Considerații culturale într-un nou număr al revistei „Constelații Diamantine”, Anul XVII, Nr. 7(191), Iulie 2026

Literatură, filosofie, istorie, artă și poezie se întâlnesc într-un nou număr al revistei „Constelații Diamantine”, Anul XVII, Nr. 7(191), Iulie 2026, redactor-șef  Doina Drăguț, secretar general de redacție Nicolae Mareș, publicație care continuă să promoveze dialogul dintre marile valori ale culturii române și universale. Cu un sumar divers și colaboratori consacrați, ediția recent apărută oferă cititorilor un itinerar intelectual de mare interes.

Deschiderea revistei este marcată de studiul semnat de Ovidiu Ghiduianu, care propune o perspectivă originală asupra lui Mihai Eminescu, analizând relația dintre vizionarismul Poetului Național și preocupările sale pentru științele exacte. Din aceeași sferă a reflecției culturale fac parte contribuțiile lui Mihai Caba despre Nicolae Steinhardt și ale Cameliei Suruianu dedicate operei lui Mircea Eliade, texte care invită la redescoperirea unor repere fundamentale ale spiritualității românești.

Prin sensibilitatea și rigoarea interpretării, Doina Drăguț („Jocul minții” și „Exercițiu de încetinire a timpului interior”) și Al. Florin Țene (despre cartea de aforisme ale lui C. Zărnescu) contribuie la promovarea valorilor autentice ale literaturii române contemporane, evidențiind rolul creatorului în dialogul permanent dintre cultură și spiritul interior.

Interesul pentru istoria ideilor și pentru patrimoniul cultural este ilustrat de studiile consacrate lui Ștefan Odobleja, precursor al ciberneticii, lui Constantin Brâncuși, precum și evocării anului 1926, unul dintre momentele fertile ale vieții culturale românești. La acestea se adaugă pagini despre paradoxismul lui Florentin Smarandache, întâlnirile memorialistice cu Iosif Constantin Drăgan, eseuri despre muzică, mitologie și dialogul dintre arte.

Critica literară ocupă un loc important în economia revistei. Sunt analizate volume și autori contemporani, între care Ovidiu Genaru, Geta Lipovanciuc și C. Zărnescu, în timp ce cronici și eseuri urmăresc dinamica poeziei actuale și raporturile acesteia cu celelalte forme de expresie artistică.

Criticul literar Gelu Dragoș recenzează volumul „Sonore” ale poetului băimărean Ștefan Herțeg, și este apreciat ca o creație lirică de mare valoare, în care poezia și muzica se împletesc armonios, transformând instrumentele muzicale și marile personalități ale muzicii în simboluri ale frumuseții, spiritualității și emoției artistice.

Generosul grupaj liric reunește autori din România și din străinătate, precum: Radu Șerban, Mircea Dorin Istrate, Jerzy Ficowski, Luca Cipolla, Adrian Grauenfels, Konstanty Ildefons Gałczyński, Florica Bățu Ichim, Dumitru Ichim și Corneliu Vasile, confirmând vocația internațională a publicației și deschiderea sa către diversitatea sensibilităților poetice.

Prin echilibrul dintre cercetarea umanistă, critica literară, creația artistică și evocarea marilor personalități ale culturii, Constelații Diamantine își păstrează identitatea de revistă culturală de prestigiu, care a trecut de mult timp granițele României. Noul număr oferă cititorilor nu doar informație culturală și analiză critică, ci și prilejul unei întâlniri autentice cu literatura, arta și valorile spirituale, confirmând rolul major al publicației în peisajul revuistic românesc contemporan. Felicitări!

Gelu DRAGOȘ, UZPR

Semnal editorial - „Constelații diamantine”, august 2024

 

Semnalăm cu bucurie colegială apariția revistei de cultură universală, editată sub egida LSR și a UZPR „Constelații diamantine, Anul XV, nr. 8 (168), august 2024.

Din nou redactorul șef Doina Drăguț s-a îngrijit, alături de colectivul redacțional, să tipărească un număr complex și variat ca tematică, în care semnează: Mădălina Virginia Antonescu, Marin I. Arcuș, Vlad Răzvan Baciu, Nicolae Bălașa, Dan Busuioceanu, Mihai Caba, Livia Ciupercă, Miguel Angel Oxlaj Cumez, Ion Deaconescu, Gelu Dragoș, Doina Drăguț, Shaip Emmerlahu, Ioan Gâf-Deac, Constantin Geambașu, Petre Gigea-Gorun, Mihai Gîndu, Stelian Gomboș, Lidia Grosu, Maria-Alexandra Iliescu, Carmen Manea, Nicolae Mareș, Gjeke Marinaj, Gheorghe Andrei Neagu, Ioan-Aurel Pop, Ioan C. Popa, Ion Popescu-Brădiceni, Victor Rusu, Tadeusz Sliwiak, Passionaria Stoicescu, Gheorghe A. Stroia, Filip Tudora, Mircea Tutunaru, Al. Florin Țene și Ioan Voicu.

Mai jos vă ofer un scurt pasaj din editorialul semnat de către președintele Academiei Române, dr. Ioan-Aurel Pop: „Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme. Astfel, există în cadrul limbii române graiul ardelenesc (transilvănean), băQăĠean, bihorean (crișean), graiul maramureșean, cel moldovean, cel muntean, cel oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpații Orientali (limita de vest), Nistru, pe alocuri și dincolo de Nistru (limita de est), Ceremuș (limita de nord) și Milcov până la ultimul segment al Dunării și Gurile Dunării (limita de sud). Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectalăúi, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română, sub forma graiului său moldovenesc. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor. Evident, treptat și după trecerea unui timp îndelungat, graiurile românești sud-dunărene, dacă nu vor dispărea, vor putea deveni limbi romanice distincte. Limba literară, născută treptat, din secolul al XVI-lea încoace, este limba-standard care se învață în școală și care subliniază - în România, în Republica Moldova și oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, EăQăĠenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. La fel, Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Astfel, un stat, care este o creație politică, nu are nevoie de o limbă specială a sa ca să poată exista. Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească”. Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ți doresc eu Ție, dulce Românie!”.

Felicitări tuturor!

                                                                                                            GDL