de Gheorghe Pârja
Vreo câteva decenii am vorbit despre război doar la
lecțiile de istorie sau ne proiectam pe front prin filmele de gen. În pruncia
mea am vizionat multe filme sovietice cu război, că acelea veneau la cinematograful
din sat. Ni le proiecta Petrea din Hoteni. Uneori adormeam în sală, după o zi
de muncă, și mă trezeam când exploda o bombă. Evident, pe marele ecran. A fost
și așa ceva în țara noastră. Vorbeam despre pace ca despre o poveste de
dragoste. Dar la începutul acestui an, mai ales europenii au constatat cât de
fragilă este pacea. S-au perindat câteva generații și nicio țară europeană nu a
năvălit cu armata împotriva alteia. În anul 2014, Rusia a dat un semnal de
alarmă, dar Europa nu credea în invazii. Se manifestau doar ciocniri
ideologice, iar liderii nu credeau în desfășurări de tancuri, marșuri de oști,
avioane de bombardament și, culmea, amenințarea nucleară.
Vorba lui Sever Voinescu: nu mai trăim frica de
război, ci frica și mai rea de extindere a războiului. Pacea nu ni se pare
firească. Acum ne raportăm în alt fel la război și pace. După luna februarie,
când Rusia a invadat Ucraina, a început o altă lume. Comentată în fel și chip.
Mi-au atras atenția Conferințele „Dilema veche”, desfășurate la începutul
acestei luni, la Iași. S-au intitulat tocmai așa „Război și pace.” Au fost
convocate resurse intelectuale din diferite domenii, pentru a desluși gândirea
despre pace și război. Am citit câteva texte scrise de filosofi, istorici,
literați, ori specialiști în relații internaționale. Nu au fost concluzii,
spiritul dilematic a antrenat discuțiile.
Singura certitudine a fost îngrijorarea față de o
realitate fluidă și imprevizibilă. S-au pus întrebări iscoditoare de genul: Cui
folosește privatizarea războiului? Adică sunt guverne care lucrează cu companii
militare private. Un fel de mercenari care trec sub protecția statului și nu
prea dau seama de crimele lor, deoarece funcționează într-o ciudată ambiguitate
juridică. În jurul lor se întâmplă morți misterioase, dezastre nepedepsite. Nu
este nici un caz în care o companie militară privată să fi fost trasă la
răspundere pentru violări ale drepturilor omului. Este fața mai puțin cunoscută
a războiului din Ucraina.
Apoi a fost abordată tema războiului și a păcii la
Shakespeare. Care a avut o intuiție genială legată de război, ca antagonism
fundamental, care nu poate duce decât la disoluție, la distrugere. Marele Will
a atins vârful abordării artistice în tragedii. A confirmat că singura formă de
literatură, în care nu există o rezolvare a conflictului, și toți cei implicați
sucombă, este tragedia. Iar conflictele se rezolvă numai prin război. Ni s-a
adus aminte de o faimoasă spusă a lui W. Churchill: „Rusia este o ghicitoare
învelită într-un mister aflat în interiorul unei enigme.”
S-a căutat cheia acestei afirmații. Și s-a apelat la
literatura rusă. Evident la romanul „Război și pace”al lui Tolstoi. Se dau noi
înțelesuri unor scene din masivul roman. Una dintre cele mai faimoase este cea
a bătăliei de la Borodino. Privirea lui Bezuhov vede bătălia diferit decât au
văzut-o istoricii. El vede un haos și acțiuni războinice mai greu de înțeles.
Sacrificiul rușilor este suprem. Istoricii, însă, văd tactici bine gândite de
luptă. Generațiile de tineri, din perioada sovietică, au studiat romanul la
școală. Li se desprindea din carte sentimentul de mândrie pentru propria
armată, pentru gloria drapelului.
O idee prelinsă spre noi, chiar spre actualul
conflict, este că rușii nu se opresc de la niciun sacrificiu pentru a obține
victoria. Dar Tolstoi mai spune că istoria nu poate fi controlată, iar știința
războiului este o falsă știință. În războaiele din romanul lui Tolstoi nu
există niciun cavalerism. Cum nu este nici în acest conflict absurd. Care ne
provoacă stări de coșmar. Asemenea întâlniri, cum a fost și cea de la Iași, au
darul de a dezamorsa o actualitate crispată, venind spre noi cu pansamentul
ideilor din istorie. Chiar de pe vremea lui Tucidide, din războiul
peloponeziac. După vreo șapte decenii de relativă liniște în Europa, acum
suntem puși să învățăm lecțiile războiului. Care în cazul de față nu este
literatură.
Vine cu cruzime din culisele timpului. Este unul
dintre cele mai triste episoade ale actualității. Cu reverberații crude pentru
oamenii de rând. Care se întreabă de ce trebuie să moară în tranșee?
