Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână
a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această
săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui
Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din
Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului
străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la
apusul zilei următoare. Prima zi din
Săptămâna Mare începe cu Vecernia de sâmbătă seara în memoria Intrării Domnului
în Ierusalim (Duminica Floriilor).
Lunea cea Mare
Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru
Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos - fiul cel mai mic al patriarhului Iacov,
născut din Rahila - este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi
Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu
treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului.
Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot
păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin
darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu
pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor
care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă
poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un
Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva
care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la
umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe
Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin.
Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de
acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.
Marţea cea Mare
Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara
Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice - parabola celor zece
fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19,
12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a
spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind
în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de
milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună
cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe
celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea
fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea
acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea
se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii;
cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea
uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după
ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda
celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem
necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte
bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul
sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi
nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu
Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i
lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.
Miercurea cea Mare
În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă
(Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul
acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon
cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel
mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul
Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă
căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are
Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră
în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a
vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de
păcate.
Joia Cinei celei de Taină
Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea
picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea
şi prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat
hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl
facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după
întâietăţi: "Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor"
(Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi
despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: "Luaţi, mâncaţi";
la fel şi paharul, zicând: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele
Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Matei
26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor:
"Întristat este sufletul meu până la moarte" (Matei 26, 38) şi S-a
rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea
locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la
Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei
ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în
mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
Vinerea Patimilor
În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi
înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de
bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare
făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte - pentru că Cel
ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare - pentru
că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia
păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât
ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi
Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că
Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti
care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de
viaţă şi credinţa tâlharului.
Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima
treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de
trei ori biserica cu Sfântul Epitaf - semn al celor trei zile petrecute în
mormânt.
Sâmbăta Mare
În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul
nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu
sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit
prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său
sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi
despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei
putreziri a trupului.
După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu
vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).
Învierea Domnului
Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: "În
Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi
să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a
înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă
dăruindu-le". Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul
lor să avem putere să raspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur:
"Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia
bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de
obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a
răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea
Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel
ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul,
zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a
amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A
luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a
luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul?
Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a
Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a
Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în
mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A
aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin". (Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/)
Obiceiuri şi superstiţii din Săptămâna Mare
- se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se
curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de
nămol.
- în Lunea Mare se scoate totul la aerisit, se văruiesc
casele, se repară mobilierul şi se spală
- până în miercurea mare este permisă munca la câmp. Apoi
bărbaţii trebuie să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.
- în Joia Mare se duc la biserică colabi, prescuri, vin,
miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul
morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele
celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei
sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de
Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante "magice" -
alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau
scaune pentru morţii care aveau să vină. În Joia Mare se fac pasca, cozonacii,
se vopsesc ouăle. Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască nu se aruncă, se
păstrau şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe apă curgătoare, pentru a păzi găinile
şi puii de ulii. În Joia Mare nu trebuie să dormi după-amiaza pentru că vei fi
leneş tot anul. În Joia Mare se împărtăşesc toţi aceia care au ţinut post.
- în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea
Răstignirii lui Iisus. În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de
Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se
scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se
mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu
urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu
se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă
cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli,
trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an
mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi
cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se
îngroapă decât cu bătăi de toacă.
- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor
şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de
Paşti. Se sacrifică mieii.
- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o
camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de
doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.
- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor,
îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează
cojile grăbesc căsătoria. Preluare http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ce-nu-stiai-despre-saptamana-mare-semnificatii-traditii-si-superstitii/
Cristian
LAURENTIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu