Poezii de Mircea Dorin Istrate

 Dragii mei prieteni, cei aplecaţi spre poezie!

       TIMPUL pe care-l depănăm acum smeriți și răbdători, tors clipită cu clipită din marele caier al veșniciei spre a forma viața cea pe care o străbatem ca trecători prin lume în această mucedă și mincinoasă vreme, nu este cel pe care îl dorim, întrucât nu noi suntem în măsură să ne alegem veacul în care să ne naștem, ci el este cel care ne alege pe noi întotdeauna.

      Și tocmai de aceea, harul și darul pe care Dumnezeu mi l-a dat, făcându-mă cel ales de El, îl împart în fiecare zi cu Domniile voastre, spre a vă mîngâia, lecui și înfiora sufletul, spre a vă însenina și îndulci înșiruitele voastre zile.

     Tot ceia ce scriu vine din adânca fântână a sufletului meu, din lacrima simțiri și a trăirilor mele,  din tainița amintirilor din vremi trecute, ele fiind cuvinte puse-n rând de poezie, pe care vi  le ofer cu mare drag și care nădăjduiesc să vă aducă un strop de bucurie, înfiorare  și alinare zilei care vă așteaptă.

     Pentru anul care vine, îmi doresc și vă doresc și vouă, dragi prieteni ai sufletului meu, SĂNĂTATE, FERICIRE, BUCURII, zile luminoase și nădejdea că acest neam al nostru va fi mai înțelept, mai unit, mai bun și mai iubitor de semeni, pentru a putea ridica în slavă și mărire buna și iertătoarea noastră maică,

                                           R O M A N I A

                               ,,LA  MULȚI  ȘI  FERICIȚI ANI!”

pe care vi-i doresc a fi trăiți în bună pace, sub umbra ocrotitoare a poeziei.

 Tg.Mureş la 31.12.2018

 TRECUTUL CE-L  PURTĂM CU NOI

Voi să-mi știți că noi ne tragem din sămânță de Adami,

Tot suind ca fii din tată, mari postăți de mii de ani,

Cu același sânge-n vine, cu același gând în minte,

Cu același dor de glie, de-al nost’ neam, smerit, cuminte.

Domnul pusu-ne-a sub brazdă bobi de aur, lucitori,

Și atâtea  alte multe, nimănui să-i fim datori,

Iar pe glia cea ca untul, soare pusu-ne-a în lanuri

Și-n livezi bogăt de fructe, gârbovite fie-mi dealuri.

Și-apoi vremuri nesfârșite s-au tot tors din anotimpuri,

Sub răcori de greauă iarnă ce-nnălbesc a mele câmpuri,

Până-n veri cu fierbințeală ce îmi coc în holde grâul,

Iar pe coaste, ierburi grase, îmi vor face-n toamnă fânul.

Ăsta-i Raiu-n care moșii au trăit milenii multe

Cât a fost lăsați în pace să își facă a lor vrute,

De-asta când venit-au vremuri neguroase peste țară,

Ei făcut-au din mânie, viforosul foc și pară.

N-au avut de moarte frică și au râs de Dumneaei,

Iar în crâncenele lupte ei îmi fost-au pui de lei,

Preaștiind că-n a lor ceruri de s-or duce ca eroi,

Veșnici-vor cele timpuri până dincolo de noi.

Ce lăsat-ne-au avere moșii noștri jertfitori,

Până ieri noi dus-am încă moștenirea dumnealor,

Semănând această țară și-apoi gliile străine,

Cu a noastră viață-vamă, dată să ne fie bine.

Dacă stau și fac socoată cât plătit-a neamul nostru

Ca să poată ducă-și traiul și pe-aici să-și facă rostul,

Apoi cred că jertifitorii însfințit-au orice brazdă

Din țărâna noastră sfântă, să nu stăm la alți-n gazdă.

Doar măcar pentru-atâta dați-i neamului și țării

Cinstea ce li se cuvine, pentru clipa înălțării

Din țărână-n mare fală, să fiți pagină de carte,

Ca-n Istoria cea Mare, să aveți cinstită parte.

Poate-așa veți înțelege, că mereu  în astă lume

 Îmi ridică și coboară măreția unui nume,

Doar virtutea făcătoare la nevoie de eroi,

Care vine din trecutul, ce-l purtăm mereu cu noi.

                                                             29.12.2018

CĂRĂRILE  DE  FUM

S-au risipit cărările de fum

Pe care mai cândva le colindam,

Acuma-s călător pe-al vieții drum

Și ce-am avut atuncea, nu mai am.

SPERANȚELE nebune c-o să vină  

Un timp de aur, rai îmbietor,

Pământu-ntreg că-mi fi-va o grădină

Și-n ea noi toți smeriții muritori.

DORINȚELE de pace și iubire,

De adevăr, dreptate și virtute,

De trăitoare viață-n bucurie

Și câte și mai câte alte vrute.

                      *

ILUZIILE MELE din VISARE,

Pierit-au toate pe cărări de fum,

Parșiva viață, alte planuri are

Decât a mele, ce de-acuma-s, scrum.

Ea  ne-a lăsat să ne-mbătăm o clipă,

Cu-aducerea aminte din trecut,

Când fost-am sub a Domnului aripă

În Raiul cel lumesc, de la-nceput.

Acela e purtat de fiecare

Într-un afund de gând, în tăinuit,

Și-acela timp dorit e în visare

Tot înădindu-l fie nemurit.

                  **

Acum pricep, că noi suntem nimicuri

În palma sorții care Tu ne-o dai,,

Visările, dorințele, sunt picuri,

Verzi zugrăveli, pe-ai noști’ pereți, cu cai.

Cel adevăr, dreptatea și credința

Sunt rare flori în câmpuri de minciună,

Cum rare-mi sunt smeritul și voința

De-a fi cu Domnul una, di-mpreună.

Și-atuncea doar cel vis se împlinește,

Și-om fi plăcuți de toți de pe pământ,

Atuncea doar nimic nu ne lipsește,

Și-aici ne-om face raiul cela sfânt.

                                          30.12.2018

TÂRGUIALĂ

Doamne, de mă lași pe mine să aleg ce îmi vreau eu

Pentru anul care vine,  vrerea sufletului meu,

Mi-aș alege din cei mulții, ani pe care-acuma-i am,

Unul vechi în schimb la ăsta, despre care, habar n-am.

L-aș alege, știu eu care, cela  bine tăinui,

Din ce-a vreme-a tinereții, numai bună de iubit

Și o fată, ca un înger, de aicea, din lumesc,

Să ne facem împreună, rai de suflet, ca-n ceresc.

Ce va fi, nu spun la nimeni, fiindcă nimeni treabă n-are

Cu ce sufletele noastre îndulci-s-or vremea-n care,

Din vecie se va toarce timpul  cela, numai miere

Ce ne-o ține-n legănare cât va fi a noastră vrere.

Dacă-mi dai ce eu cerut-am, doi ți-oi da din ce-or să vină,

Să-ți lungești a Ta vecie peste globul meu de tină,

Și așa de vrei mă lasă până vremea mea se gată,

Numai ultimul să fie, din cea lume, de-altădată.

Ți-oi fi slugă credincioasă colo-n raiul Tău ceresc,

Și vecii la rând eu fi-voi, preasmeritul din lumesc

Ce pe urma Ta călca-voi și sub umbra Ta voi fi,

Până lumea asta toată, într-o zi, mi s-o sfârși.

                                  

Știu că nu vei vrea Mărite pofta mea s-o împlinești,

Că-s ființă păcătoasă și așa mă pedepsești,

C-am avut pe mână raiul în cea vreme de demult

Și n-am fost atunci în stare să mi-l țin, cu împrumut.

Dar de-o fi și-o fi să fie altă viață s-o trăiesc

Tot aici, în alte timpuri, ce mi-i da-o din ceresc,

De apuc pe mână raiul, cum acuma l-am avut,

Nu-l mai las pentru nimica, că mi-e singurul, avut.

                                 *

Dacă scap din iarna asta, tristă, fadă, încâlcită,

Mă voi duce-n locu-n care fost-a-mi viața îndulcită

De-o privire-mbietoare, ce robitu-m-a-nvecie,

Și-am s-aștept smerit, cuminte, vremea ceea, iarăși vie.

 Și-n cuibarul meu de suflet, într-o lacrimă amară,

Pune-o-i raiul ce-l pierdut-am, într-un tren, plecat din gară.

                                                                                 31.12.2018