Începând cu data de 4 martie 2019, Compania Națională TAROM își
modifică programul de zbor pentru Baia Mare și
Satu Mare, iar aeronavele TAROM vor opera cinci zile pe săptămână de pe ambele
aeroporturi, către București și retur. Potrivit unui comunicat transmis de
compania națională de transport aerian,
reprezentanții TAROM au arătat că, în
demersurile lor, contează pe o dezvoltare echilibrată ale celor două rute,
având în vedere că aeroporturile de destinație
sunt în aceeași arie de captare. ”Dorim
să mulțumim partenerilor din Baia Mare și Satu Mare pentru întreg sprijinul acordat
dezvoltării și promovării acestor rute
către București și retur, iar călătorilor noștri
le reamintim că, în prețul biletului
TAROM sunt incluse un bagaj de cală, bagaj de mână, catering la bord și free check-in în aeroport”.
Zborurile de pe Aeroportul Internațional Maramureș au fost
reluate după aproximativ doi ani de lucrări, la începutul lunii septembrie
2018, TAROM operând, în aceste luni, cu o frecvență
de două zboruri săptămânale pe ruta Baia Mare
– București și retur. La momentul în care zborurile
Companiei TAROM au fost reluate de pe
Aeroportul Maramureș, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a arătat că a fost
dificil să fie identificate și cele
două avioane care să vină în Maramureș,
în mijlocul programului de vară, însă TAROM va face toate demersurile pentru a
crește numărul de zboruri către București, din județul
nostru.
”Vestea primită azi mă bucură și
dovedește faptul că ne îndeplinim
promisiunile făcute maramureșenilor. Așa cum am anunțat,
în urma discuțiilor pe care le-am avut
cu reprezentanții TAROM s-a decis ca,
începând cu data de 4 martie 2019, compania națională
aeriană să opereze cinci zboruri pe săptămână pe ruta Baia Mare – București și
retur, de luni până vineri. Urmează să discutăm și
despre creșterea activității Aeroportului, dar și despre dorința pe
care o avem cu toții, aceea de a aduce
înspre și dinspre Baia Mare cât mai
multe zboruri internaționale. Până în
prezent, trei mari operatori de turism vor opera zboruri din Baia Mare către
Antalya (Turcia) si retur, în perioada iunie – septembrie 2019, însă odată
finalizate lucrările care se desfășoară
în jurul aeroportului vom avea și
foarte multe curse cargo”, a declarat șeful
administrației județene, Gabriel Zetea.
CJMM