Se afișează postările cu eticheta teza de doctorat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta teza de doctorat. Afișați toate postările

miercuri, 22 decembrie 2021

Istoricul Adrian Cioroianu confirmă afirmaţia primarului clujean şi aduce dovada: "Un exemplar din teza de doctorat a lui Emil Boc se află prin lege la Biblioteca Națională a României"

 

Istoricul Adrian Cioroianu confirmă afirmaţia primarului Boc şi aduce dovada: un exemplar din teza de doctorat a lui Emil Boc se află prin lege, la loc sigur, adică la Biblioteca Națională a României şi poate fi consultată acolo până la digitalizarea acesteia.

„Un mesaj amical spre cei interesați (curioși, intelectuali, jurnaliști, politicieni etc. – enumerarea e alfabetică): DACĂ știți că aveți un doctorat fake/plagiat, ar fi bine sa vă deziceți de el, pe cât de subtil puteți // Falsul va fi tot mai ușor de identificat, inclusiv de către viitoarea arie IA, dar asta va fi doar prima fază a ceea ce urmează. Nu vă faceți de râs!

Biblioteca Națională a României deține, prin lege, câte un exemplar dintr-o bună parte a lucrărilor de doctorat susținute în ultimele decenii în România (spun „un exemplar” ca să nu spun „toate”, pentru că nu vreau să mă pronunț asupra manierei în care au INVOLUAT doctoratele în diverse instituții de învățământ, în ultimele trei decade mai ales…).

Ca opinie personală, vă pot spune că nici măcar NU AVEM IDEE despre gradul de impostură pretins academică (!) la care s-a ajuns în România politic-administrativă, în ultimii 30 de ani, în privința unor teze de doctorat (și nu numai), din școli/universități/școli doctorale care nu s-au verificat serios, din diverse interese… Pe de altă parte, fiți convinși că aceste falsuri/plagiate se vor afla, din ce in ce mai ușor – doar că impostorii încă nu-și dau seama de acest lucru…

Nu mai comentez, după cum nu vreau să dau numele unei recente victime publice, care încă nu aflase ce înseamnă informația digitală… (…)

Sunt alte cereri ale unor ziariști sau investigatori media – dar acestea sunt relativ puține, câteva pe an. Cele cerute de jurnaliști sunt, bănuiți, teze ale unor oameni politici. (…) Acum câteva zile am primit o cerere referitoare la teza de doctorat a fostului doctorand Emil Boc (actualul primar al oraşului Cluj-Napoca – vezi foto, mai jos); (…)

Toate aceste cereri sunt legale și vă asigur că, în calitatea mea de profesor, de redactor în presă sau de editor de volume, de scriitor, de director al BiblioNatio ș.cl., TOATE aceste cereri își vor primi răspunsul cuvenit, în termen legal.

Aș vrea să fiu clar în privința unor aspecte de bun simț. O cerere recentă, din presă, mi-a cerut să(-i) trimitem o copie digitalizată a tezei dnei/dlui politician X. la o anumită adresă de email. Ei bine, asta nu se poate. În virtutea cererii, cine vrea să vadă teza lui X, Y sau Z va aștepta până ce ea va fi digitalizată (la cererea respectivei/respectivului), iar apoi va veni la sediul BnaR pentru a o consulta – pentru că acestea sunt norme legale.

Digitalizarea nu durează mult – deși, sincer, proiectul meu pentru digitalizarea Bibliotecii Naționale a României se referă la manuscrise de renume, publicații vechi, fotografii unicat etc., și nu la teze contemporane ale unor oameni care azi sunt la putere, mâine nu. (…)

Ce vreau să spun: ca unul care sunt convins că viitorul va fi tot mai digital, voi încuraja pe cât posibil digitalizarea cât mai multor unități din patrimoniul Bibliotecii Naţionale – cărți vechi, hărți vechi, manuscrise, ziare, cărți moderne, fotografii, fonoteca etc. (…)

Desigur, peste ani, poate toate aceste ziare/teze/cărți etc. vor exista în format digital, în spațiul public, accesibile oricui, gratuit sau gratis, depinde cum vreți să spuneți. Abia atunci vom vedea dacă această nouă realitate va fi mai bună sau mai rea. Dar mai este ceva până atunci”, este mesajul transmis de către Cioroianu.

Sursa: NapocaNews

vineri, 4 septembrie 2015

Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti: "Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat "

Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat, a declarat Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Acesta a afirmat pentru HotNews.ro ca a analizat intreaga teza de doctorat si ca aceasta concluzie nu este a Comisiei de Etica a Universitatii, "pentru ca noi, la Comisie, nu am putut decat sa trimitem autosesizarea" la Consiliul din subordinea Ministerului Educatiei. Amintim ca institutia din subordinea Ministerului l-a albit in timp record pe Oprea, la fel cum a procedat si in cazul plagiatului lui Ponta.
Marian Popescu a declarat pentru HotNews.ro ca a analizat "in nume personal", si nu ca presedinte al Comisiei de Etica, teza de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, iar concluzia este: Gabriel Oprea a plagiat. " Este punctul meu de vedere legat de ceea ce Comisia a fost impiedicata de lege sa duca pana la capat. Legea aceea ii protejeaza pe demnitari si noi am cerut abrogarea ei, pentru ca e profund discriminatorie", a mai precizat  Marian Popescu.


                                                                                      R.P.