faptul că cineva l-a citit cu adevărat și nu i-a confundat rana cu aureola.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu