Război și pace

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Vreo câteva decenii am vorbit despre război doar la lecțiile de istorie sau ne proiectam pe front prin filmele de gen. În pruncia mea am vizionat multe filme sovietice cu război, că acelea veneau la cinematograful din sat. Ni le proiecta Petrea din Hoteni. Uneori adormeam în sală, după o zi de muncă, și mă trezeam când exploda o bombă. Evident, pe marele ecran. A fost și așa ceva în țara noastră. Vorbeam despre pace ca despre o poveste de dragoste. Dar la începutul acestui an, mai ales europenii au constatat cât de fragilă este pacea. S-au perindat câteva generații și nicio țară europeană nu a năvălit cu armata împotriva alteia. În anul 2014, Rusia a dat un semnal de alarmă, dar Europa nu credea în invazii. Se manifestau doar ciocniri ideologice, iar liderii nu credeau în desfășurări de tancuri, marșuri de oști, avioane de bombardament și, culmea, amenințarea nucleară.

Vorba lui Sever Voinescu: nu mai trăim frica de război, ci frica și mai rea de extindere a războiului. Pacea nu ni se pare firească. Acum ne raportăm în alt fel la război și pace. După luna februarie, când Rusia a invadat Ucraina, a început o altă lume. Comentată în fel și chip. Mi-au atras atenția Conferințele „Dilema veche”, desfășurate la începutul acestei luni, la Iași. S-au intitulat tocmai așa „Război și pace.” Au fost convocate resurse intelectuale din diferite domenii, pentru a desluși gândirea despre pace și război. Am citit câteva texte scrise de filosofi, istorici, literați, ori specialiști în relații internaționale. Nu au fost concluzii, spiritul dilematic a antrenat discuțiile.

Singura certitudine a fost îngrijorarea față de o realitate fluidă și imprevizibilă. S-au pus întrebări iscoditoare de genul: Cui folosește privatizarea războiului? Adică sunt guverne care lucrează cu companii militare private. Un fel de mercenari care trec sub protecția statului și nu prea dau seama de crimele lor, deoarece funcționează într-o ciudată ambiguitate juridică. În jurul lor se întâmplă morți misterioase, dezastre nepedepsite. Nu este nici un caz în care o companie militară privată să fi fost trasă la răspundere pentru violări ale drepturilor omului. Este fața mai puțin cunoscută a războiului din Ucraina.

Apoi a fost abordată tema războiului și a păcii la Shakespeare. Care a avut o intuiție genială legată de război, ca antagonism fundamental, care nu poate duce decât la disoluție, la distrugere. Marele Will a atins vârful abordării artistice în tragedii. A confirmat că singura formă de literatură, în care nu există o rezolvare a conflictului, și toți cei implicați sucombă, este tragedia. Iar conflictele se rezolvă numai prin război. Ni s-a adus aminte de o faimoasă spusă a lui W. Churchill: „Rusia este o ghicitoare învelită într-un mister aflat în interiorul unei enigme.”

S-a căutat cheia acestei afirmații. Și s-a apelat la literatura rusă. Evident la romanul „Război și pace”al lui Tolstoi. Se dau noi înțelesuri unor scene din masivul roman. Una dintre cele mai faimoase este cea a bătăliei de la Borodino. Privirea lui Bezuhov vede bătălia diferit decât au văzut-o istoricii. El vede un haos și acțiuni războinice mai greu de înțeles. Sacrificiul rușilor este suprem. Istoricii, însă, văd tactici bine gândite de luptă. Generațiile de tineri, din perioada sovietică, au studiat romanul la școală. Li se desprindea din carte sentimentul de mândrie pentru propria armată, pentru gloria drapelului.

O idee prelinsă spre noi, chiar spre actualul conflict, este că rușii nu se opresc de la niciun sacrificiu pentru a obține victoria. Dar Tolstoi mai spune că istoria nu poate fi controlată, iar știința războiului este o falsă știință. În războaiele din romanul lui Tolstoi nu există niciun cavalerism. Cum nu este nici în acest conflict absurd. Care ne provoacă stări de coșmar. Asemenea întâlniri, cum a fost și cea de la Iași, au darul de a dezamorsa o actualitate crispată, venind spre noi cu pansamentul ideilor din istorie. Chiar de pe vremea lui Tucidide, din războiul peloponeziac. După vreo șapte decenii de relativă liniște în Europa, acum suntem puși să învățăm lecțiile războiului. Care în cazul de față nu este literatură.

Vine cu cruzime din culisele timpului. Este unul dintre cele mai triste episoade ale actualității. Cu reverberații crude pentru oamenii de rând. Care se întreabă de ce trebuie să moară în tranșee?