Astazi, 20 septembrie, sarbatorim Ziua Bucurestiului, 554 de
ani de la prima atestare documentara a orasului, intr-un act emis de domintorul
Vlad Tepes. Numele de „Bucuresti” apare scris, pentru prima data, intr-un act
domnesc emis la 20 septembrie 1459 de Vlad Tepes, domnitorul Tarii Romanesti la
acea data. Documentul era un hrisov (act domnesc prin care se recunostea un
drept, un privilegiu sau care servea ca titlu de proprietate) prin care Vlad
Tepes il recunostea pe Andrei si pe fiii sai ca proprietari ai unor mosii din
Ponor (Mehedinti). Domnitorul promitea si ca, daca boierul va ramane fara
urmasi pe linie masculina, proprietatile vor putea fi mostenite si pe linie
feminina. Altfel, fara aceasta garantie oferita de domn, mosiile familiilor
fara urmasi masculini reveneau voievodului. Totodata, prin actul eliberat de
Tepes, cei amintiti in hrisov erau scutiti de dari. Hrisovul nu ar fi avut nici
pe departe importanta sa actuala daca nu ar fi fost mentionate data si locul
emiterii. Valoarea sa exceptionala sta in ultimele cuvinte: „scris in
septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968 [1459]”. In 1862, Bucurestiul
devenea capitala Romaniei. Intre cele doua razboaie mondiale, arhitectura
eleganta si elita bucuresteana i-au adus supranumele „Micul Paris”. In prezent,
capitala are acelasi nivel administrativ ca si un judet si este impartita in
sase sectoare. Legenda spune ca Bucurestiul a fost fondat de un oier pe nume
Bucur. A fost o data ca niciodata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica
sa, pe care o chema Dambovita, intr-o padure mare si adanca. Intr-o zi, un
print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. In ratacirea sa, a
intalnit-o pe Dambovita si i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea i-a
aratat drumul, insa, printul, fermecat de frumusetea sa, s-a indragostit de ea
si a cerut-o de sotie. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui
Bucur, un cioban din imprejurimi. In semn de multumire, Printul Muntilor ii ofera
fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca invartea sfarleaza, i se
indeplinea orice dorinta. Ca sa ii dovedeasca lui Bucur ca il iubeste si ca i-a
fost fidela, fata a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a
tasnit un izvor de apa curata. Dambovita a botezat acest izvor cu numele ei si
impreuna cu Bucur au format un satuc la marginea padurii pe malul izvorului.
Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul se numeste Bucuresti, iar apa
care-l strabate Dambovita.
Ionuţ Iuliu DRAGOŞ
