În tăcerea asurzitoare a președintelui, am urmărit foarte atent ceea ce spune public unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi. Iar ceea ce am înțeles m-a bucurat la început, după care m-a descurajat și chiar m-a speriat în legătură cu ceea ce ne așteaptă!
M-a bucurat faptul că președintele Nicușor Dan și
echipa sa de consilieri au numai intenții bune: legile PNRR, guvernare
proeuropeană, dar și relații speciale cu SUA, trecerea la euro, pace și
prietenie între PSD, PNL, USR și UDMR vorba clasică: „Să fie bine, să nu fie
rău” și „să se-mpace”!
După care am înțeles că ne îndreptăm direct spre
Iad. Pentru că, la peste un an de la preluarea puterii în România, nici
președintele, nici consilierii săi nu au reușit să înțeleagă mecanismele
guvernării unei țări și nici atribuțiile și obligațiile unui președinte în
sistemul nostru constituțional. Au rămas la nivelul unui micro-management
potrivit pentru un orășel burghez din Elveția, nu pentru o țară din estul
Europei, aflată într-o criză economică, socială și politică fără precedent.
Să le luăm pe rând, că e vacanță și avem timp.
1.„Prioritatea o reprezintă legile PNRR, nu
Guvernul” – aceasta este opinia de la Cotroceni. Sublimă, dar, în practică,
total falsă. Legile PNRR trecute prin Parlament – ANI, decarbonizare,
biodiversitate -, în loc să rezolve ceva, au produs și mai multe conflicte
între partide, în societate și cu Bruxelles-ul.
Dacă aveam un Guvern cu puteri depline – PSD sau
tehnocrat -, le adopta prin ordonanță de urgență într-o după-amiază, iar
subiectul ar fi fost a treia știre în seara respectivă. Nu este treaba
Parlamentului să facă micro-management, așa cum nu este nici treaba
președintelui. Trebuie doar să ai un Guvern competent și cu puteri
constituționale depline.
Nu este deloc atribuția președintelui să negocieze
la Cotroceni o majoritate parlamentară. Niciun președinte al României sau al
altei țări europene nu a făcut vreodată ceva asemănător. Președintele
desemnează premierul, iar acesta trebuie să își asigure o majoritate parlamentară
atât în momentul votului de învestire, cât și la toate voturile ulterioare.
Faptul că, după 100 de zile de încercări,
rezultatele au devenit din ce în ce mai proaste – și că prestigiul și respectul
pentru funcția prezidențială sunt grav afectate din acest motiv – ar trebui să
determine Echipa de la Cotroceni să lase bunele intenții deoparte și să treacă
la o acțiune normală, care să conducă la formarea unui guvern sau la alegeri
anticipate.
Frumoasa intenție de aderare la Zona Euro nu ne
ajută acum cu absolut nimic, deoarece orice persoană care înțelege domeniul
vede că nu mai îndeplinim niciunul dintre cele cinci criterii nominale și că nu
avem nicio șansă să le îndeplinim în următorii 7–10 ani.
Exprimarea acestei intenții ne duce însă într-un alt
Iad: cel în care începem să discutăm despre potențialele efecte negative ale
unei presupuse aderări la Zona Euro, cu inevitabilele comparații privind
prețurile din Bulgaria și cu opiniile mai mult sau mai puțin fundamentate ale
politicienilor și jurnaliștilor! Așadar, este clar că nu intrăm în Zona Euro în
următorii șapte ani, dar haideți să ne certăm de pe acum – deși nimeni nu are
habar cum va arăta sistemul economic și financiar european după șapte ani de
impact al inteligenței artificiale, al crizei energetice globale și al
migrației.
Ideea că „ne este mai bine fără Guvern” este o altă
intenție sublimă a Echipei de la Cotroceni, care ne duce în Iad. Nu are sens să
ne întrebăm în ce țară din Uniunea Europeană guvernează, de 100 de zile, un
Cabinet demis de Parlament și care mai are doar jumătate dintre miniștri la
lucru.
Comparația cu Bulgaria este însă cea mai relevantă.
Acolo, în lunga perioadă de instabilitate parlamentară și guvernamentală,
întreaga putere reală a fost exercitată de un președinte foarte activ și
hotărât. Ulterior, acel președinte a demisionat din funcție, a lăsat ca
interimar o persoană loială, cu care se coordonează, și-a făcut un partid nou
și a câștigat majoritatea absolută, devenind un premier extrem de puternic și
legitim. Consideră cineva de la Cotroceni că un asemenea scenariu este posibil
în România? Dacă da, să îmi spună și mie ce fumează!
În 2025, „mantra” recitată la începutul mandatului
de noua echipă de la Cotroceni era „reducerea deficitului bugetar”. Premierul
Ilie Bolojan, în stilul său de a lua totul în serios și mot-à-mot, s-a
preocupat doar de acest aspect. Iar după un an am ajuns să ne rugăm la icoane
și cruciulițe și să sperăm că Nazare ne mai obține două-trei luni de răgaz de
la agențiile de rating, înainte de JUNK. Guvernarea unei țări este un proces
mult mai complex, mai sofisticat și mai delicat decât tăierea cu toporul, fără
anestezie, a „piciorului bolnav”!
Am sperat mereu, atât eu, cât și alți români, să
avem un președinte și un prim-ministru care să își învețe „meseria” ÎNAINTE să
ajungă în funcție, nu să se „califice la locul de muncă”! Dar românii au decis
altceva la vot, majoritatea celor care votează „cu ficatul” reușind să se
impună de fiecare dată.
Acum însă nu avem alegeri. De ce nu reușim să
guvernăm țara într-un mod benefic pentru toate categoriile electorale și
sociale și ne mulțumim doar cu „fierea” care ne este livrată zilnic, pe toate
canalele?
Cu toate intențiile bune ale alegătorilor și ale
celor aleși de ei, suntem deja în Iad. Poate reușim, totuși, să schimbăm
direcția!
Victor
Ponta

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu