Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIII(2023),  nr. 503(1 –15 Octombrie)

 

Dragii mei enoriași!

Evoluție sau involuție? Învățam în școala generală și în liceu, că societatea este într-o permanentă evoluție, de la comuna primitivă la vremurile contemporane și tot așa mai departe, pe verticalele viitorului. Ba mai mult, pe o anumită treaptă de dezvoltare socială, va dispare statul și dreptul, așa încât oamenii se vor conduce după propria lor conștiință. Ce frumos!

Ușor-ușor, am început să văd mai bine realitățile, să-mi pun întrebări, să caut răspunsuri. Am observat că de la o epocă la alta oamenii și-au înmulțit și și-au sofisticat armele de tot felul menite să ucidă oameni. Războaiele de altădată sunt jocuri de copii în comparație cu cele de azi. Atunci mureau câteva sute sau câteva mii într-un război, azi mor zeci de milioane. Din ce în ce lumea este tot mai pornită spre conflicte, interesele politice și economice trec cu tăvălugul lor, nepăsătoare, peste oameni, peste țări, peste destine. Iadul era descris doar în cărți, în predici și-n picturi; azi îl întâlnești în teatrele de război, în lagăre, în închisori, în zonele defavorizate.

Mâncarea era curată, așa cum ne-o oferea mama-natură. Vechile scrieri vorbesc de vârste matusalemice, de sute de ani, la care ajungeau înaintașii noștri. Leacurile erau culese iarăși din natură, din plante, din pământ, din exerciții fizice. Azi mâncarea, aerul și apa  au ajuns mai poluate ca oricând de tot felul de substanțe chimice și ingrediente dăunătoare sănătății. Ni se propune să mâncăm gândaci, viermi  și alta bazaconii! Bolile de tot felul, care mai de care mai periculoase, ni se cuibăresc în trupuri pe nesimțite. Rar există om perfect sănătos. Niciodată nu au fost atâtea farmacii, atâtea medicamente,  atâția medici, dar și atâtea boli ca astăzi. Se alocă fonduri uriașe pentru arme, pentru războaie, dar tot mai puține pentru găsirea de leacuri și medicamente salvatoare. Tot felul de teorii prind teren în mintea puternicilor lumii privind reducerea populației prin războaie, boli provocate, avorturi, sterilizare, tot felul de perversiuni sexuale. Tot mai mult se polarizează lumea în bogați și săraci, în oameni care nu mai știu cum să-și cheltuiască averile și oamenii care mor de foame.

Cinstea, buna-cuviință, respectul față de semen, solidaritatea erau trăsături definitorii pentru strămoșii noștri. Nu degeaba ne-a învățat Mântuitorul, că omul de alături ne este frate și trebuie să ne purtăm frățește cu el. Alte învățături au prins teren în mintea puternicilor zilei bazate pe idei contrare, precum aceea că ,,omul este lup pentru om” și, ca atare, trebuie sfâșiat cu orice preț.  Individualismul, egoismul, singurătatea rău înțeleasă, lăcomia, setea de avere, de putere și de plăcere ne-au vârât în păienjenișuri de relații și interese meschine, străine de învățătura creștină. Practici contrare firii sunt promovate la nivel oficial, cum tot oficial sunt subminate instituții milenare, care și-au dovedit în timp utilitatea și necesitatea.

Știința s-a dezvoltat, atingând un nivel de neimaginat altădată. Asta a făcut ca să apară aparate care de care mai sofisticate, mai performante. Din păcate, cele mai multe nu urmăresc sănătatea, bunăstarea și fericirea omului, ci uciderea sau însingurarea lui.

Se vorbește în Vechiul Testament de vremea când oamenii au construit Turnul Babel, ca să-L sfideze pe Dumnezeu, ca să nu mai poată fi afectați de cataclisme naturale. Li s-au încurcat limbile, nu s-au mai înțeles și isprava lor a rămas o amintire. Se vorbește de un continent, Atlantida, pe care știința s-a dezvoltat atât de mult, încât, dintr-o eroare umană, a fost provocată distrugerea și scufundarea acelui continent cu locuitorii săi. Din toate învățăm că acolo unde Dumnezeu este alungat nu poate fi viață, statornicie, pace și fericire.

Ceea ce face lumea vremii noastre este tot o construcție fără Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. E o ambiție luciferică de a-L concura pe Dumnezeu, dar și de a-I distruge creația, în primul rând pe om. Cui folosește asta? Unui grup de puternici, care nu se sinchisesc de râurile de sânge și de lacrimi ale celor năpăstuiți? Unui grup restrâns de puternici inconștienți de catastrofele pe care le pot provoca? Diavolului și acoliților lui? Și unora și altora.

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu a plecat în concediu, nu S-a pensionat și nici n-a murit. Trebuie să înțelegem că diavolul și chibiții lui nu lucrează decât atât cât Dumnezeu le permite să lucreze. Răbdarea lui Dumnezeu nu este fără limite. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu-Și va lăsa creația nimicită de niște nemernici cu sufletul vândut tenebrelor. Prea mult l-a iubit pe om; nu degeaba Și-a dat Fiul jertfă pentru salvarea Omului. Batjocorirea creației lui Dumnezeu nu poate să fie la nesfârșit. Vor fi zvârcoliri, ucideri, prigoane, vor și sfinți, dar până la urmă Dumnezeu va ieși biruitor. Ceea ce este împotriva lui Dumnezeu și a rânduielilor Sale  nu poate să supraviețuiască, ci va pieri ca fumul. Și, totuși, mă întreb: lumea evoluează sau dimpotrivă?!

*

  Cuvinte părintești. Redăm mai jos câteva reflecții îi sfaturi ale Părintelui Ilarion Felea privind Curăția inimii:

,,Nimeni nu se poate mântui fără să-şi cureţe vasul inimii de toate gândurile şi poftele rele. Creştinismul este religia inimii curate.

Într-o zi fariseii şi cărturarii şi-au arătat mirarea că ucenicii Domnului „calcă datina bătrânilor, că nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine”. Mântuitorul, care cunoştea cât de făţarnice şi cât de necurate erau inimile lor, i-a mustrat aspru, apoi a chemat mulţimile şi le-a grăit: Ascultaţi şi înţelegeţi: nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci pe om îl spurcă ceea ce iese din gură!”

Se pare că pilda aceasta nu a fost înţeleasă. De aceea, după ce Apostolul Petru a rugat pe Mântuitorul să le-o tâlcuiască, El a răspuns: Încă şi voi sunteţi nepricepuţi? Dar nu înţelegeţi că tot ce intră în gură, trece în pântece şi apoi se aruncă afară? Iar ce iese din gură, iese din inimă şi aceasta spurcă pe om? Că din inimă ies gândurile rele, uciderile, desfrânările,  furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Acestea sunt care spurcă pe om, iar a mânca cu mâinile nespălate, nu spurcă pe om. (Mat., XV,1-20). Poate oricine înţelege că Mântuitorul aici nu se ridică împotriva spălării mâinilor înainte de mâncare. Spălarea mâinilor este o regulă de sănătate, pe care toţi suntem datori să o ţinem cu sfinţenie. Nici nu putem bănui câţi oameni, mai ales copii, îşi bagă sămânţa feluritelor boli în corp cu mâna lor, atunci când îşi duc bucătura de pâine în gură cu mâna murdară!… Iisus Hristos, acum ca totdeauna, pune preţ deosebit pe curăţenia inimii, pe partea dinlăuntru a paharului şi a blidului (Mat., XXIII,25-26), adică a sufletului. Cine mănâncă cu mâinile nespălate, nu se spurcă, ci se îmbolnăveşte. Mai vinovat e acela care are inima plină de gânduri şi pofte rele. Gândurile şi cuvintele dezvăluie inima omului. Gâtlejul varsă prisosul stomacului, gura, prisosul inimii. Cuvintele bune arată un suflet bun; cuvintele rele arată un suflet rău. Gândurile şi cuvintele rele înrăutăţesc şi otrăvesc sufletul. Acestea sunt care spurcă pe om. De ce? Pentru că gândurile şi poftele rele care se nasc în inimă, duc pe om la faptele rele. Uciderile, furturile, minciunile, desfrânările sunt tot fapte rele, spurcate, pe urma cărora trupul omului ajunge pedepsit şi sufletul pătat, vinovat, spurcat.

Chiar şi în graiul de toate zilele se spune despre omul care înjură urât, care este desfrânat, mincinos sau ucigaş, că este „om spurcat”, „om tare spurcat”, „om scârnav”, „om murdar”, „omul dracului”. Pe toate paginile ei, Sf. Evanghelie ne învaţă că omul se mântuieşte prin Harul sau darul lui Dumnezeu, prin credinţa dreaptă şi prin credinţa lucrătoare prin iubire (Gal., V,6), adică prin fapte bune. Este vădit că faptele rele spurcă şi osândesc pe om, iar faptele bune îl răscumpără şi îl mântuiesc. Credinţa fără de fapte bune este moartă, ca şi trupul fără de suflet (Iac., II, 26). Nici harul lui Dumnezeu însă şi nici credinţa nu pot să ne asigure mântuirea, dacă nu facem ordine şi curăţenie în casa inimii noastre: «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Mat., V, 8). Doar cei curați cu inima pot vedea pe Dumnezeu. Nu poţi avea lumină în casă, cu ferestrele murdare; nu poţi vedea pe Dumnezeu dacă nu ai inima curată. Inima curată de pofte şi gânduri rele e ca şi ochiul curat: vede limpede, e luminat. Inima plină de „răpire şi de nedreptate” (Mat., XIII, 28) este „o inimă rea”, o inimă oarbă, o inimă spurcată. Oricine vrea să se mântuiască, adică să facă să rodească în sufletul său harul lui Dumnezeu şi credinţa ortodoxă, e dator mai întâi să fie sincer, cinstit şi să-şi cureţe inima de gândurile şi poftele rele, din care se nasc faptele rele. În inimă e ascunsă taina şi cheia mântuirii, «căci cu inima credem, ca să ne îndreptăm şi cu gura mărturisim, ca să ne mântuim» (Rom., X, 10)”.

*

Ce mi-e mie drag pe lume! Redăm mai jos o frumoasă poezie a prietenului nostru de peste mări și țări, Domnul Ioan Miclău, din Cringila(Australia),  cu acest titlu, poezie ce trezește nostalgia autorului, dar și a tuturor celor ce au fost copii. Iat-o:

 

,,Ce mi-e mie drag pe lume,

Prieteni dragi cu vorbe bune,

O vâlcea cu lăcrimioare,

Răsăritul cel de soare!

 

Să văd roua peste câmpuri,

Mieii alergând pe dâmburi,

S-aud mierla dumbrăveană,

Cântând doina ei aleană!

 

Și mi-e drag s-aud cum bate,

Pe la cioturi scorburate

De goruni, o gheonoaie,

Repezită și vioaie!

 

Și mi-e drag să caut urme,

Ce-s lăsate-n zori de turme,

Turme albe de mioare,

Ca-n cer stele călătoare,

 

Când cu coama ca de zimbru,

Se ridică de prin cimbru

Vântul, ce ieșind în drum,

Poartă valuri de parfum!

 

La fântâna cea de piatră,

Coțofana și azi latră

Stând pe cumpăna cea veche,

Ca-n povești zmeul de veghe!

 

Când văd fumul de la stână,

Văd câmpia cea română,

Când aveam inima pruncă,

Și purtam căciulă țurcă”.

*

 Dr. Radu Iman. General pe câmpul suferinţei. Spitalul este o instituţie de care ne amintim mai cu seamă când ne copleşeşte suferinţa pe noi sau pe cei din apropierea noastră. Atunci alergăm spre el cu ce putem ca la ultima speranţă. Considerăm că oamenii aceia în alb deţin tainele vieţii, licorile miraculoase care ne smulg din mrejele morţii şi ale suferinţei. De cele mai multe ori aşa este, însă sunt şi cazuri când, în ciuda tuturor strădaniilor oamenilor în alb, nu se mai poate face nimic.

Am avut prilejul de a fi cunoscut mai din aproape Spitalul Judeţean de la Turnu Severin prin 1997. Acolo am cunoscut instituţia, dar mai ales o parte din oamenii de acolo. În primul rând l-am cunoscut pe Dl. Dr. Radu Iman, directorul spitalului. Tocmai era de gardă la secţia de chirurgie. Cu competenţă, seriozitate şi deosebită atenţie m-a consultat. În mai puţin de o oră am fost pe masa de operaţie. Anestezia fiind parţială, am putut să-l urmăresc cu teamă şi cu admiraţie. Era sigur pe sine. Câte o glumă făcea, ca să alunge încordarea momentului. Pregătirea pentru operaţie a fost un adevărat ritual. Parcă se pregătea preotul pentru Sfânta Liturghie. În timp ce îşi punea echipamentul specific, cânta. Mai bine zis fredona ca pentru sine o melodie religioasă. Parcă invoca divinitatea să-i fie într-ajutor. Când anestezia şi-a făcut efectul, a trecut la treabă. Se vedea că îi place meseria şi o face cu drag. Vorbele de încurajare adresate mie se împleteau cu comenzile scurte, precise, date asistentelor. Nimic nu trebuia să fie inutil, greşit. Toţi ştiau asta. Şi aşa a fost. Mâna de profesionist răspundea comenzilor inteligente.

Timp de câteva săptămâni apoi l-am cunoscut pe Dl. Dr. Radu Iman şi echipele de asistente ce asigurau schimburile 24 de ore din 24. Nu-mi amintesc să fi fost zi din această perioadă, în care dânsul să nu fi venit în vizită de cel puţin două ori pe zi. Îl ştia pe fiecare, cântărea situaţia clinică a fiecăruia şi încerca să-i întărească moralul şi speranţa cu câte o glumă ori o vorbă de încurajare. Dl. Iman nu avea timp de vorbă multă, de taclale. Ardelean de origine şi formaţie, ştia că seriozitatea este cartea de vizită a unui medic bun. Bolnavii îl aşteptau ca pe un înger şi nu rămâneau dezamăgiţi. Dânsul lupta acolo ca un ofiţer de rang înalt cu suferinţa şi cu moartea. Din păcate, adesea trebuia să lupte şi cu teama, cu îndărătnicia şi mai ales cu prostia multora. Cel mai greu era să lucreze cu cei care „ştiau“ mai multe decât medicii! Ceea ce a fost incredibil dar adevărat, a fost faptul că Dl. Dr. Iman mi-a refuzat, cu delicateţe şi demnitate, onorariul pe care am considerat de datoria mea să i-l ofer. Cazuri mai rare, dar cu atât mai vrednice de laudă!

Personalul secţiei de chirurgie II de la Spitalul Judeţean este format din asistenta şefă, asistente, infirmiere şi femei de serviciu. De la prima până la ultima îşi cunosc perfect atribuţiile şi le împlinesc cu conştiinciozitate. Totul se desfăşoară cu precizie de ceasornic. Nimic inutil, nimic pe bâjbâite. Fie ziua, fie noaptea, fie zi de lucru, fie duminică sau sărbătoare, în secţia respectivă, cât şi în toate celelalte secţii ale spitalului se desfăşoară activitatea în foc continuu. În orice moment poate apare cine ştie ce caz disperat. Spitalul e pregătit până în cele mai mici amănunte să facă faţă situaţiei. Au sosit acolo tot felul de bolnavi şi accidentaţi, care mai de care în stare mai gravă şi corpul medical de specialitate a răspuns prezent cu promptitudine.

Spitalul este condus de Dl. Dr. Radu Iman. Este uimitor cum are capacitatea de a se dărui atât muncii profesionale de medic chirurg, cât şi de conducător de unitate. Conducerea spitalului e grea. Problemele sunt multiple şi spinoase. Cele câteva sute de persoane de pe schema de funcţionare a spitalului, numeroasele secţii cu problemele lor, medicamentele, instrumentarul, hrana bolnavilor şi multe, multe alte greutăţi sunt rezolvate în primul rând de director. Toate s-ar rezolva însă cu bine, dar lipsa unor fonduri suficiente se resimte adesea, deşi dăruirea şi profesionalismul personalului încearcă să acopere acest aspect. Spitalul funcţionează ca o maşinărie uriaşă, menită să redea sănătatea, liniştea şi bucuria de a trăi celor ce îi bat la poartă.

Privesc azi cu alţi ochi spitalul: cu mai mult respect şi recunoştinţă, cu regretul că nu am puterea necesară pentru a face munca oamenilor de acolo mai uşoară. Nu ştiu dacă medicii, asistentele şi personalul inferior al spitalului au familii şi viaţă personală. Ştiu însă că dumnealor se topesc ca o făclie zi şi noapte, veghind la viaţa şi sănătatea celor aflaţi în suferinţă.

Un singur cuvânt poate să sintetizeze simţămintele ce le încearcă oricine trece prin spitalul de la Severin: „Vă mulţumesc!“ Fiecare rămâne cu o datorie sfântă pentru tot restul vieţii sale: a se ruga şi pentru oamenii de acolo, care se dăruiesc oamenilor.

*

File de jurnal – 7 martie 1984. ,,Am fost la Severin. Tăticu a tăiat vițelul și mămica l-a vândut la cunoștințe. Protopopul s-a arătat foarte binevoitor, lingușitor aproape față de mine.

Părintele Stelică Zoican mi-a povestit de un tânăr profesor din Izverna, care urma facultatea la București. Plecând într-un an la examene, în Craiova a văzut că o doamnă foarte frumoasă urca în tren cu mult bagaj. Repede s-a dus s-o ajute și i-a oferit loc în compartimentul în care călătorea el. Doamna i-a spus că e soția unui colonel și că soțul e plecat la Oradea pentru trei săptămâni. Profesorul a început să se întindă ușor-ușor, făcându-i declarații de dragoste. Cucoana n-a fost surprinsă, ba, mai mult, l-a invitat să locuiască la ea pe timpul cât șade la examene.

Când au ajuns în Gara de Nord, cum era și firesc, profesorul a trebuit să se ocupe de bagajele cucoanei. El nu avea decât un geamantan, destul de greu, dar cele trei ale cucoanei întreceau măsura. De! Și-a desfăcut profesorul cureaua de la pantaloni, a legat două geamantane și le-a pus pe umăr, iar celelalte două le-a luat în mâini. Astfel ambalat, a plecat după cucoana care mergea înainte, bine-merçi, cu o gentuță pe umăr. Au mers foarte mult, parcă nu se mai termina drumul. Cucoana a zis că nu mai e nevoie să ia tramvai sau alt mijloc de transport, ci că pot merge pe jos, fiind foarte aproape. Ușor-ușor, profesorului nostru i-a ieșit spuma, ca pe o mârțoagă de cal, când o bagi primăvara în plug.

Când au ajuns, în sfârșit, în fața unei vile luxoase, doamna a scos cheia din geantă și a descuiat poarta. La intrarea principală a vilei a sunat. A ieșit repede un zdrahon în pijamale și a îmbrățișat-o drăgăstos, dojenindu-o că nu dăduse telefon din gară, ca să se ducă s-o ia cu mașina. ,,- N-a fost nevoie, dragul meu, fiindcă l-am găsit pe dânsul, un om foarte cumsecade, care s-a oferit să-mi aducă bagajele!”

Zdrahonul l-a privit pe profesorul care gâfâia ca o locomotivă cu abur, care iese pe coasta Balotei și i-a zis ironic: ,,- Domnul meu, poftiți înăuntru, ca să vă servim cu ceva!” Profesorul nostru, trezit ca dintr-un vis frumos, s-a fâstâcit și s-a scuzat că nu poate să intre. ,,- Atunci spuneți cât costă oboseala dumneavoastră!” i-a mai zis soțul doamnei. ,,- Nu, nu costă nimic!” a mai zis izverceanul nostru și și-a luat geamantanul. A făcut stânga-mprejur și pe-aici ți-e drumul. Doamna intrase demult în casă, pentru că, probabil, nu-și putea stăpâni râsul, văzându-și adoratorul într-un hal ca acela. Profesorul nostru s-a jurat că toată viața lui după fuste nu va mai umbla.

Am trecut pe la Casa Corpului Didactic și l-am găsit pe inspectorul Șonea. Mi-a spus că mi-a apărut ceva în ,,Școala Mehedințiului” și-n volumul ,,Proverbis”, dar n-a putut să-mi dea nici un exemplar, fiindcă directorul C. Negreanu le avea încuiate(…).

Am făcut seara Pavecernița Mare la Bârda. Anul acesta în ambele sate a venit mult mai multă lume față de anii precedenți.

A fost o vreme de adevărată primăvară. Aproape s-a ochețit zăpada peste tot.

În oraș problema alimentelor este la fel de acută ca până acum. A fost imposibil să cumpăr o pâine. În ultimele luni a venit în brutării niște pâine parcă ar fi făcută din ciment: neagră, tare, pleoștită, de-ți trece pofta de mâncare.

Am făcut și eu cadou mamei de 8 Martie: un capot și un buchet de flori. La mulți ani, mămică!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Sf. Mănăstiri Lainici, a achitat 3.000 lei, sumă reprezentând o primă tranșă pentru cărțile ce urmează să le doneze preotul participanților la simpozionul de la Vidin; Doamna Manolea Elisabeta din Malovăț, Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda și Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: câte 200 lei; Domnul Meilă Emil din Malovăț: 150 lei; Domnul Dovlete Petrică din Tr. Severin, Domnul Marina Constantin din Malovăț și Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Mișa Flavius din Tr. Severin: 70 lei;  Doamna Sandu Aurica din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț și Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: câte 50 lei;  

Doamna Didea Elena din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult; Domnul Horodnic Tudor din Bârda a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 400 lei;   Domnul Popescu George din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 150 lei; Domnul Bazavan Dumitru din Malovăț a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 220 lei.  

*

La sfârșitul lunii octombrie vom face o vizită la Azilul-spital din Strehaia. Vom duce acolo cu acest prilej 70 porții mâncare(ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, prăjituri, suc și apă minerală). Au nevoie, de asemenea, de 70 noptiere de pat și 70 saltele cu dimensiunile de 90/2000 mm. Am sondat situația în mai multe magazine și ateliere de mobilă pentru noptiere. Prețurile au variat între 90-300 lei/buc. Până la urmă, am găsit un om al lui Dumnezeu, patronul unui atelier de mobilă, Domnul Nicolae Velișcu, care a fost de acord să ne confecționeze 70 noptiere, cu 50 lei/buc., renunțând astfel la manoperă.  Am găsit, de asemenea, un credincios, care nu vrea să i se știe numele, dar a donat 3.500 lei, costul celor 70 noptiere.

Cele mai ieftine saltele le-am găsit la prețul de 280 lei/buc. Deocamdată nu avem bani pentru ele, dar, dacă va vrea Dumnezeu să ne trimită vreun om al Său, care să facă o donație în acest sens, vom comanda și saltele,  în funcție de banii de care vom dispune. Așadar, orice donație în acest sens este binevenită.  

Domnul Voican N. Nicolae din Italia, fiu al satului Malovăț, a donat o sobă de teracotă pentru biserica din Malovăț, în valoare de aprox. 2.500 lei. Domnul Popescu Mihai din Malovăț a donat două recuperatoare de căldură. Domnul Voican Nicolae din Malovăț, împreună cu Domnul Popescu Mihai, au demolat soba veche și au instalat-o pe cea nouă. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Scrisoare lui Eminescu(IX), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1200(19 oct.), p. 12; Nicolae Iorga - ,,ambasador” al gândului și neamului românesc, în ,,Națiunea”, București”, 19 oct. 2023, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro);  ,,Scrisoare pastorală” – 502, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 15 oct. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 17 oct. 2023, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 20 oct. 2023, ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com).

Domnul Ion N. Oprea din Iași face o prezentare a volumului preotului Dvs. Aleea cu statui, vol. I în cartea sa Istorii, comentarii, miscelaneea(Adjud, Ed. Armonii culturale, 2003, vol. LXXI, pp. 29-31).

*

Simpozioane. ●Asociația Vlahilor din Bulgaria l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul internațional din zilele de 27-29 oct. la Vidin, dedicat Sfintei Cuvioasei Teofana Basarab. Preotul s-a înscris cu comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab, cea mai importantă personalitate românească din sudul Dunării. Din păcate, preotul va lipsi din parohie sâmbătă, 28 oct., dar va fi prezent duminică, 29 oct., când va oficia cuvenita slujbă. Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Sfintei Mănăstiri Lainici, s-a oferit și anul acesta să suporte costul al 100 exemplare din cartea preotului Dvs., Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe care urmează să le donăm participanților la simpozion. Dumnezeu să-l răsplătească!

●Episcopia Severinului și Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul ,,Țara Severinului – oameni, fapte, locuri”, ce se va desfășura la Tr. Severin în zilele de 30-31 Oct. Preotul s-a înscris cu două comunicări: Un manuscris inedit privind începuturile școlii din satul Malovăț și Mărturii ale localnicilor referitoare la ofițerul Nicolae Trocan, luptător anticomunist.

●Academia Daco-Română l-a invitat pe preotul Dvs., al cărui membru este, la simpozionul dedicat lui Dimitrie Cantemir, cu prilejul împlinirii a 350 ani de la nașterea domnitorului  moldovean. Simpozionul va avea loc la Craiova în ziua de sâmbătă, 9 decembrie a. c. Preotul Dvs.  s-a înscris cu comunicarea   Dimitrie Cantemir – campion al politicii și culturii române medievale. Nu era frumos ca să refuze o asemenea invitație!

*

Excursii-Pelerinaje. Marți, 3 oct., am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu – Mănăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea Dintr-un Lemn – Mănăstirea Govora – Tg. Jiu – Malovăț – Tr. Severin. Au participat 56 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Izvorul Bârzii, Colibași, Cocorova, Negrești și Godinești. Ziua fiind destul de scurtă și traseul foarte mare, nu am reușit să mai ajungem la Mănăstirea Horezu și Mănăstirea Govora. Pelerinii noștri au fost foarte impresionați de frumusețea mănăstirilor celorlalte pe care le-am vizitat, dar în special de Curtea de Argeș. Adevărată minune rătăcită pe pământ! Am văzut acolo și necropola regală și Fântâna lui Manole și peisajele mirifice. Din păcate, doar la această mănăstire a fost ghid și ne-a vorbit de istoricul lăcașului și al locurilor, în rest…. tăcere! Preotul, foarte guraliv, le-a vorbit participanților aproape tot drumul despre rolul mănăstirilor în istoria și cultura românească, de istoricul unora dintre mănăstirile vizitate, în special despre Mănăstirea Dintr-un Lemn, cunoscând date inedite, care au impresionat și pe maicile de acolo. Am lăsat pomelnice, ne-am rugat și am admirat frumusețile materiale și spirituale numeroase întâlnite la obiectivele vizitate. A fost o acțiune pastoral-misionară foarte reușită, cu atât mai mult cu cât mulți dintre participanți, în special dintre cei din alte localități, nu mai văzuseră niciodată mănăstirile respective.

Pentru joi, 9 noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț - Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg - Mănăstirea Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Biserica Densuș – Caransebeș – Mănăstirea Teiș – Mănăstirea Piatra Scrisă – Tr. Severin – Bârda. Prețul provizoriu este de 60 lei/pers. Așteptăm înscrieri.

*

Amărăciuni. Cu câțiva ani în urmă s-a făcut mare zarvă în țara noastră privitoare la icoane și cruci. S-a găsit un oarecare individ, care s-a plâns pe la toate posturile de televiziune că-i este fetița stresată, fiindcă în clasa în care învață, pe perete, este icoană și cruce. Vezi, Doamne, cât de torturată era! Cazul ajunsese pe prima pagină a ziarelor de scandal, ba chiar și în parlament s-a discutat. Până la urmă li s-a permis icoanelor și crucifixelor să mai rămână în școli! De la o vreme, a apărut o altă trăsnaie. Oameni de bine, autorități civile și bisericești, au construit cruci, pe care le-au plantat la granițele județelor, în anumite intersecții, în locuri cu mare potențial de accidente rutiere. Ele au menirea de a aminti trecătorilor că sunt creștini, că nu sunt singuri, ci Dumnezeu s-a pogorât din cer și s-a jertfit pentru fiecare dintre ei, cei din toate timpurile și din toate locurile, fiindcă i-a iubit și-i iubește. Crucea le amintește că sunt creștini ortodocși, că este vremea să-și facă și ei cuvenitele închinăciuni, să rostească o rugăciune și să-i ceară lui Dumnezeu ajutor. Așa cum din loc în loc sunt antene, care mențin activ semnalul de telefonie, radio sau internet, sunt și cruci, care mențin legătura dintre oameni și Dumnezeu. Iată, însă, că s-au găsit unii, care cer, nici mai mult, nici mai puțin, eliminarea crucilor de pe marginea drumurilor. Argumentul forte pe care-l invocă este… posibila prăbușire a crucilor peste drum și cu aceasta provocarea de accidente. Ca să vezi câtă grijă! Înainte de 1989 se dăduse o ordonanță prezidențială, ca să se elimine toate crucile de pe marginea drumurilor, fie că sunt troițe, fie că înseamnă locul unde a murit cineva, fiindcă …. induc o stare de tristețe  și deprimare călătorilor. A fost mare zarvă, adevărat război al crucilor. Iată că acum se reia, dovadă că avem de-a face cu altă Mărie cu aceeași pălărie! Facem precizarea că cei dintâi care s-au temut de Sfânta Cruce au fost dracii, apoi acoliții lor!

*

Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 5 Octombrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Curea-Drăgan Beatrice-Cataleya, fiica Domnului Curea-Drăgan Cristian și a Doamnei Curea-Drăgan Diana-Mădălina din Bârda. Să le trăiască! În ziua de 14  Octombrie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Marina Constantin din Malovăț și Doamna Robu Valentina din Oradea. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 10 Octombrie am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea Maria(89 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 4 Nov.(Bârda-Malovăț); 5 Nov.(Malovăț); 8 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 11 Nov.(Bârda - Malovăț);  12 Nov.(Bârda); 18 Nov.(Bârda - Malovăț); 19 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 25 Nov. (Malovăț-Bârda); 26 Nov.(Bârda); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@ gmail.com.  Sănătate, pace și bucurii!                                   

 Pr. Al. Stănciulescu-Bârda  

Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIII(2023),  nr. 499(1 –15 August)

 

Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu(XXI).

,,Bădie Mihai,

Pe vremea când eram și eu prin clasa a V-a sau a VI-a, vrednicul de pomenire, profesorul meu de limba română Marius Buzatu, mi-a vorbit pentru prima dată de poezia ta La mormântul lui Aron Pumnul. Începusem și eu pe atunci, olecuță Doamne, să versific. Cu simțul său critic foarte dezvoltat și cu multa sa știință de carte, profesorul înțelegea cât de copilărești sunt încercările mele ,,literare”, dar el se bucura și se entuziasma ca un copil. Mă încuraja, mă lăuda, mă îndemna să trimit din ,,creațiile” mele pe la publicațiile vremii. Într-o zi mi-a spus între patru ochi, apoi a repetat și în clasă, în auzul tuturor: ,,Când eu nu voi mai fi, să-mi faci o poezie, cum i-a făcut Eminescu profesorului său de limba română, Aron Pumnul!” Abia atunci ți-am citit poezia aceea. N-am prea înțeles-o eu așa cum trebuia, dar tema primită de la dascălul meu mi-a rămas în inimă și-n memorie. N-am fost niciodată în stare să-i scriu o poezie Domnului Marius, ci doar niște articole pe ici, pe acolo, prin care am încercat să-i reînvii memoria. Atât am putut!

A trecut vremea, Bădie, și iată că în 1990, m-au dus pașii în Bucovina ta cea frumoasă și-n  Cernăuțiul tinereții tale. I-am admirat codrii seculari ce străjuiau drumul de-a lungul a zeci de kilometri, câmpiile mănoase cu recolte bogate, satele mari cu case în pur stil românesc, formele de relief  unduioase, parcă ar fi fost mângâiate de mâna lui Dumnezeu. La hotelul ,,Ceremuș” puțin a lipsit ca să nu luăm bătaie cele trei familii ce intrasem într-un lift de la niște zdrahoni ucraineni ce-au năvălit peste noi și ne-au pus nervii la grea încercare. Prin magazine era musai să știi limba rusă ori ucraineană, fiindcă dacă le vorbeai în românește sau în ,,bucovineană”, nici nu te băgau în seamă. La fel se întâmplase și în Chișinău cu ,,moldoveneasca”. Am căutat pe la chioșcuri o revistă sau un ziar în limba română, dar n-am găsit. Azi citesc pe internet ,,Gazeta Bucovinei”, săptămânal bilingv, româno-ucrainean. Am căutat atunci în librării o carte românească, dar n-am găsit decât una, un album realizat în condiții grafice de excepție, pe hârtie bună, cu coperți groase, cu supracoperți colorate, cu multe imagini color în interior. Pe copertă scria: Bucovina. Cu puținele ruble ce ni le dăduseră de cheltuială de la O. N. T. am cumpărat-o. M-am așezat pe-o bancă și am citit primele pagini. Acolo scria, negru pe alb, că-n 1918, ,,trupele burghezo-moșierești din România au năvălit în Bucovina și au trecut prin foc și sabie 11.000 de bucovineni, anexând apoi prin forță Bucovina României”. Nu se rostea nici o vorbuliță măcar, că după prăbușirea monarhiei austro-ungare, respectiv dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C. N. B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene. Ca urmare a hotărârii „C. N. B.”, trupele române au intrat în teritoriu, ce-i drept, sub comanda generalului Iacob Zadik, consfințind actul și zădărnicind manevrele militare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale. Nu se rostea nimic nici că unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint-Germain-en-Laye încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919. Istorie și istorie, Bădie!

Am umblat atunci, Bădie Mihai, prin biserici. Era slujba în toi, dar în limbă străină, fie că era rusa, fie ucraineana, fie chiar slavona. Numai în românește nu se slujea! Am încercat să leg câteva vorbe cu trecători, pe stradă. Cei mai mulți se fereau. Le era teamă să grăiască în limba noastră!

M-am dus apoi, Bădie, la cimitir. Am căutat acolo destul de mult, dar nu m-am lăsat până n-am găsit mormântul profesorului tău, Aron Pumnul. Greu îmi este să-ți spun ce emoții am avut. Crucea străjuia ca un ostaș conștiincios un mormânt modest, năpădit de buruieni și mărăcini. Se vedea cât acolo, că nimeni nu se mai îngrijea de multă vreme de acel mormânt. Alături era un cavou somptuos, iar pe cruce era un nume greu de pronunțat, poate maghiar. Pe cavou și în fața crucii erau presărate flori proaspete. Nu erau pe cavoul acela și nici pe lângă el nici măcar frunze uscate!

Din puținele ruble cumpărasem și eu câțiva trandafiri, pe care i-am așezat la mormântul Profesorului ca din partea matale și a tuturor generațiilor care ne-am hrănit din farmecul poeziilor pe care le-ai dăruit Neamului românesc și Limbii române. Am lăsat acolo încă ceva: câteva lacrimi. Am rostit o rugăciune pentru sufletul profesorului tău și am plecat mâhnit că timpul mă presa și nu am putut să-mi fac un răgaz de două ceasuri să-i curăț mormântul. Să dea Domnul ca până astăzi să se fi găsit cineva dispus s-o facă!

Bădie, Bădie,  Aron Pumnul făcea parte din acea pleiadă de intelectuali ai Bucovinei, care au schimbat cursul istoriei acelei provincii românești. Așa a fost și-n Transilvania, și-n Basarabia, și-n România. Acei dascăli știuți și neștiuți, care au trudit la catedră și au format generații noi, cu vederi progresiste, generații care au avut un ideal și au luptat până la jertfa vieții lor pentru împlinirea acelui ideal: Unirea cea mare a tuturor românilor din toate provinciile românești. Prin ei a renăscut conștiința națională, prin ei am realizat Unirea din 1859 și cea din 1918, prin ea am realizat Independența de stat de la 1877. Mărețe vremuri, Bădie și oameni pe măsură. Prin învățământul de atunci, așa rudimentar cum era el, s-a clădit o națiune, s-a clădit o Țară, s-au dat culturii și istoriei oameni de talia matale. Dascălii erau priviți cu respect și pe bună dreptate. Nu orice neavenit intra în sistem, nu orice nulitate politică devenea ministrul educației sau dascăl la catedră. Învățătorul alături de preot erau apostolii neamului și făceau cu adevărat apostolat, fiind convinși că au o misiune sacră. Generația lui Aron Pumnul a fost generația redeșteptării. Fiecare truditor la catedră a fost ,,un luceafăr”, ,,o lumină”, iar profesorul tău ,,geniul mare al deșteptării” nației. Un bătrân înțelept spunea că un popor nu se cucerește numai cu armele; distrugându-i învățământul, îl cucerești fără vărsare de sânge și pentru totdeauna! Generația ta și a profesorului tău ne învață că învățământul clădește caractere puternice ca stânca, personalități capabile să lumineze drumul nației.

Cinstea pe care o dai magistrului tău, Bădie, te onorează și ne învață să ne cinstim înaintașii, să le cultivăm memoria, să le desăvârșim idealurile, să ne însușim învățăturile lor, să-i socotim părinții noștri spirituali și ai neamului românesc.  

Din păcate, prezentul e departe de a fi ceea ce au sperat acele generații ca să fie, dar despre asta ți-oi spune altădată.

Cu bine, Bădie și ți-oi scrie în curând!

*

Pricesne. Redăm mai jos două frumoase pricesne dedicate Maicii Domnului.

 

O, Marie, Maică Sfântă               

 

O, Marie, Maică Sfântă
Astăzi toată lumea-ți cântă
Toţi cu drag te înconjoară,
Maică Sfântă și Fecioară.

Toţi te cheamă azi pe nume
Ceru-ntreg și-ntreaga lume
Și-ți înalță cu iubire
Laudă și mulţumire.

Tu eşti cea mai scumpă mamă
Pentru toţi care te cheamă.
Eşti Măicuţa prea duioasă,
Inima cea mai miloasă.

O, Marie, Maică dulce,
Lumea-ntreagă îţi aduce
Inimi recunoscătoare
Ție - cea mai dulce floare.

Și noi, Maică preaiubită
Îţi aducem mulţumită
De aceea-ți cântăm ţie
Și-ți înălţăm preamărire.

 

O, Marie, Maică Sfântă
Astăzi toată lumea-ți cântă
Toţi cu drag te înconjoară,
Maică Sfântă și Fecioară.

Toţi te cheamă azi pe nume,
Ceru-ntreg și-ntreaga lume
Și-ți înalță cu iubire
Laudă și mulţumire.

Tu eşti cea mai scumpă mamă
Pentru toţi care te cheamă.
Eşti Măicuţa prea duioasă,
Inima cea mai miloasă.

O, Marie, Maică dulce,
Lumea-ntreagă îţi aduce
Inimi recunoscătoare
Ție - cea mai dulce floare.

Și noi, Maică preaiubită
Îţi aducem mulţumită
De aceea-ți cântăm ţie
Și-ți înălţăm preamărire.

 

     O, Măicuță sfântă

 

O, Măicuță Sfântă,

Te rugăm fierbinte,

Să ne-auzi de-a pururi

Marea rugăminte.

 

Refren:

Nu lăsa, Măicuță,

Să pierim pe cale,

Căci noi suntem fii

Lacrimilor tale.

 

Când plângeai sub cruce

Maică-ndurerată,

Te-am primit de mamă

Noi și lumea toată.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

Tu ești steaua mării

Și ajuți să treacă

Pe oricine trece,

Nimeni nu se-neacă.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

O, Măicuță Sfântă,

Cea mai scumpă floare,

Fă din fii de lacrimi

Galbeni lăcrimioare.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

Inima-ți prea sfântă

Mângâind ne strânge,

Vom uita de chinuri,

Mai mult nu vom plânge.

*

Cuvinte părintești. Redăm mai jos alte câteva reflecții ale Părintelui Pr. Cristian Deheleanu, în care ne relatează și nouă ce-a învățat dânsul de la viață. Le-am găsit pe internet: ♦Ce am învățat de la viața mea? Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu și că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi. ♦ Am învățat că oamenii din jur pot fi egoiști, irascibili, invidioși și răi. Dar oricum ar fi, eu trebuie să trăiesc frumos mai departe! ♦ Am învățat că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit! Sfinții sunt miei trimiși în turma lupilor! ♦ Am învățat că nu trebuie pus totul la inimă. Inima nu e magazie…♦ Am învățat că iluziile sunt gratis. Dar dezamăgirile le plătim cu un preț mult prea scump! ♦ Am învățat că, deși ar putea să mă ferească, Dumnezeu îngăduie să fiu rănit. ♦ Am învățat că rănile sunt găuri prin care intră lumina. Oamenii „ciuruiți” de Dumnezeu sunt plini de Cer! ♦ Am învățat că oricâtă durere aș simți, nu trebuie să devin o durere pentru ceilalți. ♦ Am învățat că acolo unde sunt prăpăstii între oameni nu e eficient să ridici garduri, ci să construiești poduri. ♦ Am învățat că orice vârf aș cuceri nu trebuie să mă opresc. Urmează altul și mai înalt. ♦ Am învățat că Dumnezeu nu alege oamenii desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. ♦  Știu multe lucruri, multe locuri frumoase. Dar maximum de frumusețe este Dumnezeu. Dincolo de El nu mai este nimic. ♦ Știu unde mă voi duce: ACASĂ! Ce am învățat eu până acum…, că mai am multe de învățat!"

*

Alexandru Elian. Demult am vrut să scriu despre profesorul meu Alexandru Elian, dar n-am putut. O personalitate prea complexă pentru a fi cuprinsă în cele câteva rânduri din articolul de faţă. O fire robustă şi fizic şi intelectual, cum n-am prea avut ocazia să văd multe în viaţă. Ne preda la facultate Bizantinologia.

Îl vedeam pe stradă. Era înalt, potrivit de gras, cu privirea întotdeauna îndreptată cu mult mai sus de linia orizontului, pierdut în gândurile sale. Când îl salutam, tresărea surprins, înclina uşor capul şi saluta cu un zâmbet fugar. La cursuri vorbea liber. Totul la el părea ca o depănare de amintiri. Îi era atât de familiară materia predată, încât părea un bunicuţ ce le spune copiilor poveşti cu feţi frumoşi. Dintr-o materie seacă, plină de nume şi de date făcea o istorie plină de viaţă, cu problematizări şi picanterii, cu caracterizări de personaje, cu multe, multe istorioare plăcute şi pline de farmec din viaţa bizantină. Reuşea să reînvie o lume demult apusă, iar mintea noastră de tineri realiza un film extraordinar al acelor vremuri, fiindcă regizorul avea tact de maestru şi ştia cum să conducă acţiunile.

Cursul propriu-zis (suportul de curs) era la bibliotecă: un dosar cu cca. 20-30 de pagini dactilografiate pentru fiecare semestru. S-ar fi crezut că este cel mai uşor curs, dar nu era deloc aşa. Spre deosebire de ceea ce ni se spunea în sală, cursul era stufos şi plin de informaţii. Dacă l-ai fi învăţat pe dinafară pentru examen, erai departe de a afirma că eşti pregătit la Bizantinologie.

Profesorul Alexandru Elian avea metoda lui de examinare. Făcea bilete rareori, probabil când i se cerea în mod expres de către conducerea facultăţii. În mod obişnuit venea la examen fără bilete. Când îţi venea rândul, numai ce-l auzeai: „- Ia spune tu, drăguţă, ce ştii mai bine!“ Studentul îşi alegea o personalitate, o perioadă din istoria bizantină. „- Foarte bine, foarte bine, ia spune ce ştii!“ Spuneai într-un minut sau două ceea ce citisei în curs, după care tăceai. „- Ha, ha, ha, drăguţă, apoi împăratul… este o somitate în istoria bizantină. Dacă te-ai fi dus la bibliotecă şi ai fi citit cartea lui cutare şi a lui cutare ai fi aflat…“ Şi începea să spună multe şi de toate, încât examenul fiecăruia se transforma într-un nou curs. Dădea note mici şi le cântărea îndelung, după criterii numai de el ştiute.

Profesorul Elian era secretar la Academie, la Institutul de Studii Sud-Est-Europene. Era apreciat în lumea istoricilor ca un cărturar de mare calibru. Şi el ştia asta. Avea o mândrie a lui rar disimulată. Când îi spunea câte un student că la limba greacă, spre exemplu, a învăţat ceva deosebit de ceea ce ne spunea dânsul la un moment dat, profesorul Elian trecea la tablă, scria în greacă cu o uşurinţă uimitoare, făcându-ne să credem că e grec din tată-n fiu, iar la urmă ne spunea: „- Drăguţă, dacă va zice cineva că este altfel, să-i spui că profesorul Elian ţi-a spus aşa!“ Aşadar, „magister dixit!“

A scris extrem de puţin în viaţă. Doar câteva articole şi studii formează opera lui. Puţine, dar acelea sunt căutate cu sfinţenie de istorici. Părerea lui Elian într-o problemă de istorie era literă de Evanghelie pentru ceilalţi. Nu am găsit pe unul până acum, care să aibă curajul să-l contrazică pe profesorul Elian în probleme de istorie. Fusese secretarul lui Nicolae Iorga în tinereţe. Am stăruit mult de dânsul în corespondenţa ce-am purtat-o după facultate, ca să-mi dea câteva pagini cu amintiri despre Nicolae Iorga pentru volumul ce-l aveam în lucru, dar n-am reuşit să-l conving. Mereu amâna, mereu se scuza, dar la lucru nu trecea.

Nu şi-a făcut ucenici. Era omul atât de absorbit de studiile sale, încât vrea un ucenic cel puţin tot atât de pregătit ca dânsul. Nici nu s-a căsătorit, tocmai pentru a se putea dedica în întregime ştiinţei.

Nu toţi studenţii erau încântaţi să aibă un asemenea profesor. Corigenţele şi repetenţiile din cauza Bizantinologiei erau multe şi asta îl făcea antipatic celor mai mulţi dintre studenţi. Se spune că într-un an, când mai mulţi erau ameninţaţi cu corigenţa, i-au pus studenţii gând rău. L-au urmărit şi au văzut la ce adresă locuieşte. Au dat telefon la salvare: „- Alo, sunt profesorul Elian şi am infarct. Vă rog să veniţi urgent să mă luaţi la spital de la adresa cutare…!“ În câteva minute a venit salvarea. Au sunat la uşă. Aveau şi targa. Profesorul a ieşit mirat. I-au spus că s-au prezentat să-l ducă la spital. „- Dar eu sunt perfect sănătos, drăguţă!“ A trebuit să plătească salvarea pentru anunţ eronat. Supărat, a lăsat jumătate din studenţi corigenţi. Cazul a ajuns până la patriarhul Justinian. Acesta l-a chemat şi i-a spus: „- Domnule profesor, noi facem preoţi, nu somităţi în Bizantinologie!“ Cu chiu cu vai, a mai trecut din ei până la urmă.

Profesorul Alexandru Elian impune prin cultură, eleganţă, seriozitate, sobrietate. Cel care l-a cunoscut pe dânsul ştie că a cunoscut un Om, un profesor adevărat. De câtva timp s-a stins din viaţă, dar pentru toţi foştii lui studenţi se identifică cu însuşi obiectul predat: Bizantinologia. El parcă venea din însăşi lumea bizantină, de la curţile împărăteşti de la Constantinopol, suveran desăvârşit al materiei predate, om cu maniere imperiale, meditând, competent şi grav, la curgerea vremii şi civilizaţiilor. Istoric şi filozof al istoriei şi al vieţii deopotrivă, mulţumindu-se cu puţin în plan material, dar nelimitat în cel spiritual, Profesorul Elian ne-a rămas un punct de reper major în formarea noastră, a zecilor de generaţii ce i-am fost studenţi cândva.

*

File de jurnal – 5 febr. 1984. ,,A nins toată noaptea. Zăpada are aproape o jumătate de metru. M-am dus la Severin, la conferința de orientare, dedicată a 125 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Înainte de conferință am vorbit cu episcopul-vicar Damaschin Severineanul, alias Dumitru Coravu. Venise să prezideze conferința de la Severin. Mi-a spus mai multe în legătură cu lucrările tipărite. M-a apreciat că, deși izolat, am reușit, totuși, să fac extraordinar de mult, ceea ce constituie, după expresia dumnealui, un merit. Lucrările sunt apreciate întotdeauna după adevărata lor valoare și în primul rând după conjunctura politico-ideologică în care se situează. Dumnealui a avut o monografie a Mănăstirii Peri din Basarabia ca lucrare de seminar pentru anul III la doctorat. Lucrarea primise ,,BT” - ul de la departament, dar a fost întârziată la redacție, așa încât, trecând conjunctura prielnică, n-a mai putut fi publicată. Cu multă greutate a reușit s-o înlocuiască cu una din anul I, ca să fie publicată și astfel și dumnealui să poată trece anul.

Episcopul mi-a spus un banc. Cică președintele sovietic, cel american și cel român s-au adunat undeva, la o recepție. Cel american a spus că ei au câte o bombă pentru fiecare pământean, cel sovietic s-a lăudat că ei au câte un tanc pentru fiecare european, iar cel român a spus că ei au câte un drapel pentru fiecare cetățean al țării. Cei doi au rămas nedumeriți de afirmația românului și l-au rugat să le explice pentru ce le trebuie românilor atâtea steaguri. Răspunsul a venit prompt: ,,- Ca să vadă dincotro bat vânturile!”

Conferința a fost ținută de preotul Brumaru. A fost o conferință foarte bine documentată. S-au înscris mulți preoți la cuvânt. M-am înscris și eu, de fapt protopopul mă trecuse din oficiu. Am apreciat metoda istoriografică românească a ultimelor decenii de a trata fenomenele istorice în mod unitar cu întregul context istoric, ci nu doar ca pe niște accidente istorice. Am făcut o scurtă analiză a ideii de unitate la români în epoca modernă, legând momentul 1859 cu cel din 1918. Am analizat succint raportul dintre național și internațional cu referire specială la 1859 și am subliniat câteva dintre perspectivele pe care deschidea românilor momentul 1859.

A vorbit episcopul, dar mi s-a părut ceva dezlânat, cu excepția referințelor la episcopii moldoveni din preajma evenimentelor de la 1859. A vorbit și inspectorul Gheorghe Hâncu. Deși protopopul i-a apreciat apoi referința ca o ,,magistrală lecție de istorie”, cele spuse de inspector, profesor de istorie, au fost generalități simpliste, fără substanță. Greșeli de fond și formă au fost numeroase. Cu acel prilej am aflat și eu că după retragerea trupelor romane de pe teritoriul Daciei ,,națiunea română a continuat să existe fără întrerupere pe aceste meleaguri” etc. etc. De! Istorie și istorici, ce să-i faci!

Am vorbit cu starețul Mănăstirii Schitul Topolnița, Părintele Grațian Radac(…). Părintele Puiu Ciolan din Șimian mi-a spus că o cunoaște ,,personal” pe Ana Mureșan, ministrul Comerțului Interior, dar cu toate acestea nu i-a putut aproba să ia ,,Dacia” cu prioritate. Probabil a văzut-o a televizor! Părintele Nicolae Jinga a afirmat că Doman este ,,unul dintre cei mari prozatori ai zilelor noastre!” Domnul Mite Măneanu mi-a cerut câteva numere din revista ,,Mitropolia Olteniei”. Am discutat cu dânsul despre revista ,,Orizont” de la Timișoara.

Am reușit și eu să-mi iau cota de benzină pe luna februarie(15 litri). Mătușă-mea Pârvănescu Elena, soția unchiului meu Ion Pârvănescu, este în spital, operată(…)”.

*

Ajutoare și donații. ●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 1.600 lei pentru mesele, scaunele și băncile ce urmează să le ducem la azilul de la Șișești; Doamna Eugenia Pârvuceanu  din Gârla Mare(MH) și Doamna Doina Vasilca din București, fiică a satului Malovăț: câte 130 lei; Domnul Sava C. Marius din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț și Domnul Filip Florin, fiu al satului Malovăț, Domnul Mema Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Crăciun Ana-Maria din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Domnul Dăncilă Gheorghe Alexe din Tr. Severin: 50 lei.

Domnul Sava I. Marius din Malovăț a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 400 lei; Domnul Ghilerdea Sevastian din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 300 lei.   

●Domnul Belega Gheorghe din Malovăț, Domnul Ing. Marin Zăuleț din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Nicolae Victoria din Tr. Severin au donat câte un televizor pentru Azilul de la Bâcleș. Am mai cumpărat unul nou și le vom duce pe toate la Azilul de la Bâcleș în următoarele zile.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

●La sfârșitul lunii august vom face o vizită la Azilul de la Șișești. Pe lângă mâncare, au nevoie de trei mese, 12 scaune și trei bănci. Vom încerca să rezolvăm problema.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 498, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 20 aug. 2023(https://bentodica.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 21 aug. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 21 aug. 2023, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 24 oct. 2023, ediție și on-line(http://www. observatorul.com); Eșecuri diplomatice, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1192(24 aug.), p. 12; Ofertă de carte – august 2023, 27 aug. 2023(pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 20 aug. 2023(https://bentodica.blogspot.com); Unirea din noi, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XV(2023), nr. 1193(31 aug.), p. 12;

*

Simpozioane. Episcopia Severinului și Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul Țara Severinului – Oameni, fapte, locuri,  ce se va desfășura la Tr. Severin în zilele de 30-31 octombrie a. c. Preotul s-a înscris cu două comunicări: Un manuscris inedit privind începuturile școlii din Malovăț și Mărturii ale localnicilor privind pe ofițerul Nicolae Trocan, luptător anticomunist.   

*

Zâmbete. ☺Orice-am zice, peste câteva zile vom fi cu toții-n luna a noua! ☺Într-un restaurant din București un domn se adresează unui tip beat: ,,– De ce beți atât de mult? Conform statisticilor, de la alcool moare fiecare al cincilea bucureștean!” ,,- Nu-mi pasă, eu sunt din Vaslui!” ☺Soția: ,,– Dragule, fă-mi un compliment!” Soțul: ,,– Ai un bărbat extraordinar!” ☺Odată am fost și eu pe drumul cel bun, dar a fost aglomerație și m-am întors! ☺Am și eu o întrebare… De unde știu pastilele unde te doare? ☺Cercetătorii ardeleni au descoperit că oricâtă mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbată. ☺Proverb ardelenesc: „Românul are minte multă, da’ nu tătă-i bună!” ☺Românii sunt precursorii operațiilor de schimbare a sexului. Așa se explică vorba aia din bătrâni: „Te-ai dus bou și te-ai întors vacă.” ☺Cu cât gândesc mai mult, cu atât mă întreb dacă-mi folosește la ceva[Platon]; ☺Dacă ieșim împreună la un grătar, înseamnă că suntem prieteni de mici…?! ☺Doar românii, la întrebarea: „Ce faci?”, îți răspund: „Nimic, sunt la muncă” .

*

Excursii-Pelerinaje. ►Pentru marți, 29 August, cu prilejul hramului Mănăstirii Topolnița, parohia noastră pune la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine dorește să meargă, este binevenit, cu condiția să se înscrie mai înainte, pentru a nu depăși capacitatea autocarului.

►Pentru joi, 31 August, organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Malovăț -Tr. Severin - Mănăstirea Vodița - Mănăstirea Orșova - Mănăstirea Mraconia - Valea Dunării - Mănăstirea Nera - Mănăstirea ,,Sf. Ioan” - Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Țara Almășului - Bozovici - Mănăstirea Putna - Cascada Bilgăr – Orșova - Tr. Severin-Malovăț. Prețul:   60 lei/pers.

►Pentru joi, 5 oct., organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu – Mănăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea Dintr-un Lemn – Mănăstirea Govora – Tg. Jiu – Malovăț – Tr. Severin. Prețul este 70 lei/pers. Așteptăm înscrieri.

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să vopsim acoperișul bisericii din Malovăț.

*

Spovediri. Împărtășiri. În zilele rânduite și nu numai am spovedit și împărtășit: 11+2+27+1+48+2=91 enoriași. Intre aceștia 43 au fost copii.

*

Înmormântări. În ziua 8 August am oficiat slujba înmormântării pentru Mucioniu Elena(91 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Anunț. Începând cu 1 Sept., slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 9.00.

*

Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 2 Sept.(Bârda-Malovăț); 3 Sept.(Bârda); 8 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 9 Sept.(Malovăț-Bârda); 10 Sept.(Malovăț); 14 Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț);  14 Aug.(spovedit și împărtășit copiii în Malovăț); 16 Sept.(Bârda - Malovăț); 17 Sept.(Bârda); 23 Sept.(Bârda-Malovăț); 24 Sept.(Malovăț); 30 Sept.(Bârda - Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. 

Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!    

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXIII(2023), nr. 489(1 –15 Martie)

 

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul zilei de 8 Martie urăm mamelor, bunicilor, surorilor, soțiilor, fiicelor noastre și tuturor femeilor  din lume sănătate, bucurii, împliniri și numai bine!

Să ajute Dumnezeu ca glasul, puterea și influența lor să contribuie mai mult la alungarea răului din lume, a urii dintre oameni și popoare, a dezmățului și imoralității din zilele noastre. Dumnealor au o misiune sfântă în planul lui Dumnezeu pentru lume, aceea de a ocroti viața, de a da naștere și bună educație copiilor, de a face viața mai frumoasă și idealurile lumii mai mărețe. Dumnealor au misiunea de a apropia lumea mai mult de Dumnezeu. Ajută-le, Doamne, să-și poată împlini această misiune!

La mulți ani, Doamnelor și Domnișoarelor!

*

Două singurătăți. În Duminica a doua din Postul Mare este rânduită Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, iar în Duminica a patra după Paști Evanghelia vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

Vindecarea a doi oameni de către Mântuitorul. Între atâtea vindecări pe care le-a făcut, nu ar părea ceva ieșit din comun. Și, totuși, despre astea aș vrea să vorbesc.

S-ar părea că ar fi vorba de doi oameni care sufereau de aceeași boală. Cei mai mulți socotesc că ar fi vorba de paralizie, deși multe alte boli pot țintui pe cineva la pat. Important este că erau la fel de neputincioși, la fel de neajutorați și la fel de singuri în fața suferinței. Sfânta Evanghelie nu ne spune dacă cei doi aveau familii, părinți, soții, copii. Aflăm doar de cel de la scăldătoarea Vitezda, că aștepta acolo de…. treizeci și opt de ani! Dumnezeule! Să suporți o boală atât de cumplită atâția ani, să trăiești din ceea ce se-ndură alții să-ți arunce ca unui câine, să fii călcat în picioare de cei ce se îngrămădeau să se arunce în apă și de însoțitorii lor, să faci eforturi disperate de fiecare dată când se tulbura apa și niciodată să nu poți ajunge să-ți afli izbăvirea, sănătatea, e cumplit! Și, totuși, el nu renunța.

Nu știm de câți ani era bolnav cel din Capernaum, știm doar că era dus încoaci-încolo cu patul. Nu știm dacă cei patru bărbați care-l duceau îi erau rude, vecini, prieteni, slugi. Important este că aceia erau hotărâți să-l ajute până-n pânzele albe ca să-și  recapete sănătatea. Auziseră de puterea dumnezeiască a lui Iisus, de minunile pe care le făcea El și fac tot ce-i omenește posibil ca să-l ducă pe bolnav la El, să-l salveze. Bolnavul din Capernaum nu este atât de singur și neajutorat ca cel de la Vitezda. Amândoi erau înconjurați de semeni de-ai lor, numai că cel din Capernaum este ajutat de apropiații lui, cel de la Vitezda este călcat în picioare, neauzit, nevăzut și nesprijinit de oameni. Amândoi suferă cumplit de bolile lor, numai că cel din Capernaum suportă suferința mai ușor, fiindcă cei din jur îi dau o rază de speranță, o mângâiere, îi sunt alături, pe când cei de la Vitezda ar fi fost mai bucuroși dacă bolnavul cu pricina ar fi murit și i-ar fi lăsat în pace, nu i-ar mai fi încurcat.

Din Evanghelie nu aflăm dacă cei doi erau oameni credincioși, dacă se rugau. Totuși, amândoi mai nutreau o speranță. ,,- Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare!” zicea bolnavul de la Vitezda. Nu avea, dar spera că într-o bună zi se va găsi și acel om. Așteptase atâția ani, dar nu-și pierduse nădejdea, nu căzuse în disperare, nu se lăsase să moară, nu-și provocase moartea. Vorba lui este vorbă de om normal, care analizează corect situația în care se află. Știe ce-i lipsește: omul cu suflet, omul care să-l ajute, omul care să-i redea speranța. Bolnavul din Capernaum e-n aceeași situație, numai că pe el îl încurajează cei din jur, ei îl conving că nu-i totul pierdut. Lucrul acesta îl face să suporte boala mai ușor, suferința să nu-i fie atât de grea. Însoțitorii lui nu sunt lași: încurajările lor nu constă doar din vorbe, ci și din fapte. De îndată ce află că Domnul Iisus a ajuns în orașul lor, iau targa cu cel bolnav, suportă greutatea și arșița zilei, înving îmbulzeala mulțimii, ba chiar se urcă pe casă, sparg acoperișul și coboară targa cu bolnavul în fața lui Iisus. Sunt în stare să se ducă cu bolnavul până la Dumnezeu să-i recapete sănătatea. Hotărârea lor, eforturile, dârzenia de a duce lucrurile până la capăt, ne fac să credem că erau niște oameni credincioși. Rezultatul credinței lor nu a fost zadarnic. Speranța lor s-a împlinit: bolnavul lor a fost vindecat. Iisus nu s-a supărat, așa cum ar fi fost omenește justificat, ci, dimpotrivă, cu calmul Său caracteristic, ,,văzând credința lor”, i-a zis bolnavului: ,,Fiule, ție-ți zic, scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” Ce bucurie! Să vezi un om țintuit la pat de ani de zile că se ridică singur, își ia patul în spinare și pleacă spre casa lui….! Este extraordinar! Numai Dumnezeu putea face o asemenea minune. Interesant însă e și faptul că bolnavul nici măcar nu-I mulțumește lui Iisus. Ar fi fost de așteptat. Știm de la cei zece leproși că a rămas mâhnit, când a văzut că doar unul s-a întors să-I mulțumească. Nu știm nici dacă cei patru care-l aduseseră pe bolnav I-au mulțumit.

Bolnavul de la Vitezda șade în mijlocul oamenilor, dar e cumplit de singur. Nimeni nu-i dă o mână de ajutor, deși el speră. Credea în Dumnezeu? Nu știm. Iată că atunci când era mai singur, vine la el Însuși Dumnezeu. Nechemat! Erau și alți bolnavi acolo, care așteptau tulburarea apei, dar Iisus vine doar la el. Bolnavul spera că cineva îl va ajuta să intre în apă, când se tulbură apa; Iisus îi spune: ,,- Ia-ți patul tău și umblă!” Cel ce era Stăpânul vieții și al morții, cel ce făcuse lumea cu puterea Lui, nu mai are nevoie de ajutorul îngerului care tulbura apa. El are puterea Lui, are putere vindecătoare în Sine și o împărtășește cui vrea și când vrea El. Nici acest bolnav nu I-a mulțumit lui Iisus pentru vindecare. Când s-au întâlnit în templu, mai târziu, Iisus i-a spus: ,,- Iată, te-ai făcut sănătos! De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție și mai rău!” Omul, în loc să cadă în genunchi și să-I mulțumească, L-a arătat iudeilor că El este cel ce l-a vindecat în ziua de sâmbătă, adică Iisus este vinovatul, pe El să-l pedepsească iudeii că a încălcat legea. Mare e răbdarea lui Dumnezeu!

Recapitulând cele de mai sus, reținem că este nevoie să fim aproape de cei în suferință, de cei bolnavi trupește sau sufletește, să-i ajutăm, să-i mângâiem, să-i ducem la medic, să le dăm tratamentul de care au nevoie, să ne rugăm pentru ei și pentru sănătatea lor, indiferent dacă ne sunt rude, colegi, cunoscuți. Acolo unde dăm ajutorul nostru, Dumnezeu nu rămâne indiferent și ne ascultă rugăciunea, ne vede strădania, ne împlinește cererea. Acolo unde omul este singur, fie că nu mai are pe nimeni, fie că toți l-au părăsit, să nu-și piardă speranța. Când nu mai vin oamenii la el, vine Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu vine cu mâna goală în vizită. Îi aduce exact ce-i trebuie mai mult: vindecarea, sănătatea, mântuirea. Măcar să-I mulțumim!

*

Prof. Olga Buzatu. N-am crezut că va veni vremea, când  despre Doamna Olga se va vorbi la trecut, ca despre cineva care a plecat dintre noi. Și, totuși, iată că a venit și acel timp! Nu credeam că acel zâmbet aproape permanent, acea bunătate maternă se va stinge într-o zi.

Așa am cunoscut-o cu mai bine de cincizeci de ani în urmă. Venise cu familia în Malovăț de mai mulți ani. Se stabiliseră acolo, se obișnuiseră cu oamenii. Îi cunoșteau pe toți și erau cunoscuți și iubiți. Participau nestingheriți la clipe de bucurie și de durere ale localnicilor, învățau, cununau, moșeau, petreceau, într-un cuvânt se înfrățiseră cu oamenii  satului, parcă ar fi fost de acolo de când lumea.

Veniseră de prin Gorj, dar nimeni nu-i socotea venetici, ba, dimpotrivă, erau de-ai noștri. Organizau serbări, piese de teatru sătesc, încercau să facă viața mai frumoasă, încercau, pe cât le era posibil, să trezească interesul față de cultură.

La școală Domnul Nicolae Buzatu era director. Doamna Olga mi-a predat Geografia și Botanica. La orele domniei – sale se învăța carte. Nu bătea pe nimeni, nu dădea note rele, dimpotrivă. Avea însă un fel de a fi, un anumit tact pedagogic, care-l făcea pe cel leneș să învețe și pe cel mai zurbagiu să se potolească. Ne iubea pe toți și se bucura când intra în clasă. Ne era dragă și o doream tot veselă și zâmbitoare. Dacă vreunul nu învăța sau nu era disciplinat, Doamna Olga se întrista. Tristețea dumneaei era mai dureroasă decât o palmă pe obraz. Erau prea frumoase orele acelea, ca să le profanăm prin lene, indisciplină sau alte copilării. Era vreme de învățat, era vreme de glumit la orele dânsei.

Geografia era un obiect destul de greu, dar cu Doamna Olga era ușor și frumos. Când vedea că ne poticnim la urcuș, organiza concursuri pe clase. Ne aducea tot felul de broșuri și reviste, cu care ne răsplătea răspunsurile bune. Multe din întrebările și răspunsurile de la acele concursuri îmi mai stăruie și azi în amintire, iar în biblioteca mea mai întâlnesc și azi broșuri de la Doamna Olga.

În clasele de liceu și seminar puține cunoștințe mi-au trebuit să mai adaug la geografie față de cele ce-mi rămăseseră de la Doamna Olga. Am călătorit, mai târziu, țara în lung și-n lat, dar o mare parte din bucuria călătoriilor am filtrat-o prin sufletul elevului cu lecția învățată la orele de geografie.

La o oră de Botanică ne-a vorbit despre toporași (tămâioare) și ne-a precizat, printre altele, că din această floare se extrag parfumuri foarte scumpe. Atunci, privind undeva în zare, peste noi și peste ani, ne-a spus: ,,- Poate într-o bună zi și dintre voi se vor ridica doamne, care vor folosi parfum de toporași, sau domni, ale căror soții se vor parfuma astfel! Atunci veți trece pe lângă mine, care voi fi o băbuță urâtă, cocoșată și zgâită, și vă veți face că nu mă mai cunoașteți!”

Nu știu dacă dintre numeroasele generații de elevi și eleve ale dumneaei a folosit vreunul sau vreuna parfum de toporași, dar știu că aproape niciunul n-a văzut-o pe Doamna Olga bătrână, cocoșată și zgâită. S-a retras demult din văzul lumii, sfioasă și tăcută și a așteptat în liniște și suferință momentul marii treceri. A vrut să ne lase imaginea sa de altădată neclintită în memorie, imaginea de pe când era tânără, frumoasă, zâmbitoare. A trebuit să aflăm din ziare că a vrut să plece dintre noi. N-a reușit să ne părăsească pe deplin, căci o bună parte din ființa Domniei-sale a rămas risipită în miile de suflete ale foștilor săi elevi.

Vă mulțumim pentru tot și pentru toate și vă sărutăm memoria, Doamnă! Dumnezeu să vă așeze printre florile pe care le-ați iubit atât!  

*

Cuvinte părintești. Suntem în Postul Mare al Sfintelor Paști și socotim potrivit să lăsăm pe Sfinții Părinți să ne vorbească și să ne sfătuiască despre felul cum trebuie să ne comportăm în biserică: ,,Când ne adunăm la un loc cu fraţii noştri şi săvârşim jertfele divine cu preotul lui Dumnezeu, trebuie să nu uităm respectul şi disciplina pe care le datorăm, să nu facem rugă­ciuni pretutindeni cu cuvinte nepotrivite, ci să ne adresăm lui Dumnezeu cu smerenie, nu cu glas zgomotos, fiindcă Dumnezeu n-ascultă vocea noastră, ci inima noastră şi n-are nevoie de strigăte, cel ce ne cunoaşte gândurile”(SF. CIPRIAN); ,,La biserică să vină atât femeia, cât şi bărbatul îmbrăcaţi cuviincios, cu mers neticluit, păstrând tăcerea, stăpâniţi de dragoste nefăţarnică (Rom., 12,9), curaţi la trup, curaţi la inimă, pregătiţi ca să se roage lui Dumne­zeu”(CLEMENT ALEXANDRINUL); ,,Cei ce intrăm în casa Domnului să nu umblăm în­coace şi încolo cu mintea, ci dimpotrivă, omul nostru cel dinlă­untru să fie ocupat cu contemplarea şi rugăciunea”(SF. EFREM SIRUL); ,,Sârguiţi-vă a vă aduna cât mai des la euharistia lui Dumnezeu şi meditaţi la slava Sa, căci dacă vă adunaţi deseori la aceasta, se nimicesc puterile satanei, şi în unirea credinţei voastre piere înrâurirea lui cea rea”(SF. IGNATIE); ,,Preotul, în pregătirea preaînaltei jertfe, ne cheamă să binecuvântăm pe Dumnezeu pentru lumea întreagă, pentru cei care ne-au precedat în viaţă şi pentru cei care trăiesc încă, pentru generaţiile trecute şi pentru generaţiile viitoare. Acest sublim elan ne înalţă de pe pământ, ne transportă în cer şi din oameni ne preface în îngeri, căci îngerii alcătuiesc coruri şi nu încetează de a slăvi pe Dumnezeu pentru bunurile pe care ni le-a dat, ei cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca, 2, 14). Dar, ce ne importă în clipa în care nu mai locuim pământul, în care nu mai suntem oameni? Mult! Nu vă îndoiţi, este un mare bine pentru noi, fiindcă sun­tem astfel formaţi pentru iubirea semenilor noştri, a privi intere­sele lor ca pe propriile noastre interese(…); ,,Altădată, casele erau biserici, astăzi biserica a deve­nit o simplă casă; altădată casele nu adăposteau lucruri lumeşti; astăzi, în biserică nu sunt lucruri ale cerului, ci se introduc pre­ocupările vieţii publice. Când Dumnezeu vă vorbeşte, în loc de a asculta în tăcere, voi, dimpotrivă, vorbiţi de lucruri profane; şi dacă ar fi cu privire la propriile voastre afaceri! Dar voi spu­neţi şi ascultaţi lucruri care nu vă privesc nici într-un fel. Iată ceea ce îmi smulge lacrimi şi mi le va smulge mereu(…). Bărbatul să facă parte femeii sale şi tatăl fiului său din cele ce va fi auzit aici (la biserică), să ceară de la ei reciprocitate, să fie între toţi un perpetuu schimb de bunuri spirituale... Nu cer să fie luaţi copiii de la studiile lor obişnuite, nici ca bărbaţii să renunţe la treburile publice. Ceea ce vă cer, este ca din şapte zile să consacraţi una Suveranului vostru Stăpân(…). Nu aveţi case, unde să trăncăniţi? Defăimaţi Bise­rica lui Dumnezeu şi corupeţi pe cei ce vor să fie înţelepţi şi li­niştiţi. Este plăcut ca prietenul să-ţi vorbească, ca unor cunos­cuţi, dar în casă, în piaţă, la baie, nu în biserică, căci biserica nu este loc de conversaţii, ci de învăţătură(…). Nu numai pentru Darurile ce sunt puse înainte se pogoară totdeauna Sf. Duh, ci şi pentru cântările şi rugăciunile credincioşilor(…). Să intrăm în biserică cu tot respectul cuvenit şi să ascultăm cu frică şi sfială cele ce se vorbesc aici(…). Fie că trebuie să ascultăm cuvintele dumnezeieşti, fie că trebuie să ne rugăm, fie că trebuie să ne apropiem de masa aceasta dumnezeiască, fie că trebuie să facem altceva, toate acestea să fie săvârşite cu frică şi cu cutremur(SF. IOAN GURĂ DE AUR).

*

Pentru tine, Maică! Fiindcă este luna în care sunt sărbătorite femeile, redăm mai jos două poezii-rugăciune dedicate Maicii Domnului, Doamna cerului și a pământului, de către Mihai Eminescu:

 

Răsai asupra mea

 

,,Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie”

*

*    *

Rugăciune

 

,,Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, cei din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!”

*

File de jurnal – 19 ian. 1984. ,,Am vorbit cu Domnul Mite Măneanu. Am stabilit că-n volumul V-VI din seria Mehedinți. Istorie și Cultură îmi va băga lucrările Contribuții privind satul românesc din Transilvania și Banat la începutul secolului al XIX-lea, Documente etnoistorice inedite din sec. XIX și partea a III-a din Contribuții privind monografia satului Bârda(III). Mi-a solicitat materiale privind noua publicație mehedințeană ,,Danubius”, supliment al revistei ,,Orizont” din Timișoara. Am stabilit că-i voi da ceva despre tradițiile românești. Mi-a explicat ce-i cu antisemitismul. Evreii, indiferent în ce țară s-au aflat au căutat să pulverizeze structurile rezistente naționale. Chiar marxismul, cu al său internaționalism, nu a fost altceva decât această tendință. Oamenii de bine au înțeles acest lucru și nu s-au lăsat prinși de această forță centrifugă și au încercat s-o contracareze. Acesta a fost antisemitismul. I-am arătat lucrarea Părintelui Pr. Prof. Ioan Ionescu, Două foi de zestre. Mi-a respins-o.

Mămica e bolnavă. Cred că e vorba de gripă.

Tot mai mult mi-e lehamite de viață! Parcă tot mai mult se ascute lupta pentru existență, partea meschină a vieții.

La Ferma Bârda II a venit o nouă contabilă”.

20 Ianuarie-1984. ,,Am lucrat la Coloana Infinitului, vol. II. Merge greu, dar merge totuși! Îngrijorarea privind noile sisteme de contractări a cuprins lumea. Azi a nins și a viscolit. Vreme de adevărată iarnă!”

21 Ianuarie-1984. ,,Am avut servicii în Bârda și Malovăț. Am oficiat înmormântarea lui Vișan Vasile(71 ani) din Malovăț cu Părintele Gheorghe Sfetcu. Coman Vasile din Malovăț mi-a spus că dacă ar mai veni alți delegați la biserica din Malovăț și s-ar comporta ca cei din 13 ianuarie, el i-ar întreba: ,,- Voi sunteți preoți, mă, sau baptiști?”

Pera Dumitru, paracliserul bisericii din Malovăț, mi-a povestit câteva întâmplări de pe frontul din U. R. S. S. Noi, românii, eram foarte primitivi față de nemți. La noi mergeau convoaie de care și căruțe, ei mergeau cu mașini, motociclete și avioane. Pe români nu-i slăbea cu arpacașul. Dându-și nemții seama de mizeria în care trăia armata română, au preluat ei problema aprovizionării. Ajunseseră atunci românii de nu puteau să consume toate alimentele ce li se dădeau. Primeau câte douăsprezece articole de mâncare pe zi, la care se adăugau dulciuri, țigări și băuturi. Pe front nu aveau voie să bea apă din fântâni și puțuri. Li se dădea, în schimb, apă minerală la discreție. Când au început rușii contraofensiva cu sprijinul americanilor, armatele germană și română au început să se retragă în dezordine. Rușii urmăreau retragerea din aproape, fără a deschide foc. Semănau cu niște ciobani, care mânau turmele. Erau foarte aproape de cei în retragere și le strigau ,,Bucarest, București!” sau ,,Berlin, Berlin!”

Părintele Ionică Sfetcu s-a dus la București să-și facă analize sau chiar operație. Se simte mai rău”.

*

Vorba lui Brâncuși. Constantin Brâncuși a reîntâlnit-o pe Maria Tănase la Expoziția Internațională de la New York din 1939. I-a spus: „- Mărie, cântă-mi una d'ale noastre!”, iar Maria i-a cântat Lung îi drumul Gorjului. În timp ce ea cânta, Brâncuși și-a întors fața către perete pentru a nu i se vedea lacrimile, spunându-i apoi: „- Când te aud cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie? Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii mei și ai tăi, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu... Îmi vine, fată, să las tot, să mă întorc acasă și să mă fac cioplitor în lemn și piatră pentru toți stâlpii tindelor și meselor de cină... Auzi? Mă înțelegi?”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 243 lei; Doamna Vâlsan Maria din Tr. Severin: 100 lei; Părintele Pr. Hogea Cătălin-Sebastian din Craiova:  80 lei; Domnul Ing. Răchitan Ștefan din Tr. Severin: 50 lei;

Doamna Ciurel Eugenia din Malovăț a donat 50 lei pentru Fondul Central Misionar.

Domnul Luca D. Gheorghe din Bârda a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În ziua de Joi, 6 Aprilie, vom face o vizită la Azilul de bătrâni de la Gura Văii. Vom duce masa de prânz pentru cele 40 persoane internate acolo(ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, prăjituri, suc și apă minerală) și ceea ce va spune conducerea instituției respective că este necesar. Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, s-a oferit să suporte costul mesei. Vom reveni în numărul viitor cu amănunte.

*

Ca în fiecare an, cu prilejul începutului Postului Sfintelor Paști, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a inițiat și anul acesta colecta pentru Fondul Central Misionar. Sunt poftiți toți membrii Bisericii Ortodoxe Române să participe la el. Din sumele colectate vor fi subvenționate instituțiile de binefacere ale Bisericii, vor fi ajutate parohiile sărace, se vor construi biserici noi.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Mama, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 26 febr. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Dumitru Fărcașu, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 26 febr. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Prof. Emilia Comișel, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 febr. 2023, ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); In memoriam: Prof. I. C. Chițimia, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 febr. 2023, ediție on-line(https://ebibliotheca septentrionalis.wordpress.com); In memoriam: Prof. Dr. Nicolae Fer, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 4 mart. 2023, ediție on-line(https://ebibliotheca septentrionalis.wordpress.com); ,,Scrisoare pastorală” – 488, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 4 mart, 2023, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 5 mart. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro);  în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 6 mart. 2023, ediție on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 6 mart. 2023, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); In memoriam: Arhim. Neonil, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1170(9 mart.), p. 12; Un posibil sfânt mehedințean, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1171(16 mart.), p. 12;

*

Zâmbete. ☺ Când mă duc la şef,/Îl găsesc cu chef;/Când mă duc la chef,/Îl găsesc pe şef”/(Păstorel Teodoreanu); ☺Dacă nu aveam presă şi televiziune, habar nu aveam de Covid 19. Am fi stat sănătoşi ca proştii! ☺Ce înseamnă o educaţie bună? Este capacitatea de a suporta educaţia proastă a altora. ☺Dacă vecinii vă deranjează cu muzica până la trei dimineaţa, sunaţi la uşa lor pe la cinci şi spuneţi-le că v-a plăcut. ☺Soţia mea iubeşte cultura. Dimineaţa face circ şi seara teatru.

*

Excursii-pelerinaje. Joi, 23 martie, vom organiza o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Bârda-Motru-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Sarmisagetuza-Caransebeș(catedrala)-Mănăstirea Teiș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Costul: 60 lei/persoană. Mai sunt câteva locuri!

*

Anunț. ► Facem înscrieri pentru făclii de Paști. Costă 25 lei/buc. și 35 lei/buc.

*

Apel. Rugăm respectuos pe toți enoriașii parohiei noastre să binevoiască să curețe mormintele celor dragi ai lor. Vine Marea Sărbătoare a Învierii și e nevoie de o înnoire, de o înfrumusețare și a locurilor de veci. Cimitirul este ca o carte de vizită a unui sat. Păstrați-o curată!

*

Program. În cursul lunii Aprilie avem următorul program de slujbe: 1 Apr.(Bârda-Malovăț); 2 Apr.(Bârda); 8 Apr.(Malovăț-Bârda); 9 Apr.(slujbă la Malovăț dimineața); 10 Apr.(Denie la Bârda, la ora 17); 11 Apr.(Denie la Malovăț); 12 Apr.(Spovedit și grijit dimineața, la biserică și în sat, la Bârda; denie la Bârda); 13 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12; Denie la Malovăț); 14 Apr.(Spovedit și grijit adulții, la biserică și în sat, la Malovăț; Denie la ora 19 la Bârda; Denie la ora 21, la Malovăț); 15 Apr. (Spovedit și grijit copiii la Malovăț dimineața; pomeniri la ora 19, la Malovăț; Slujba Învierii cu Sf. Liturghie la Malovăț, la ora 23); 16 Apr.(Slujba Învierii  la Bârda, la ora 3); 17 Apr.(Bârda; slobozirea Paresimior, la vii); 18 Apr.(Malovăț, slobozirea Paresimilor, la vii); 22 Apr.(Bârda-Malovăț; slobozirea Paresimilor, la morți); 23 Apr.(Bârda, slujbă; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 29 Apr.(Malovăț-Bârda); 30 Apr.(Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! 

 Pr. Al. Stănciulescu-Bârda